x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Valoarea plăţilor cu cardul a taxelor şi impozitelor locale a crescut cu 27%

Valoarea plăţilor cu cardul a taxelor şi impozitelor locale a crescut cu 27%

de Alexandru Radescu    |    03 Oct 2014   •   13:34
Valoarea plăţilor cu cardul a taxelor şi impozitelor locale a crescut cu 27%

Valoarea plăţilor cu cardul a taxelor şi impozitelor locale a crescut în primele opt luni din 2014 cu 27% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 134 milioane lei, iar numărul tranzacţiilor a urcat cu 22%, la 374.166 de tranzactii, ambii indicatori depăşind nivelul din intregul an 2013, potrivit statisticilor Visa Europe.

În primul trimestru din 2014, valoarea tranzacţiilor de plata a taxelor şiimpozitelor locale cu cardul online a crescut de aproape trei ori, la 16,2 milioane lei, iar plăţile la POS-urile instalate la casierii şi în locaţiile speciale s-au majorat cu 19%, la 82,5 milioane lei. În Bucureşti, valoarea totala a plăţilor de taxe şi impozite cu cardul s-a situat la aproximativ 40 milioane lei, din care peste 85% au fost tranzactii fizice, la POS.

Dacă în 2009 doar aproximativ 30 de primării acceptau plata taxelor cu cardul, la finalul primului trimestru din 2014 taxele şi impozitele pentru case, terenuri şi maşini, dar şi amenzile, pot fi platite cu cardul la POS si/sau online în aproape 200 de primarii. Numărul primariilor care accepta plata cu cardul prin ghiseul.ro a ajuns in prezent la 118 primării, în creştere cu peste 60% faţă de anul trecut.  

×
Subiecte în articol: taxe si impozite visa plati online ghiseul