x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Mamă-copil: o legătură unică

Mamă-copil: o legătură unică

de Romulus Popescu, parapsiholog    |    03 Iun 2008   •   00:00

Este îngrijorător faptul că, în ultima perioadă, din ce în ce mai mulţi copii au probleme grave de sănătate. De fapt, cîte nu sînt îngrijorătoare în ultimul timp? Copiii însă reprezintă oglinda vieţii de mîine şi ar trebui să le acordăm mai multă atenţie.

Este îngrijorător faptul că, în ultima perioadă, din ce în ce mai mulţi copii au probleme grave de sănătate. De fapt, cîte nu sînt îngrijorătoare în ultimul timp? Copiii însă reprezintă oglinda vieţii de mîine şi ar trebui să le acordăm mai multă atenţie. Problemele lor pot să apară chiar dinaintea naşterii. Mai întîi trebuie rea­mintit faptul că omul este “construit” din trei corpuri principale: corpul fizic, corpul energetic şi nu în ultimul rînd, ci chiar în primul rînd, ­corpul spiritual.

Cînd se naşte un copil, spiritul său îl în­so­ţeşte oriunde întreaga sa viaţă. Spiritele se încarnează în corpurile în care găsesc con­diţiile prielnice care le permit să evo­lue­ze de la nivelul la care au ajuns în viaţa an­terioară. Nu ne naştem cu spiritul pe aceeaşi treaptă de evoluţie, ci avem o în­căr­­cătură diferită de beneficitate şi maleficitate.

Echilibrare energetică

Mama are şi ea influenţă asupra evoluţiei copilului încă înainte de naşterea lui, nu numai prin viaţa pe care o duce în perioada sarcinii, ci şi prin ­blocajele energetice pe care le ­acumulează inconştient în viaţă şi pe care le poartă dinainte de sarcina. Aceste blocaje energetice reprezintă cauza neputinţei multor femei de a avea copii. Aceste blocaje pot fi eliminate prin bioterapie, care ajută corpul să funcţioneze corect, atît pentru a procrea, cît şi pentru a menţine o sarcină.

O echilibrare energetică în timpul sarcinii este recomandată pentru viitoarele mame, aceasta ajutînd la reglarea metabolismului pentru a duce sarcina mai uşor, cît şi la o naştere mai uşoară. Bioterapia nu influenţează ­negativ fătul, ci, dimpotrivă, îl ajută.

O altă problemă important de luat în seamă este amprenta pe care o lasă la naştere asupra copilului cel care-l atinge primul, adică medicul care asistă naşte­rea. În trecut se spunea: “Moaşa asta pe cîţi a moşit, toţi au ajuns oameni importanţi”. Adevărat, pentru că ­beneficitatea acesteia se revarsă asupra copilului şi cu siguranţă calităţile ei bioterapeutice influenţau inconştient copilul şi-l ­echilibrau, ajutîndu-l să pornească în viaţă fără blocaje ­energetice.

Avantajele naşterii în apă

Ar fi bine să amintim şi despre naşterea în apă, care prezintă mai multe avantaje. Şocul ieşirii din mediul lichid al uterului matern dispare pentru că naşterea se face, în acest caz, tot în mediu lichid. Copilul nu se îneacă în apă, pentru că este legat prin cordonul ­ombilical de mamă şi continuă să respire prin acesta pînă cînd faţa lui vine în ­contact cu aerul de la suprafaţa apei. Naşterea în apă este mult mai uşor de suportat de mame, căci oxigenarea este superioară, tensiunea arterială nu creşte, se uşurează respiraţia în cazul mamelor care suferă de astm, efectul forţei gravitaţiei fiind redus, naşterea decurge fără dificultăţi, durerile sînt diminuate aproape complet, confortul şi mobilitatea fiind şi ele superioare.

Primele cercetări pentru naşterea în apă au fost făcute încă din anii ’60 în Rusia, ca apoi acestea să fie preluate şi de ţările din vestul Europei. Statisticile arată că un copil născut în apă este mult mai sănătos din punct de vedere al dezvoltării psihice faţă de ceilalţi copii născuţi prin metoda clasică.

