x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Jurnalul Naţional cu suflet mare, cu suflet românesc

1
Autor: Florin Condurateanu 06 Iun 2013 - 21:24
Ploua încăpăţânat ca un flirt cu o toamnă ce-şi anunţa sosirea. Picăturile de ploaie parcă băteau step pe pavajul călcat puţin de  pneurile maşinilor la ora foarte târzie din noapte.
Şi totuşi, bulevardul parcă se trezeşte doi centimetri din somn când câţiva tineri pornesc pe jos pe trotuarul pustiu. E ora 3 noaptea şi nici vorbă de vreun autobuz RATB. Cel care avea drumul cel mai lung până la camera lui cu chirie era Marius Tucă. Predase cu menţiunea “bun de tipar” Jurnalul Naţional ce avea să fie pe tarabe a doua zi. El, Marius Tucă, redactorul-şef al Jurnalului Naţional, şi ceilalţi gazetari tineri se grăbeau mergând pe jos mulţi kilometri să fure 4-5 ore de somn pentru a se întoarce în redacţia noului cotidian pentru a o lua de la capăt în ediţia ce urma. Se întorceau dimineaţa în redacţie, de astă dată cu autobuzul sau tramvaiul, rezervându-şi pentru noaptea ce va urma excursia pe jos la ora la care Bucureştiul cam doarme. Perioada romantică de început a unui Jurnal cu suflet mare, cu suflet românesc. Aşa cum iată şi după 20 de ani, şi azi, şi-a păstrat visurile romantice, idealurile neştirbite şi şi-a păstrat mai ales credinţa de a sluji cititorul român. În multele ore petrecute cu pasiune în redacţia nu cu mulţi gazetari şi-au înălţat talentul şi fermitatea opiniilor ziarişti care acum conduc alte mari cotidiane, televiziuni şi radiouri. La Jurnalul Naţional a funcţionat mereu o şcoală de presă. O şcoală la care nou-veniţii, cu vârste abia trecând de pragul adolescenţei, au deprins superba meserie a gazetăriei. Le-au fost dascăli câţiva ziarişti ceva mai experimentaţi care au stat lângă ei la plămădirea fiecărui reportaj, fiecărui interviu, fiecărei investigaţii. N-a ştiut, iată, nici atunci, la începuturi, nici acum, după 20 de ani, că ceasul arată scurgerea a 8 ore. Pentru că meseriei aceasteia Dumnezeieşti trebuie să i te dedici cu totul. Jurnalul Naţional, cel cu suflet mare, cu suflet românesc, a câştigat încrederea nu numai a românilor cei de toate zilele, ci şi a celor instalaţi în posturi de responsabilitate.
Într-una dintre zilele unei primăveri cu spic de lapoviţă a sunat telefonul la Jurnalul Naţional. “Porniţi rapid cu o maşină pe câmpul de la Baloteşti de lângă podul drumului naţional, că e tragedie mare. Scrieţi aşa cum ştiţi voi, cu inima.” Se prăbuşise avionul Airbus şi şefi din conducerea ţări au găsit de cuviinţă ca din presă să-i anunţe primii pe ziariştii de la Jurnalul Naţionial. Tânărul Jurnal îşi cucerise aprecieri pozitive atât de la românii cei de toate zilele, cât şi de la dregătorii ţării. Şi într-adevăr, ziaristul Jurnalului Naţional şi fotoreporterul au fost primii ajunşi la locul dezastrului şi după ei s-a închis cercul antitero. Cei doi gazetari ai Jurnalului Naţional aproape nu se mai zăreau unul pe celălalt din pricina fumului ieşit din sfărâmăturile avionului, dar şi din carnea retezată a victimelor. Gazetarii Jurnalului Naţional au cules dintre bulgării de pământ paşapoarte, mărgele, câte un braţ de om smuls de izbitura avionului în pământ. Când au plecat spre redacţie erau întrecuţi pe şosea de un “cârd” de Salvări care plecau de pe câmpul tragediei. Nu mai aveau treabă. Acolo era doar un cimitir. Pe deasupra, prin aerul înmuiat de lapoviţă, se îndreptau spre Baloteşti cârduri de ciori. Aveau treabă la locul tragediei. Ajunşi în redacţie, gazetarii Jurnalului Naţional nici n-au mai avut timp să se spele de noroi. Au scris şi au developat poze timp de 5 ore, parcă intraţi în transa relatării unei clipe pustiitoare de lângă aeroport. După-amiaza aceea maşinile Jurnalului Naţional străbăteau străzile Bucureştiului aruncând pe trotuare ediţia specială a Junralului Naţional, singura publicaţie care apărea la câteva ore după accidentul blestemat. Jurnalul Naţional cu suflet mare, cu suflet românesc.
