x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget NVIDIA: Tegra – pentru minicomputere

NVIDIA: Tegra – pentru minicomputere

de Alexandru Radescu    |    04 Iun 2008   •   00:00

NVIDIA a prezentat familia de procesoare Tegra, un miniscul “calculator-pe-un-cip”, mai mic decît o monedă americană de 10 cenţi.

“Viziunea noastră a fost să creăm o platformă care va permite a doua revoluţie în sfera calculatorului personal – care va viza lumea mobilă, cu dispozitive care vor avea o autonomie de mai multe zile şi care vor garanta rularea de aplicaţii web, multimedia de înaltă definiţie, care pînă acum erau specifice doar PC-urilor”, a afirmat Jen-Hsun Huang, preşedinte şi CEO NVIDIA. Procesorul Tegra 650 este al doilea produs din această gamă, primul fiind procesorul APX 2500, ce va marca debutul smatphone-urilor de generaţie următoare cu Windows Mobile. Produsele avînd la bază noul procesor NVIDIA Tegra vor putea fi cumpărate spre finele anului curent. Tegra are o arhitectură de procesor cu caracter eterogen, cu multiple procesoare, fiecare proiectat pentru o anumită acţiune specifică – un procesor ARM rulînd la 800 MHz, un procesor HD, un procesor de imagine, un procesor audio şi un procesor cu un consum extrem de mic Ultra-Low power GeForce GPU. Tegra este de pînă la zece ori mai eficient la capitolul autonomie decît produsele mobile existente şi care rulează aplicaţii vizuale.

 

 

×
Subiecte în articol: IT procesor tegra