x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Microsoft va renunţa treptat la telefoanele Kin

Microsoft va renunţa treptat la telefoanele Kin

de Alexandru Radescu    |    01 Iul 2010   •   00:00

Microsoft a anunţat că va renunţa treptat la comercializarea telefoanelor Kin, lansate în aprilie şi destinate în special tinerilor pentru accesarea reţelelor de socializare online.

"Microsoft a luat decizia de a se concentra pe lansarea sistemului de operare Windows Phone 7 şi nu va livra Kin în Europa în această toamnă, aşa cum s-a prevăzut. Vom continua să lucrăm în SUA cu operatorul Verizon Wireless pentru vânzarea telefoanelor actuale", se arată într-un comunicat al companiei, preluat de AFP.

Verizon a redus preturile celor doua versiuni Kin de la 150$ la 30$, respectiv de la 200$ la 50$.

Terminalul a primit de cele mai multe ori recenzii nefavorabile.

Kin, produs de grupul japonez Sharp, a fost pus în vânzare în două versiuni, ambele au ecran tactil şi tastatură culisantă. Aparatele facilitează, în special, accesarea paginilor Facebook, Twitter şi MySpace, schimbul online de poze, texte şi alt conţinut media.

Echipa Microsoft implicata in dezvoltarea Kin va fi "mutata" in divizia care se ocupa de Windows 7 Mobile.

Cu telefonul Kin, Microsoft a vrut să ţină pasul cu Google, lansând un aparat cu identitatea companiei în speranţa îmbunătăţirii concurenţei în faţa Apple, producătorul iPhone.

Vezi si: Celularele Microsoft Pink sunt Kin

×
Subiecte în articol: redactie