x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Tech Gadget Vodafone şi Orange, lideri la portabilitatea numerelor

Vodafone şi Orange, lideri la portabilitatea numerelor

de Alexandru Radescu    |    10 Oct 2013   •   19:45
 Vodafone şi Orange, lideri la portabilitatea numerelor

După 5 ani de portabilitate a numerelor de telefon (fix şi mobil) operatorii care au atras cei mai mulţi clienţi sunt Vodafone şi Orange, după cum reiese din statistica Autorităţii de Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Dintr-un total de 1.125.959 de portări realizate până la 1 octombrie 2013, 759.273 sunt numere de telefonie mobilă, reprezentând 67% din total.

Astfel, Vodafone a primit în reţeaua sa 326.386 numere noi (telefonie fixă şi mobilă), Orange 321.296 (fix şi mobil) iar Cosmote 241.483 numere noi (doar telefonie mobilă).

Datele statistice arată în continuare că cei mai interesaţi să îşi păstreze numărul de telefon sunt utilizatorii cu abonament (aprox. 80% din total) în timp ce doar 20% dintre cei ce au ales să îşi schimbe furnizorul de servicii folosesc cartele preplătite.

„La 5 ani de când ANCOM a lansat acest serviciu, 5% dintre utilizatorii de telefonie au ales să îşi schimbe furnizorul şi să-şi păstreze numărul. Procentul nu este mare, dar ce contează este libertatea pe care a adus-o cu sine acest serviciu, puterea de negociere pe care a conferit-o portabilitatea utilizatorilor în relaţia cu operatorii şi plusul de efort al furnizorilor pentru a-şi păstra clienţii – oferte din ce în ce mai competitive, investiţii în tehnologie şi calitate şi servicii inovative”, a declarat azi Cătălin Marinescu, preşedintele ANCOM.

Cele mai multe cereri de portare a numărului de fix s-au înregistrat în Bucureşti (115.185 de numere), capitala fiind urmată de judeţul Cluj cu 25.286 de numere portate, Timiş (21.010), Prahova (18.051) şi Galaţi (14.870), care însumează peste 50% din totalul numerelor de telefonie fixă portate, se arată în raportul ANCOM.

De-a lungul celor cinci ani de portabilitate în România, s-au realizat în medie pe lună un număr de 15.020 de portări în anul 2009, 18.435 în 2010, 21.688 în 2011, 21.324 în 2012 şi 21.500 în 2013.

 


 


 

×