x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Ti-ai sters secretele de pe hard disc?

Ti-ai sters secretele de pe hard disc?

08 Sep 2004   •   00:00

Un simplu "Delete" sau golirea cosului de gunoi (Recycle Bin) nu garanteaza faptul ca datele sterse de pe hard dispar pentru totdeauna. Daca doriti sa va pastrati secretele la loc sigur trebuie sa apelati la un program specializat.

CRISTIAN IONITA

Chiar daca stergeti un document din memoria computerului, acesta nu va disparea pentru totdeauna. De fapt, sistemul de operare sterge doar "adresa" acelui document de pe hard disc. "Filozofia" stergerii consta in eliberarea unui spatiu pe hard si nu in stergerea efectiva a informatiei. La fel sta treaba si cu formatarea hard discului: adresele se sterg, dar informatiile raman.

Partea frumoasa a povestii este ca puteti recupera date pe care le-ati sters din greseala folosind un program precum UnErase. La fel de bine puteti recupera informatii de pe un hard formatat folosind un program precum UnFormat. Programe de acest gen se gasesc pe Internet cu sutele.

VESTE PROASTA. Programele de tip UnErase sau UnFormat pot fi folosite de oricine pentru a recupera date "sensibile" stocate cu ceva vreme in urma pe hard discul computerului pe care tocmai l-ati vandut, l-ati dat de pomana sau l-ati reciclat ecologic. Nu e un scenariu tocmai improbabil, pentru ca tehnica de calcul este inlocuita de obicei o data la cativa ani. Asta nu inseamna ca trebuie sa stergeti datele "delicate" de pe vechiul hard folosind un baros sau scufundandu-l in acid sulfuric. Exista programele precum Wipe Info sau Wipe Space capabile sa stearga datele definitiv de pe hard disc. Pentru un nivel crescut de siguranta trebuie sa apelati la un software profesional sau la specialisti.

Inchipuiti-va acum ce se intampla atunci cand un hard disc apartinand unei institutii financiare ajunge in mainile cui nu trebuie. Nici acesta nu este un scenariu improbabil.

Potrivit unui studiu recent, mai putin de 25% din numarul computerelor uzate vandute sau donate de catre companii au fost "curatate" de toate informatiile stocate pe hard.

STUDIUL. Remploy este o companie englezeasca specializata in reciclarea produselor electronice ce a comandat un studiu pentru a afla ce fac firmele cu computerele scoase din uz. Doar 23% din cele 350 de companii chestionate au spus ca folosesc un software care asigura stergerea definitiva a datelor. 48% dintre repondenti au formatat hardurile inainte de a scapa de computere, iar 22% le-au sters pur si simplu. Potrivit lui Noel Harasyn, director la Remploy, nici una dintre aceste metode nu este sigura.

REGLEMENTARI. Vestea si mai proasta este ca 16% dintre companiile intervievate apartin sectorului financiar. Anglia se pregateste deja sa adopte o directiva (The Waste Electrical and Electronic Equipment) prin care producatorii de aparate electrice si electronice sunt obligati sa puna la punct sisteme de colectare a produselor lor ajunse la "capatul vietii". Actul normativ va intra in vigoare in 2008.

ROMANIA

In tara noastra a intrat recent in vigoare o reglementare privind reciclarea calculatoarelor scoase din uz, dar se refera doar la computerele portabile. HG 175/2004 a fost publicata in Monitorul Oficial la sfarsitul lunii februarie, a intrata in vigoare pe 26 august si stabileste criteriile de acordare a etichetei ecologice pentru acest grup de produse. Printre altele, ii obliga pe producatori sa garanteze preluarea gratuita a calculatorului portabil si a componentelor inlocuite, in vederea reconfigurarii sau reciclarii acestuia, daca vor ca produsele lor sa fie etichetate drept ecologice.
×
Subiecte în articol: IT hard