x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Sistem informatic pentru mediu

Sistem informatic pentru mediu

de Jurnalul National    |    20 Dec 2007   •   00:00

GMES este o iniţiativă europeană de implementare a serviciilor informatice in domeniul securităţii şi protecţiei mediului.

Comisia Europeană (CE) şi Agenţia Spaţială Europeană (ESA) vor aloca 48 de milioane de euro pentru faza preoperaţională a proiectului Monitorizarea Globală pentru Mediu şi Securitate (GMES) menit să asiste operaţiunile de intervenţie in caz de calamităţi naturale.

GMES este o iniţiativă europeană de implementare a serviciilor informatice in domeniul securităţii şi protecţiei mediului. Autorităţile europene vor monitoriza prin intermediul GMES parametrii oceanici, tereştri şi atmosferici in mod regulat şi vor redacta hărţi ale habitatelor urbane şi rurale, precum şi ale zonelor afectate de calamităţi naturale.

Sistemul va funcţiona in baza datelor transmise de sateliţii de observaţie europeni şi va beneficia in viitor de sateliţi proprii.

×
Subiecte în articol: IT