x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Numărul SIM-urilor active a scăzut, dar traficul de voce pe mobil a crescut cu 11%

Numărul SIM-urilor active a scăzut, dar traficul de voce pe mobil a crescut cu 11%

de Alexandru Radescu    |    24 Mai 2012   •   12:54

Numarul abonamentelor si cartelelor SIM de telefonie mobila a scazut anul trecut cu 1%, la 23,4 milioane, in timp ce traficul de voce a urcat cu 11%, la 58 de miliarde de minute, iar cel de SMS-uri cu 41%, la peste 11 miliarde, potrivit datelor Autoritatii de Reglementare \n Comunica]ii.

In medie, in fiecare luna din perioada iulie-decembrie a anului trecut, de pe o cartela SIM activa s-au efectuat apeluri care au insumat 3 ore si 26 minute si s-au trimis 43 mesaje SMS, conform statisticilor ANCOM.

Numarul total de utilizatori activi de telefonie mobila era de 23,4 milioane la sfarsitul anului 2011, in scadere cu 4% fata de cel inregistrat la finele lui 2010.

Numarul cartelelor preplatite active a scazut in 2011 cu 6%, ajungand la 14,05 milioane, in timp ce numarul abonamentelor persoanelor fizice a scazut cu 3% (pana la 6,42 milioane), iar numarul abonamentelor incheiate de persoane juridice a crescut cu 5% (ajungand la 2,94 milioane), in comparatie cu valorile inregistrate la nivelul anului 2010.

Rata de penetrare a serviciilor de telefonie mobila la sfarsitul anului 2011 era de 123 cartele SIM active la 100 locuitori si a fost calculata pe baza rezultatelor preliminare ale recensamantului desfasurat in 2011.

Desi numarul total de utilizatori a scazut, traficul de voce a continuat sa creasca, ajungand la aproape 58 miliarde minute efectuate, cu 11% mai mult fata de anul 2010. Din traficul total de voce realizat la nivelul anului 2011, 85,6% (peste 49 miliarde minute) a fost reprezentat de traficul in retelele proprii ale operatorilor, 9,6% de traficul realizat catre celelalte retele de telefonie mobila (5,5 miliarde minute), 3,8% fiind trafic catre retele de telefonie fixa (in crestere cu +29% fata de cel efectuat in anul 2010) si 1% trafic catre retele internationale (crestere anuala cu +16%), se arata in raportul ANCOM.

In al doilea semestru din 2011, utilizatorii de cartele preplatite au efectuat 55% din traficul total, restul de 45% din traficul total fiind realizat de utilizatorii pe baza de abonament (31% de catre persoane fizice si 14% de catre persoane juridice).

Durata medie a unui apel initiat in retelele publice mobile a fost de 2 minute si 17 secunde in a doua jumatate a anului 2011, in scadere usoara (-6 secunde) fata de cea inregistrata in perioada ianuarie-iunie a aceluiasi an.

Durata medie a unui apel efectuat de catre utilizatorii de cartele preplatite (2 minute si 32 secunde) a fost mai mare decat durata medie a unui apel initiat de utilizatorii pe baza de abonament (2 minute si 2 secunde).

In medie, in fiecare luna din al doilea semestrul, de pe o cartela SIM activa au fost efectuate apeluri care au totalizat 3 ore si 26 de minute si s-au transmis 43 de mesaje SMS, in crestere cu 7 minute, respectiv 7 mesaje SMS fata de semestrul anterior, intensificandu-se utilizarea serviciilor de telefonie mobila, in baza ofertelor comerciale puse la dispozitie de catre operatorii prezenti pe piata.

In anul 2011 au fost trimise peste 11 miliarde de mesaje SMS – in crestere cu 41% fata de anul 2010. Din totalul de mesaje scrise, 78% au fost transmise de catre utilizatorii de cartele preplatite si numai 22% de catre utilizatorii pe baza de abonamene, majoritatea acestora fiind transmise in propria retea mobila (93%). Dupa cresterea semnificativa inregistrata in prima jumatate a anului 2011 (+81%), traficul de apeluri video a scazut cu 10% in cea de-a doua parte a anului.

In ceea ce priveste utilizarea serviciilor de roaming, in timp ce volumul apelurilor efectuate a ramas constant in anul 2011 fata de anul precedent, cel al apelurilor primite a inregistrat o crestere importanta, de la 184 milioane minute in anul 2010 la 227 milioane minute in 2011 (+23%), iar numarul de mesaje SMS trimise in roaming a crescut cu 10%, ajungand la 103 de milioane in 2011.

×