x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget SECURITATE/Atenţie la falşii antiviruşi!

SECURITATE/Atenţie la falşii antiviruşi!

15 Dec 2008   •   00:00

Cel puţin un milion de americani au fost păcăliţi să cumpere false soluţii antivirus, achiziţii făcute în urma unor reclame postate pe numeroase site-uri.



Potrivit BBC online, utilizatorii accesau banner-ele de pe site-uri, ajungeau la adresele unor false firme de securitate informatică şi care le promiteau o scanare gratuită a computer-ului. Evident că după "scanare”, utilizatorii erau informaţi în legătură cu virusarea calculatorului şi erau invitaţi să cumpere soluţii anti-virus în valoare de 40-60 de dolari. Un fals anti-virus care ar fi fost achiziţionat şi de utilizatori din alte ţări. În urma anchetei derulate de federal Trade Commission (istituţia americană care protejează drepturile consumatorilor), firmele vinovate sunt Innovative Marketing, Inc. si ByteHosting Internet Services, LLC iar falsele soluţii anti-virus poartă denumirile: WinFixer, WinAntivirus, DriveCleaner, ErrorSafe şi. XP Antivirus.


Antivirus... troian

Potrivit specialiştilor BitDefender, produsele antivirus false domină în topul ameninţărilor lunii noiembrie. Trojan.Exploit se află în acest clasament cu nu mai puţin de şase variante diferite acumulând astfel peste 25% din numărul total de detecţii. Aceste ameninţări sunt în realitate script-uri care exploatează vulnerabilităţile de tip "iframe” din browserele nesecurizate, fiind găzduite pe site-uri compromise. Astfel, aceşti troieni determină browserul să încarce diverse pagini prin intermediul cărora să poată găsi o breşă-precum o versiune expirată de Adobe Reader-pe care să o utilizeze pentru a descărca şi executa şi alte varietăţi malware.

×
Subiecte în articol: IT