x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Robotul care vă livrează pizza

Robotul care vă livrează pizza

02 Mar 2016   •   20:15

Cei care comandaţi mancare la domiciliu sau la serviciu ştiţi foarte bine feţele alea depresive ale celor care aduc mâncarea. Şi ei sunt sătui de muncă, la fel cum sunteţi şi voi, numai că voi nu aveţi siguranţa că nu v-a fost pus “ceva extra” în mâncare.

De acum nu va mai trebui să vă ridicaţi astfel de probleme pentru că Starship Technologies a inventat Starship Delivery Bot, roboţelul care livrează mâncare. Micuţul poate căra echivalentul a două pungi de cumpărături, adică undeva la vreo 10 kilograme.

Timpul de livrare nu va fi mai mare de 30 de minute pentru “prietenul nostru pătrăţos”, iar costurile de livrare vor fi de 10-15 ori mai mici. Dacă vă simţiţi darnici, îi puteţi lăsa şi un bacşiş între tablele montate pe el.

În timpul livrării, puteţi vedea pe unde se află mâncarea voastră, cu ajutorul unei aplicaţii de localizare.
În 2016, robotul îşi va face treaba în SUA, Marea Britanie şi alte câteva state.

Foto credit: Starship Technologies


×
Subiecte în articol: robot livrare pizza