După ce trece de momentul naşterii, copilul rămîne în contact energoinfor­ma­ţional cu mama, printr-un cordon nevă­zut, aceasta influenţînd prin starea ei ­psihică şi emoţională dezvoltarea pe ­viitor a copilului. O altă cale prin care ma­ma influenţează starea copilului este alăp­tarea. O mamă stresată, cu o viaţă dezordonată, va produce copilului stări de agitaţie, scăderea sistemului imunitar, precum şi dereglări ale metabolismului acestuia. De asemenea, are importan­ţă şi mediul în care creşte copilul, precum şi dacă cei din jur îi doresc sau nu existenţa.

Am încercat să vă prezint doar cîteva aspecte legate de influenţa mamei şi a celor din jurul ei asupra copilului, din punct de vedere parapsihologic. Chiar dacă nu am prezentat în detaliu aceste aspecte, sper să fi fost corect înţeles. Important este că problemele de sănătate ale copilului, dinainte şi după naştere, pot fi eliminate şi cu ajutorul acestor ­terapii alternative şi complementare.

Infertilitate

Am întîlnit nenumărate cazuri de infertilitate pe care le-am rezolvat, unele uşoare, care au necesitat o singură şe­dinţă de bioterapie, iar altele mai grele, care au necesitat o perioadă mai lungă de tratament, în funcţie de vechimea şi intensitatea blocajelor energetice din sfera funcţională sau structurală a organismului. Majoritatea problemelor de infertilitate se manifestă la femeile cu un sistem emoţional foarte sensibil.

Cînd un copil are probleme de sănă­ta­te, consider că este necesară tratarea atît a acestuia, cît şi a mamei, pentru că le­gă­tura nevăzută dintre ei este atît de im­por­tantă, încît dacă se tratează numai co­pi­lul, ma­ma, avînd anumite dereglări func­­ţionale, va ­influenţa permanent starea co­pilului, ceea ce va îngreuna însănătoşirea lui.

Prezint în continuare cazul unui copil a cărui mamă a avut probleme de ordin energetic înainte de a-l naşte, motiv ­pen­tru care copilul s-a născut cu afecţiuni grave. La frageda vîrstă de un an şi zece luni, copilul se afla sub ­tratament cu ci­tostatice din cauza unor probleme digestive şi renale grave. Copilul prezenta vărsă­turi, edeme şi hiperestezie cutanată (dureri ­manifestate pe întreaga suprafaţă a ­corpului). Medicii erau ­sceptici în ­privinţa şanselor de supravieţuire. După prima şedinţă de bioterapie durerile au cedat, iar după cîteva ore copilul nu mai prezenta edeme. După încă o zi, părinţii, bucuroşi că starea de sănătate a copilului se ameliorase, au cedat dorinţei acestuia de a mînca snacks-uri. După ce copilul a mîncat două-trei pachete, starea lui de sănătate s-a de­te­riorat din nou. Abia după o nouă şedin­ţă starea lui s-a ­ameliorat, tratamentul continuînd pînă ce rezultatele analizelor au fost în limite normale. Trebuie să menţio­nez că, în paralel cu tratarea copilului, i-am făcut bioterapie şi mamei acestuia.

În general, rezultatele tratamentelor bioterapeutice la copii apar foarte repede. Un alt copil, de şase luni, diagnosticat cu pneumonie, în timpul primei şedinte de bioterapie a trecut de la o respiraţie greoaie la una normală. La următoarea consultaţie, medicul a constatat dispariţia simptomelor.

Deformări ale coloanei

Am tratat mai multe cazuri de întîrziere a dezvoltării fizice şi psihice la copii, precum şi diferite cazuri de ­deformaţii ale coloanei vertebrale. Un astfel de exemplu este cazul unui copil în vîrstă de 14 ani care prezenta o scolioză dextroconcavă toracală. Deviaţia era de 5 cm faţă de axul coloanei. Copilul a purtat corset o perioadă de şapte luni, timp în care deviaţia s-a redus cu un centimetru. Tratamentul pe care i l-am făcut s-a desfăşurat în perioada în care nu mai purta corsetul, fiindu-i recomandat altul nou. După patru şedinte de bioterapie efectuate zilnic, deformaţia coloanei s-a mai redus cu un centimetru. Fiind din provincie, copilul a întrerupt tratamentul pentru o lună. În această perioadă, chiar fără tratament, deviaţia s-a mai redus cu încă 1,5 centimetri. Au urmat încă cinci şedinţe, după care deviaţia a devenit abia sesizabilă. Şi exemplele ar putea continua....

×
Subiecte în articol: copilului copilul paranormal