x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Felii de mandarină

0
Autor: Marian Nazat 03 Mar 2011 - 19:45
● "E mai uşor să educi un câine decât un copil ţigan!", a răbufnit pur­tă­toarea de cuvânt a  formaţiunii po­li­tice italiene "Futuro e Libertá". Adevărul e că fraţii noştri de gintă 49804

71961s-au săturat să concubineze cu romii cărăbăniţi din... România. Da’ ce, nouă ne este altfel? Ei, macaronarii, au însă soluţia expulzării etnicilor tuciurii, pe când noi trebuie să le suportăm proastele obiceiuri. Nu înţeleg deloc alăturarea nevinova­tului animal în delicata chestiune rasistă. Patrupedul lătrător merită un alt tratament, n-are ce căuta în dis­cuţia despre îndărătnicia ţigănească. Culmea, o pildă bătrânească m-a învăţat în tinereţe că, dacă pui laolaltă un câine şi o gâscă, nu se deşteaptă gâsca, ci se prosteşte câinele! Vasăzică, bietul câine e termen de comparaţie şi pentru ţigan, şi pentru gâscă. Nasol!

● La Roma, în timp ce Papa îşi cădelniţa de la balconul palatului compasiunea pentru cei patru copilaşi morţi într-un incendiu, o mână xenofobă mâzgălea zidurile cu lo­zinci antiimigranţi. "Patru ţigani mai puţin. Afară cu imigranţii, ne-am săturat de ţigani!", se putea citi sub o zvastică desenată cu ură. Între liturghia înduioşătoare a înaltului prelat catolic şi îndemnurile la lichidarea fizică a romilor e o zvastică pe care creştinismul nu e în stare să o şteargă din mintea înfierbântată a extremiştilor.

Casa e din alt veac. Tot de acolo par şi gazdele. Dintr-un Bucureşti scăpătat, lepădat de identitate. Turbarea istoriei a castrat oraşul de tradiţie, i-a surpat stabilitatea şi l-a mutilat. N-au scăpat nici oamenii şi de aceea au chipurile pocite. În sufragerie stau aliniate vreo douăzeci şi ceva de scaune. Sunt goale, de o parte şi de alta a unei mese lungi, aranjată pentru ospăţ. Farfurii cu salamuri şi rulouri de şuncă umplute cu caşcaval, salate cu maioneze, plă­cintă cu spanac şi fel de fel de bu­nă­tăţi. Mi se strânge stomacul la vederea mezelurilor cu gust  hidrocarburic şi pofta se risipeşte subit. Deocamdată e linişte în încăpere, musafirii n-au sosit încă. Un ins de altădată, cu nume domnesc, se atârnă de vorbe. "Sunteţi din Bucureşti?", mă întreabă fără noimă. "Nu, din Teleorman", îi răspund iritat. Bărba­tul septuagenar, de parcă m-ar cu­noaşte dintotdeauna, turuie întruna, îşi dă cu părerea, deşi nu i-am ce­rut-o. Privesc în jur, la scaunele goale. Mi le imaginez ocupate de tot atâtea guri. Vorbitoare şi meste­că­toare. Perspectiva mă sperie şi brusc mă cris­pez. Ariciul din mine şi-a scos ţepii să se apere de  gureşenia comesenilor viitori. Până să vină, mă scuz şi plec. Respir uşurat şi eliberat în aerul vânturat de rafalele sticloase ale sfârşitului de iarnă. Cum să fi lăsat droaia de petrecăreţi să-mi împuie capul cu verzi şi uscate ore în şir şi să-mi terciuiască solitudinea? Să le ascult sporovăiala, stropită din belşug cu vin şi bere... Chercheleală şi pălăvrăgeală, crăpelniţă. Bleah!

● A căzut şi turnul vechiului combinat de la Dej. Avea aproape două sute de metri. I-au pus trotil la rădăcină şi dusu-s-a. S-a prăbuşit de-a-mpicioarelea, cum s-a întâmplat cu întreaga Românie după 1990. Autorităţile locale, cică, vor să facă atractivă zona respectivă pentru investitorii imobiliari... Furnalul ăla îi stânjenea, chipurile, iar producţia nu mai interesează oricum pe nimeni. Sunt îndeajuns discotecile şi mall-urile, fabricile de dezmăţ duduie! Depravare şi violenţă.

● În faţa vânzătoarei, o bătrânică ponosită îşi numără cu înfrigurare mărunţişul. Preocupată să nu care cumva să greşească. Când îi vine rândul, aşază pe cântarul electronic o...  mandarină. Atât! "Cât costă?", o întreabă pe femeia de la casa de marcaj. I se răspunde blând şi bătrânica se înseninează dintr-odată. E bucuroasă că azi se va răsfăţa cu o... mandarină. De unde mai mult, că alde Boc i-au pus poftele în cui?! Un cui de care destui pensionari s-au şi spânzurat, sătui de chinul programat guvernamental.

● Acasă la mine, la Turnu Mă­gu­rele, agentul termic n-a mai poposit în caloriferele localnicilor în iarna ce se gată acum. Statul minimal pro­po­vă­duit de capitalismul băsescian nu e capabil nici să-şi în­căl­zească pro­priii cetăţeni rebegiţi de ger. Îi ţine la păstrare, în apartamentele devenite camere frigorifice. Cândva, statul comunist le oferea nu doar căl­du­ră în exces, ci şi slujbe, medicamente, bilete în staţiuni turistice sau balneare, o viaţă rezonabilă adică. Azi, toate astea li se iau înapoi, iar preşedintele le-o zice cinic: "Descurcaţi-vă, iar dacă nu vă convine, căraţi-vă unde vedeţi cu ochii!". În capita­lismul robertelor anastasiate scapă cine poate, în timp ce ăilalţi îşi strâng cu greu economiile pentru o mandarină...

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de