În fiecare zi oameni necăjiţi, frământându-şi de sfială mâinile, intrau pe uşa redacţiei şi scoteau dintr-o pungă de plastic hârtii mototolite şi udate de lacrimi. Erau cererile lor, protestele lor pentru nedreptăţi cărora le căzuseră în capcană. Şi îi încurajau gazetarii Jurnalului Naţional pe oamenii ăştia cu obraz udat de lacrimi, şi le ascultau cu atenţie păsul, încercau să le ostoiască necazul. Porneau în investigaţii şi multe hotărâri judecătoreşti defavorabile au fost îndreptate. Iar bieţii petiţionari şi-au găsit dreptatea prin demersurile gazetarilor de la Jurnalul Naţional. Şi-au redobândit pământul furat de aşa-zişi şmecheri. Anchetele ziariştilor de la Jurnalul Naţional au reuşit să le readucă familiilor acestor oameni pământuri primite de bunicii care au luptat în războaiele pentru ţară.
Au intrat pe uşa redacţiei şi părinţi dărâmaţi de durere după dispariţia copiilor. Eşuaseră în încercările de a-şi găsi copiii cu ajutorul organelor statului. Pentru mulţi români Jurnalul Naţional devenise ultima speranţă. Şi au pornit ziariştii Jurnalului Naţional să dea de urma copiilor răpiţi sau trimişi la cerşit sau violaţi de netrebnici. Adesea, strădania şi sufletismul ziariştilor de la Jurnalul Naţional au readus în căminul lor copiii dispăruţi. Jurnalul Naţional cu suflet mare, cu suflet românesc.
Cu toate invidiile care există între gazetari, presa a fost silită să recunoască că cele mai reuşite şi vii articole despre evoluţia superbă a tricolorilor de la Campionatul Mondial de Fotbal din SUA 1994 au apărut în paginile Jurnalului Naţional. A fost unul dintre momentele de mare bucurie trăite de români. Iată cum articolele mai altfel, mustind de viaţă, articole scrise de trimişii Jurnalului Naţional, au adus sub ochii cititorilor români întâmplări mai puţin cunoscute de la marea întrecere din America. Câştigase surprinzător cu 3-1 România în faţa Columbiei, echipă creditată cu şanse importante la câştigarea Mondialului de fotbal. Stadionul gigant din Los Angeles era o redută apărată de poliţişti cât muntele aflaţi sub comanda şerifilor cu privire încruntată. Mulţimile de spectatori trebuiau ţinute departe de autocarele fotbaliştilor. În şuvoiul de spectatori, doi români timizi încercau să se apropie de vestiarul tricolorilor. S-au ales cu îmbrâncelile comandourilor de poliţişti. Au văzut întâmplător cei doi români un ziarist care avea pe piept ecusonul pe care scria mare: Jurnalul Naţional. Şi l-au rugat să-i ajute să schimbe două vorbe cu sătmăreanul lor Daniel Prodan, fundaşul de fier al Naţionalei României. S-a strecurat ziaristul Jurnalului Naţional, i-a vrăjit pe oamenii şerifului, şi când a ieşit Didi Prodan le-a înlesnit celor doi români din Satul-Mare să vorbească cu concitadinul lor. Cel care-l ţinuse în frâu pe năbădăiosul atacant columbian, vedeta mondială pe numele lui Asprilla. Cei doi sătmăreni erau preotul din parohia unde de copil Prodan venea cu mama să se roage şi un vecin. Au scos dintr-o sacoşă un drapel al României şi l-au rugat pe fundaşul român Prodan să semneze pe tricolor. I-au dat lacrimile fotbalistului român, dar şi ziaristului de la Jurnalul Naţional. Şi a scris fundaşul Naţionalei tricolore pe drapelul românesc: “Ne e dor de acasă, rugaţi-vă la Dumnezeu pentru izbânda noastră pe mai departe”. Ziaristul Jurnalului Naţional le-a adus o bucurie celor doi români din Satul-Mare înlesnindu-le întâlnirea cu Prodan după un meci decisiv, la 12.000 km depărtare de acasă. Jurnalul Naţional cu suflet mare, cu suflet românesc.
FLORIN CONDURĂŢEANU,
senior editor






