x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal D-ale cunoaşterii

D-ale cunoaşterii

de Romulus Popescu    |    26 Aug 2011   •   21:00
D-ale cunoaşterii

Lumina soarelui privita printr-o prisma se descompune in culorile curcubeului. Aceste sapte culori au frecventa adevaratelor culori pure. Despre ele se scrie astfel in Cartea lui Zohar: 'Sapte lumini exista in Preainalt, acolo locuieste Batranul Batranilor, Misteriosul Misteriosilor, Ascunsul Ascunsilor'. Cele sapte lumini sunt cele sapte culori (rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo, violet), sunt cele sapte Spirite mentionate si in Apocalipsa, cele sapte Spirite care stau in fata tronului Divinitatii.

Spiritul culorii rosu este numit Spiritul Vietii. Rosu este legat de viata si de dragoste pentru toate fiintele. Culoarea portocaliu este Spiritul Sfinteniei. Portocaliul amelioreaza sanatatea si da dorinta de perfectionare. Culoarea galben-aurie este Spiritul Intelepciunii. Ea indeamna fiintele sa citeasca, sa mediteze, sa reflecteze, sa inteleaga, sa fie corecte si prudente. Culoarea verde este Spiritul Eternitatii si, de asemenea, al evolutiei. Ea are deci legatura cu cresterea, dezvoltarea, bogatia. Se spune ca este culoarea sperantei, dand omului posibilitatea de a evolua. Culoarea albastru este Spiritul Adevarului. Ea este legata de religie prin credinta in Divinitate, de pace, de muzica, ajutand la dezvoltarea simtului muzical. Pe de alta parte, linisteste sistemul nervos, vindeca plamanii, actioneaza benefic asupra ochilor care cauta adevarul. Culoarea indigo este Spiritul Fortei, Spiritul Regalitatii. In el se regasesc aproape aceleasi proprietati ca si la albastru. Violet este o culoare mistica, foarte subtila, ce conduce fiintele catre lumea de dincolo. Este Spiri­tul Atotputerii Divine si al Iubirii Spirituale. Este Spi­ritul de Sacrificiu. Este culoarea ce protejeaza omul, il ajuta sa se dedubleze. Aceasta culoare ajuta fiinta umana sa inteleaga iubirea Divinitatii precum si existenta celorlalte lumi.

Pentru a beneficia de binefacerile fiecareia dintre aceste culori se poate face meditatie, prin concentrarea, pe rand, asupra fiecareia dintre cele sapte, alegand cate o zi, din cele sapte ale saptamanii, pentru cate o culoare. Cele sapte culori au corespondent cu cei sapte centri energetici ai corpului incepand de la centrul energetic inferior cu culoarea rosu si terminand la centrul de deasupra capului cu violet. Se poate incepe meditatia de la rosu catre violet, adica de la Pamant catre Cer sau invers, dar culorile fiind luate in ordine.

Meditatia este o activitate legata de gandire, de undele nevazute ale existentei. Sa explic aceasta actiune cu ajutorul alteia din lumea materiala. De exemplu, cand sunt mestecate alimentele, in gura se simt toate aromele mancarii, iar corpul extrage energiile continute in acestea. Meditatia este asemanatoare cu acest fenomen. Prin meditatie sunt mestecate gandurile filosofice, spirituale, mistice, simtindu-se aroma unei altfel de existente in care se gasesc pacea si lumina.

Prin meditatie se ajunge cu sufletul la cea mai inalta forma a rugaciunii, contemplarea. Prin contemplare poate fi gustat extazul. Constiinta simte ca atunci poate imbratisa Universul. In acele momente apare senzatia ca propria fiinta nu se mai afla pe Pamant, in corpul fizic, limitat si este absorbita de Sufletul Universului. Atunci, pot fi traite cateva minute sau ore in care se face contopirea cu infinitul, dupa care se coboara, din nou, la viata zilnica, dar de aceasta data perceputa altfel. Cei care nu inteleg nu au capacitatea de a rezona cu frecventele inalte si nu vor incerca sa paseasca pe acest taram. Citind randurile acestea, ei vor considera ca cel care le-a scris ar fi indicat sa faca o verificare medicala a psihicului. Dar, pentru ca am ajuns la aceasta problema, ce inseamna cuvantul psihic, de fapt? El vine din limba greaca 'psyche', traducandu-se prin 'suflet'. Oare, marii filosofi ai Greciei Antice au asociat la intamplare gandirea cu sufletul?

