x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Romănia IT,pe locul 40

Romănia IT,pe locul 40

de Alexandru Radescu    |    Mihai Manole    |    12 Iul 2007   •   00:00
Romănia IT,pe locul 40
Sursa foto: JOCHEN LUEBKE/

Industria IT din Romănia se află pe locul 40, intr-un clasament mondial al competitivităţii. Pănă in 2009, piaţa IT ar putea ajunge la o valoare de două miliarde de dolari.

Piaţa IT&C din Romănia a insemnat, la sfărşitul lui 2006, 4,8 miliarde dolari, din care 3,4 miliarde sunt contribuţia telecomului. Industria IT din Romănia este pe locul 40 intr-un clasament mondial al competitivităţii realizat de Economist Intelligence Unit. Clasamentul cuprinde 64 de ţări, din şapte regiuni ale lumii. Ţara noastră a reuşit un scor de 32,1 puncte, depăşind astfel India (locul 46) şi Bulgaria (locul 42), dar este depăşită de Turcia (locul 39). IT-ul romănesc a reuşit să devanseze şi industriile similare din Rusia, China şi Ucraina. Clasamentul este realizat pe baza a 25 de indicatori, impărţiţi in şase categorii calitative şi cantitative, fiecare categorie avănd o anumită pondere in calculul numărului de puncte: 10% mediul de afaceri, 20% infrastructura IT, 20% capitalul uman, 10% mediul legislativ, 25% mediul de cercetare şi dezvoltare, respectiv 15% susţinerea dezvoltării industriei IT.

HARD ŞI SOFT. Potrivit IDC Romănia, segmentul de software şi servicii IT ocupă circa 30% din piaţa IT, restul fiind ocupat de segmentul hardware. Piaţa serviciilor IT din Romănia a crescut anul trecut cu 18,4%, la 239,4 milioane de dolari, acesta fiind unul dintre cele mai rapide ritmuri de dezvoltare din statele Europei de Sud-Est, potrivit analiştilor IDC. Estimările firmei de consultanţă arată că piaţa de software şi servicii IT din Romănia se va apropia de două miliarde de dolari in 2009. Piaţa de IT din Romănia este in plină consolidare, iar firmele din domeniu vor deveni tot mai puternice, dar numărul lor se va reduce - vom asista la fuziuni şi tranzacţii, spun firmele de consultanţă.

Informatizare şi politică

Firma de consultanţă Pierre Audoin Consultants a revizuit in sens negativ estimările cu privire la cheltuielile pentru software şi servicii informatice ale sectorului public din Romănia in acest an, de la 110 milioane de euro la 75 de milioane de euro. Potrivit unui raport PAC, instabilitatea politică şi lipsa puterii de decizie la nivel guvernamental reprezintă o frănă in dezvoltarea pieţei şi a companiilor IT din Romănia. Reprezentanţii Consorţiului "Administraţia online" (Intrarom, TotalSoft şi Ascenta) consideră că estimările pesimiste ale PAC ar putea fi infirmate, perioada postintegrare urmănd să aducă o schimbare in interesul sectorului public pentru marile proiecte de informatizare.

×
Subiecte în articol: IT romania locul