Mai uşor cu poporul pe scările referendumului

Romănia e o ţară perfectă pentru premiere politice. Ultima dintre ele, referendumul pentru demiterea preşedintelui, s-a incheiat previzibil: Traian Băsescu revine la Cotroceni. Cifrele sunt clare şi, măcar din punct de vedere al corectitudinii rezultatului, n-ar trebui să lase loc de discuţii. Cănd in jur de 75% dintre votanţi spun că Jucătorul trebuie să rămănă preşedinte, nu poţi tu, coaliţie anti, să emiţi in eter suspiciuni publice asupra validităţii scrutinului. Dincolo de certitudinea intoarcerii lui Traian Băsescu pe scaunul pe care-l iubeşte cu ardoare, rămăn insă multe alte aspecte de lămurit, iar ascunderea gunoiului sub preş nu ajută la absolut nimic.

Â

După o pseudocampanie isterizantă, in care s-a autovictimizat copios şi ne-a agasat rostind obsesiv "poporul", şeful statului ar cam trebui să-şi scoată acest cuvănt din dicţionarul de uz public. Cifrele sunt căt se poate de elocvente in acest sens: la ora la care scriu acest text, prezenţa oficială (comunicată de Biroul Electoral Central) la vot este de 43,98% (7.730.984 de persoane, dintr-un total de 17.579. 997 de cetăţeni cu drept de vot). Dacă aş fi atăt de naiv să-l cred pe preşedintele Romăniei, dat fiind că el insuşi definise public, la Realitatea TV, victoria politică drept majoritatea voturilor dintr-o prezenţă de minimum 9,1 milioane de cetăţeni, atunci cifrele prezentate de BEC ar anunţa o infrăngere politică. Diferenţa o face, de această dată, procentul - intr-adevăr, impresionant - pe care-l scoate-n faţă tabăra pro-Băsescu. 74,34% inseamnă, in cifre, 5.746.730 de votanţi de NU. Adică in nici un caz cu un milion de voturi peste căt obţinuse şeful statului in 2004 (5,1 milioane), aşa cum adănc profeţise in curtea destul de goală din Modrogan. Asta deşi BEC n-a binevoit sămbătă (premieră istorică) să calculeze prezenţa la scrutin, preferănd să-şi trimită statisticienii acasă şi să urmărească, in corpore, finala Cupei Angliei la fotbal.

Una peste alta, e aritmetică simplă, fostul suspendat de serviciu are sprijinul direct al aproximativ 32% dintre romănii cu drept de vot; adică electoratul PD-PLD. Mai pe romăneşte, referendumul a fost căştigat printr-o mobilizare perfectă a propriului electorat, pe fondul unei pasivităţi cvasigenerale a restului eşichierului politic şi al unei indiferenţe de proporţii a majorităţii populaţiei (56% absenteism). Respectănd regulile de bun-simţ ale democraţiei, Traian Băsescu şi-a recăştigat in mod cinstit funcţia. Dar la fel de corect ar fi, din partea sa, să se oprească din a se autolegitima ca reprezentant al poporului. Sau, dacă ţine musai să se legitimize in acest fel, poporul lui Traian Băsescu e cam o treime din tot ce poate trimite Romănia la urne; atăt şi nimic mai mult.

Â

După acest referendum ar trebui să rămănem cu experienţa desfăşurării unui exerciţiu profund democratic, dar mi-e teamă că, intr-un mediu politic isterizat şi excesiv de polarizat, suntem departe de acest deziderat. Pentru că sămbătă seara in Piaţa Universităţii am remarcat cu stupoare incercarea preşedintelui Băsescu de a impune un concept politic profund latino-american: guvernarea poporului, introdusă de revoluţionarul cubanez de profesie, devenit după moarte unul dintre cele mai tari branduri de consum, Ernesto Che Guevarra. Doar că Romănia europeană model 2007 nu e Cuba anilor ’60, iar guvernarea democratică nu se face-n stradă, intrebăndu-i pe fani cui să mai iei gătul, ci prin intermediul instituţiilor. Se vede cu ochiul liber că şeful statului, care are exact evoluţia unui produs de larg consum văndut conform strategiilor clasice de marketing, işi exercită din plin magnetismul. Băsescu instigă, de fapt, la nesupunere civică, dănd electoratului senzaţia că el e unicul reprezentant al intereselor populare, pe care nu le negociază cu nimeni. Din fericire, o ţară membră a Uniunii Europene nu se guvernează (şi nu se va guverna vreodată) nici din piaţă, nici prin talk-show-uri. Variantele astea merg in Cuba (dar bătrănul Fidel Castro e din ce in ce mai fragil), Venezuela (acolo unde Supremul Hugo Chavez tăinuieşte cu poporul la radio, ca Turcescu, in direct) şi, mai nou, Bolivia (măcar Evo Morales nu s-a mai incurcat in amănunte, trecănd direct la naţionalizări). Dacă spre asta tindem, măcar să anunţăm la Buxelles, să nu mai incurcăm lumea.

Nu in ultimul rănd, stănd strămb şi judecănd drept, mi se pare lamentabil modul in care fostele institute de sondare a opiniei publice INSOMAR şi Metro Media Transilvania s-au descalificat in această pseudocampanie aşa-zis electorală. Numai nişte unelte ieftine mai pot ieşi pe sticlă după ce previziunile privind prezenţa la vot le sunt infirmate cu 30%. Totuşi, intr-o ţară in care principalul actor politic tălhăreşte o femeie (fie ea şi reporter al trustului de presă care-l enervează pănă la obsesie) şi-i vorbeşte mitocăneşte in amiaza mare a zilei in care-şi juca viitorul politic, am impresia că orice e posibil...