x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Jurnalul, 20 de ani Jurnalul Național – după 20 de ani

Jurnalul Național – după 20 de ani

de Adrian Năstase    |    07 Iun 2013   •   10:27

Se împlinesc 20 de ani de când a luat naştere Jurnalul Naţional, unul dintre cele mai longevive şi de succes cotidiane româneşti şi unul dintre prietenii mei - care mi-a oferit un sprijin nesperat, dându-mi ocazia de a-mi exprima gândurile, ideile, reflecţiile într-o perioadă cu adevărat grea pentru mine. In aceşti 20 de ani, cred că Jurnalul Naţional a demonstrat, poate mai bine decât oricare alt ziar, ce înseamnă presa de calitate, ce înseamnă să oferi plusvaloare prin media, informaţie completă, reală, inedită şi nu vulgară. Sunt mândru că semnez în paginile unui ziar despre care vreau să cred că are un rol educativ chiar şi astăzi.
Jurnalul Naţional este unul dintre copiii timpurii ai democraţiei noastre de după 1989 şi a crescut odată cu ea. A văzut schimbările din societatea românească, din viaţa oamenilor, din sfera politică. Pe multe dintre acestea probabil că le-a şi stimulat. Totodată, acest ziar a oferit României o pleiadă de jurnalişti valoroşi, mulţi dintre ei aflaţi astăzi în elita presei româneşti, alţii având chiar statutul de legendă. Şi toate astea, doar în 20 de ani.

Spuneam că pentru mine aniversarea Jurnalului Naţional are o semnificaţie aparte. Este aniversarea nu a unui simplu ziar, ci a unui prieten. Asta este ceea ce simt faţă de Jurnalul Naţional. Sper ca viaţa acestui cotidian să fie mai lungă decât a multora dintre cei care au făcut-o posibilă. Chiar dacă tehnologia a evoluat, chiar dacă multor oameni le este mai uşor să citească astăzi pagini de internet decât pagini de hârtie, eu sunt unul dintre cei care îmi doresc, ca peste foarte mulţi ani cei care ne vor urma să aibă privilegiul de a răsfoi, în continuare, un ziar de calitate.
La mulţi ani, Jurnalul Naţional, şi mulţumesc!

Adrian Nastase

×