x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Moneda virtuală bitcoin, sub anchetă

Moneda virtuală bitcoin, sub anchetă

de Mediafax    |    12 Aug 2013   •   18:47
Moneda virtuală bitcoin, sub anchetă
Sursa foto: moneda bitcoin

 Autoritatea de reglementare a sistemului bancar din statul New York a trimis citaţii la peste 20 de companii cu activităţi legate de moneda virtuală bitcoin, în cadrul unei investigaţii referitoare la practicile lor de afaceriCitaţiile nu implică un comportament incorect al acestor companii, ci doar cererea de informaţii din partea autorităţilor, relatează Wall Street Journal, citat de Mediafax.ro.

Departamentul pentru Servicii Financiare solicită informaţii privind programele de prevenire a spălării banilor, măsuri de protecţie a consumatorilor şi strategiile de investiţii, au arătat sursele.

Instituţia urmează să publice o declaraţie prin care să îşi exprime îngrijorarea că firmele care operează cu bitcoin nu respectă reglementările financiare în vigoare..

În consecinţă, statul New York intenţionează să stabilească noi reguli aplicabile monedelor virtuale.

"Considerăm că, din mai multe motive, crearea unor reglementări pentru monedele virtuale va fi în beneficiul acestei industrii", a scris directorul autorităţii, Benjamin Lawsky, în declaraţia obţinută de WSJ.

Între companiile care au primit citaţii se numără unele dintre cele mai cunoscute nume în această industrie aflată în dezvoltare, cum ar fi Coinbase, BitInstant şi Coinsetter.

Directorii Coinbase şi BitInstant nu au putut fi contactaţi.

Bitcoin este cea mai cunoscută dintre monedele virtuale existente şi poate fi tranzacţionată fie privat, între deţinători, fie pe pieţe de schimb speciale create.

Majoritatea monedelor bitcoin sunt tranzacţionate pe o piaţă din Tokyo numită Mt. Gox, unde vineri erau cotate la circa 102 dolari pe unitate.


 

 

×
Subiecte în articol: moneda virtuala bitcoin ancheta