Mai multe titluri din categorie

Dichiseanu a păţit-o de la cai

Dichiseanu a păţit-o de la cai
A păţit-o şi la şira spinării şi la suflet. Frumosul macho Dichiseanu juca rolul unui general al lui Burebista, în pelicula cu numele teribilului rege dac.Era o scurtă pauză de filmare  şi actorii...

95 miliarde de euro s-au dus pe apa Sâmbetei în 25 de ani

România a împrumutat de pe pieţele externe în ultimii 25 de ani echivalentul a peste 106 miliarde de dolari, circa 95 miliarde de euro, însă nu avem nici măcar o autostradă care să traverseze Carpaţii. Banii...

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (12)

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (12)
Galerie Foto La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani....

Câţi pensionari erau în România. Cât era pensia medie în 1993

Câţi pensionari erau în România. Cât era pensia medie în 1993
Restructurarea fabricilor producea şomeri pe bandă rulantă în primii ani după revoluţie, iar pensionarea era văzută pe atunci ca o formă de detensionare a presiunilor sociale. În acest context, vârsta de...

“Nu-mi lua iubirea dacă pleci”

Când Angela Similea dă liber vocii ei de zbor înalt, “să mori din dragoste rănită” plânge şi cerul, lăcrimează iarba. Sentimentală până în oricare colţişor al sufletului, Angela a fost privită ca...

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (11)

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (11)
Galerie Foto La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani....

Un chiştoc de ţigară i-a schimbat destinul lui Mălăele

Un chiştoc de ţigară i-a schimbat destinul lui Mălăele
Uneori soarta se joacă cu viaţa unui om, învârtindu-l ca pe o clătită în tigaie. Marele actor, performer şi în regie Horaţiu Mălăele mi-a povestit o întâmplare, care chiar te pune pe gânduri. Luase...

Cum s-au schimbat obiceiurile alimentare Ce şi cât mâncau românii

Cum s-au schimbat obiceiurile alimentare Ce şi cât mâncau românii
Românii au început să mănânce mai mult şi mai bine, arată datele de la Statistică. Compartiv cu anul 1993, acum consumul mediu pe cap de locuitor a crescut cu 3,9 kilograme la peşte, cu 43 de kilograme la...

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (10)

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (10)
La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ul...

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (9)

1993: Anul în care s-a născut Jurnalul. Tu ce făceai acum 25 de ani? (9)
Galerie Foto La începutul vieții. Sau la începutul carierei. La școală sau aproape de examenele de maturitate. Sunt doar câteva dintre răspunsurile oferite de oamenii care au schimbat fața României în ultimii 25 de ani....

În Jurnal, primele amănunte despre teroriştii din spital

În Jurnal, primele amănunte despre teroriştii din spital
De 25 de ani s-a vorbit despre terorişti de s-au tocit consoanele şi vocalele cuvântului, dar când să se precizeze scene cu ei, totul devenea ceaţă, pluteşte de aproape 30 de ani un nepătruns mister. Ei bine, Ju...
Serviciul de email marketing furnizat de