x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget TEHNOLOGIE - Atotputernicul cip

TEHNOLOGIE - Atotputernicul cip

de Mihai Manole    |    13 Oct 2008   •   00:00
TEHNOLOGIE - Atotputernicul cip

În paralel cu cercetările legate de securitatea funcţionării microprocesorului, companiile importante din domeniu continuă cursa pentru cipuri cât mai performante, cu viteze din ce în ce mai mari şi un consum redus de energie.



În paralel cu cercetările legate de securitatea funcţionării microprocesorului, companiile importante din domeniu continuă cursa pentru cipuri cât mai performante, cu viteze din ce în ce mai mari şi un consum redus de energie.

O noutate în acest sens vine din partea companiei taiwaneze TSMC (Taiwan Semiconductor Manufacturing Co), unul dintre cei mai importanţi producători de cipuri. Aceasta a anunţat că la începutul anului 2010 va începe să folosească o tehnologie avan­sa­tă, de 28 de nanometri, în producerea cipurilor care vor fi încorporate în gadgeturi de ultimă generaţie. Nanotehnologia este o ramură din categoria ştiinţelor aplicate care are ca scop controlarea şi utilizarea materiei la scară atomică sau moleculară, un nanometru reprezentând a miliarda parte dintr-un metru.

Se aşteaptă ca noua tehnologie să aducă o îmbunătăţire a performanţelor legate de viteza de funcţionare a aparatelor care o folosesc cu până la 50% şi o reducere cu 30%-50% a consumului de energie faţă de tehnologia de 40 de nanometri, deja folosită de TSMC.

Intel-AMD

În cursa dintre cei doi mari producători de microprocesoare, Intel şi AMD, aceştia din urmă au avut mult de suferit anul trecut, de pe urma unei vulnerabilităţi majore descoperite la puţin timp după lansarea cipului quad-core Opteron, cunoscut sub numele Barcelona, produs pe care AMD miza pentru a ţine pasul cu rivalii de la Intel. Acum AMD pregăteşte lansarea procesorului pentru servere Shanghai, din aceeaşi gamă, până la sfârşitul acestui an. Deşi era programată pentru începutul lui 2009, apariţia acestui produs va avea loc în urmatoarele 3 luni, el aflându-se deja în producţie. Compania AMD trece şi printr-o etapă mai complexă de reorganizare, în condiţiile în care împreună cu Advanced Technology Investment Company au creat o nouă companie, The Foundry Company. Deja a fost anunţată intenţia deschiderii unei noi fabrici de semiconductori în SUA.

"Protector semantic"
Cercetătorii de la Universitatea din Michigan au dezvoltat o tehnologie capabilă să înlăture potenţialele "bug-uri" (disfuncţionalităţi) ale procesorului, tehnologie pe care ei o numesc "protector semantic". Această tehnologie trebuie să monitorizeze sarcinile la care este solicitat microprocesorul de către utilizator şi de a analiza dacă acestea se încadrează sau nu în ceea ce designerii au prevăzut în testul de calitate al cipului. Se întâmplă ca, în ciuda testelor riguroase la care sunt supuse, microprocesoarele să primească din partea utilizatorilor soli­citări care pot duce la o blocare a sistemului. Noua tehnologie, care se comportă practic precum un simulator al procesorului, îl trece pe acesta într-o stare de "safe mode" în care este mult mai puţin probabil să cedeze, fiind adjustat pentru o situaţie neprevăzută. Acest nou mod de abordare a problemei ar putea deveni în curând un subiect de maxim interes pentru producătorii importanţi de microprocesoare, în condiţiile în care sunt experţi care consideră că bug-urile microprocesoarelor pot deveni, într-un viitor nu foarte îndepărtat, o nouă portiţă deschisă pentru atacurile hackerilor.

La sfârşitul acestei luni va avea loc o demonstraţie a unui atac din această categorie, în cadrul unei conferinţei, în Malaezia. Kris Kaspersky, specialist în securitate informatică, îşi va prezenta rezultatele cercetărilor în domeniul vulnerabilităţilor unităţilor de procesare şi va simula un atac informatic ce se va folosi tocmai de aceste slăbiciuni.

×
Subiecte în articol: IT tehnologie