x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Dacă avea Decebal gazonul lui Oprişan în lupta cu Traian...

0
Autor: Victor Ciutacu 07 Sep 2011 - 11:31

In bunul stil rominesc, am reusit iar sa ne facem, ca nimeni altii, de bacania Planetei Pamant. Marele meci de fotbal cu Franta, care a coincis cu marea inaugurare a marelui stadion national, a erupt in paginile presei internationale si pe fluxurile de stiri ale tuturor agentiilor de presa din lume nu fiindca Romania ar fi jucat fabulos si nu pentru ca arena arata, in ansamblul ei, ca-n mileniul trei. Am ajuns iar vedete internationale din doua motive mari si late: oribila tarla pe care fotbalistii au sarit obstacolele de iarba in loc sa se joace si schimbarea versurilor imnului national.

Sincer vorbind, din punct de vedere strict al valorii celor doua echipe, eu zic ca ar trebui sa multumim Divinitatii ca n-am avut gazon, ci un soi de mocheta fara adeziv. Daca i-as fi banuit pe ai nostri, ca brazii, de inteligenta si premeditare, puteam sa admit, de dragul jocului de societate, ca, in lumina traditiilor istorice perene, am parjolit holdele si am otravit fantanile in calea invadatorilor francezi. Cam de prin minutul 30, dupa ca Bakary Sagna s-a lamurit ca fasiile alea de iarba mobile nu se pot fixa cu mana oricat de binevoitor ar fi el, cele doua preocupari majore ale oaspetilor au fost sa nu ia gol si, mai ales, sa se fereasca de capcanele verzi.

Efectul unui eventual rezultat prost se mai putea reface dupa aia (clasamentul grupei tine lejer Franta ca uleiul deasupra apei), dar o glezna franta te cam scoate din circuit. Si, pentru o farama de glorie, risti sa pierzi bani cu nemiluita. Consum fotbal, constant, de mai bine de 35 de ani, dar asa ceva parca nici macar pe Templul Fotbalului "Carpati Sinaia' sau in faimosul 2-5 cu Danemarca, pe un "23 August' transformat intr-un soi de plaja de estuar, nu mi-a fost dat sa vad. Si, daca tot am ajuns la alaturarea celor doua meciuri de trista amintire, imi permit sa constat ca, indiferent cine ar fi la putere, unele lucruri chiar nu se schimba niciodata. Cum ar fi, spre exemplu, statutul de furnizor preferential al simulacrului de iarba pentru stadioanele patriei pe care-l are firma fratelui mult mai celebrului Marian Oprisan in orice regim politic. Bun, in guvernarea lui Adrian Nastase, fostul complex "Lia Manoliu' era in stricta administrare a reprezentantilor partidului-stat si-l puteai banui pe fostul premier de acordarea unei mici indulgente catre unul dintre baronii locali cei mai greu de strunit.

Dar acum, cand orice oficial al statului semneaza contracte si decizii cu procurorii anticoruptie la usa, ditamai constructorul german Max Bogl, umflat cu bani de regimul portocaliu (Adriean Videanu poate depune marturie), platit de Muncipalitate cu 234 de milioane de euro ca sa livreze la cheie un stadion top class, n-a gasit, intr-o lume larga, pentru un ciubuc de 80.000 de euro, decat "specialistii' celuilalt Oprisan? I-am spus-o si lui Sorin Oprescu, pe care-l inteleg (ca prieten si om rational) ca nu-i menirea lui sa stie cum si de ce nu se prinde samanta de iarba, in pauza meciului, o scriu si aici: dintr-un eveniment care trebuia sa marcheze luminos inaugurarea unei megainvestitii, imaginea care se va propaga va fi cea a dezastrului suprafetei de joc.

Povestea cu imnul, insa, e realmente fabuloasa. Intr-un regim politic care se autoflateaza public ca permite (de parca ar da de la el ce scrie-n Constitutie) o excesiva libertate de exprimare, un interpret a schimbat intre ele (chipurile, din proprie initiativa) versurile. Ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca, sa zicem, Robbie Williams ar fi scos-o pe regina din God Save the Queen sau daca Lara Fabian ar fi dat cu flit Bastiliei din Marseilleza. Ce l-a manat in lupta pe Marcel Pavel? Nasul sau fin de analist a mirosit ca 55.000 de spectatori ar fi huiduit copios, ca o interpretare politica nedemna la adresa marelui absent Traian Basescu, atunci cand ar fi fost pomenit numele celui care a fost (acum vreo 2000 de ani, in guvernarea Decebal) Imparatul Traian. Si creierul (doar el, ca Mircea Sandu scuipa-n san) i-ar fi dictat sa evite momentul de vasta incarcatura politica. Una peste alta, de ce sa fi facut oamenii aia care au venit sa se bucure impreuna si s-au comportat admirabil (nu tu o samanta, o tigara palmata, o vodca la punga, nu tu nimic) o astfel de aroganta? Inteleg ca presedintele Romaniei se teme sa fie strivit pe stadion de dragostea poporului la care se-ntorcea odinioara si ca, in calitate de demolator de vocatie, se simte incomod sa participe la inaugurari de obiective care s-au construit in loc sa se darame. Dar zau daca pot pricepe, daca tot calcam pe democratie ca pe dude, nevoia de autocenzura a unor oameni carora, teoretic, ar trebui sa li se falfaie, la cel mai grandios mod cu putinta, de umorile vremelnicilor politicieni...


Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de