Atunci cand spunem suflet aratam spre piept, nu? Plexul solar, se spune ca este un creier inversat. In creier, materia cenusie se afla la exterior, iar substanta alba in interior, pe cand in plexul solar substanta cenusie se afla in interior si substanta alba la exterior. Plexul solar a creat creierul pe care-l alimenteaza cu energie. Cand transferul de energie catre creier se deterioreaza, omul are dureri de cap si i se tulbura mintea. Cand apar astfel de probleme, trebuie masat plexul solar in sens invers acelor de ceasornic cateva minute si starea va reveni treptat la normalitate. De asemenea, cand apare starea de foarte frig la picioare se simte si o contractie a plexului solar. Daca se mananca, in acel moment, va fi provocata o indigestie. Solutia pentru echilibrare consta in introducerea picioarelor in apa fierbinte. Dupa cateva minute se va simti o dilatare in plexul solar, senzatie care va aduce buna dispozitie. O baie fierbinte la picioare este indicata si in cazul dorintei de crestere a puterii de concentrare cand se manifesta stari de oboseala.

Omenirea s-a obisnuit sa evalueze existenta bazandu-se pe principiile filosofiei materialiste, lucrand cu cantitatea, cu volumul, cu suprafata lucrurilor si nu cu esenta lor, care, de fapt, este cea mai importanta. Pentru a obtine o cantitate mica de metal este necesar a fi extrase tone de minereu. Restul este steril, pamant. Pentru cativa litri de esenta de trandafiri, ce vor deveni parfum, sunt necesare vagoane de petale. Din aceasta cauza un litru de esenta costa o avere. Nu cantitatea de materie da un sens bun vietii, ci calitatea ei. Muncile umane, atat cele fizice, cat si cele psihice, in cea mai mare parte sunt bazate pe prelucrarea a tone de steril pentru a extrage ceea ce este important. Gandul permite extragerea esentei cu un randament infinit superior, dar trebuie bine stapanita stiinta concentrarii lui, controlului mintii si coordonarii ei, precum si al regasirii, pastrarii si dirijarii energiilor organismului necesare mentinerii echilibrului corpului eteric.

Sunt oameni care poseda tot ce-si doresc, din punct de vedere material, avand bogatii incomensurabile, dar, daca nu cunosc esenta existentei, la un moment dat se simt saraci, goi, nelinistiti, nemultumiti pentru ca nu au un sens corect in viata si nici nu stiu incotro sa se indrepte.

Acum 33 de ani, intr-un interviu pe care mi l-a acordat domnul D.l. Suchianu, un foarte cunoscut critic de film din acea perioada, nascut o data cu cinematograful, licentiat in drept la Paris, domnia sa aprecia ca in acele timpuri comuniste, cand cenzura era rege, tineretul roman avea totusi un sens in care sa se indrepte. Cautand partile bune ale acestei directii, cu energiile unite, realiza lucruri incredibile, cu investitii mici, in multe domenii precum inventica, sportul etc. In tarile din Vest, spunea domnul Suchianu, unde viata este libera, se deruleaza o viata de consum, in care omul nu are un tel major decat acela de a avea asigurata viata pentru azi si maine. In aceasta situatie, tineretul este debusolat, neunindu-si energiile pentru a infaptui ceva deosebit. Si as mai adauga eu, acolo unde exista constrangere apare si dorinta fireasca de a scapa de ea. Atunci, in aceasta lupta, sunt accesate posibilitati considerate in afara normalului, care duc la realizari neasteptate.

Exista o vorba: 'Nu da, Doamne, omului cat poate sa duca'. Un om stie ca poate sa duca normal atat cat scrie in legile vietii materiale, cu toate ca el poate duce mult mai mult, dar nu crede, caci n-a invatat acest lucru. Daca i se da cu mult mai mult de dus si este obligat s-o faca, el acceseaza acele posibilitati asa-zise paranormale, existente latent in el, dar nefolosite. Acesta din urma, dupa experienta capatata, prin intrarea in hatisurile de dincolo de normal, incepe sa descopere alta existenta pe care devine curios sa o exploreze in continuare. Astfel, el ajunge acolo unde ceilalti nu au acces pentru ca nu au incercat. Insa, pentru a ajunge la performante inalte trebuie, permanent, sa fie echilibrata aura energetica a corpului. Vibratiile inalte ale acesteia mentin culorile ei la frecvente corecte, conferind protectie buna organismului si dand posibilitatea de a vedea mai clar nevazutul.

×
Subiecte în articol: paranormal