x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget OTE-Germanos, un caz penal

OTE-Germanos, un caz penal

12 Iul 2008   •   00:00

Un procuror grec, care anchetează preluarea retailerului Germanos de către grupul OTE Telecom, a stabilit acuzaţiile penale împotriva directorilor celor două companii, a declarat, ieri, un oficial din justiţia elenă

Un procuror grec, care anchetează preluarea retailerului Germanos de către grupul OTE Telecom, a stabilit acuzaţiile penale împotriva directorilor celor două companii, a declarat, ieri, un oficial din justiţia elenă. "După finalizarea unei investigaţii iniţiale, au fost depuse cinci capete de acuzare în dosarul achiziţiei Germanos de către Cosmote", a spus sursa citată. Preşedintele OTE şi al Cosmote, Panagis Vourloumis, şi alţi membri ai conducerii OTE, au fost acuzaţi de abuz de încredere, potrivit oficialului.

Cel mai mare operator de telefonie mobilă din Grecia, Cosmote, a preluat, în 2006, retailer-ul de tehnologie mobilă, Germanos, într-o tranzacţie de 1,6 miliarde de euro. Afacerea a fost criticată în repetate rânduri de reprezentanţii opoziţiei în parlamentul de la Atena.

 
ÎN ROMÂNIA. Cosmote este al treilea mare operator de pe piaţa de telecomunicaţii mobile din România, unde grupul OTE mai este prezent prin Germanos, operatorul celui mai extins lanţ de magazine de profil, şi Romtelecom, liderul segmentului de telefonie fixă, prezent şi pe pieţele de date şi televiziune digitală.

×
Subiecte în articol: IT