x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Neuroni de şoarece, model pentru roboţi

Neuroni de şoarece, model pentru roboţi

de Mihai Manole    |    14 Iul 2007   •   00:00
Neuroni de şoarece, model pentru roboţi
Sursa foto: TORU YAMANAKA/

In măreţul plan de aclimatizare a roboţilor, oamenii de ştiinţă folosesc tot felul de experimente. Nu se sfiesc să se inspire şi din modele funcţionale de origine animală.

Experiment - Roboţii se mişcă in labirint la fel ca şoarecii

In măreţul plan de aclimatizare a roboţilor, oamenii de ştiinţă folosesc tot felul de experimente. Nu se sfiesc să se inspire şi din modele funcţionale de origine animală.

Un robot controlat prin simularea unui creier de şoarece s-a dovedit a fi un imitator reuşit al comportamentului rozătoarelor pe parcursul unei serii de experimente clasice. Software-ul de control de inspiraţie biologică foloseşte un model funcţional al neuronilor din regiunea creierului care ajută şoarecii să facă o hartă mintală a mediului. Cănd se află intr-o loc familiar aceştia sunt activaţi. Alfredo Weitzenfeld, robotician la institutul tehnic ITAM din Mexico City, a conceput acest model prin reprogramarea unui robot-căine AIBO al japonezilor de la Sony cu acest nou software. Cănd este plasat in interiorul unui labirint, robotul a invăţat să se deplaseze către o "recompensă" intr-o manieră remarcabil de similară celei a rozătoarelor. Weitzenfeld a observat că robotul poate recunoaşte locuri deja vizitate, poate distinge intre locaţii care seamănă intre ele şi işi poate "da seama" unde a fost anterior unei amplasări ale sale intr-o parte nefamiliară a labirintului, toate acestea după numai o singură sesiune de antrenament.

PROVOCĂRI. Sarcinile robotului sunt o replică a unor experimente din 1980 destinate clarificării modalităţilor in care sunt rezolvate neurologic problemele spaţiale. Weitzenfeld lucrează de altfel impreună cu neurologi care experimentează cu şoareci adevăraţi, scopul lor fiind extinderea modelelor actuale prin testarea unor noi ipoteze cu ajutorul roboţilor. Una din provocările intămpinate de navigaţia robotică o reprezintă posibilitatea ca maşinile să creeze hărţi ale imprejurimilor şi să se poată localiza in acelaşi timp pe ele insele, problemă cunoscută ca "localizare şi mapare simultană"(LMS). Se crede că aceste noi experimente vor determina noi abordări robotice ale acestei probleme şi ale capabilităţilor de invăţare la roboţi.

×
Subiecte în articol: high-tech