Miniaturi Filosofice (2)

Viata este ca o invitatie la petrecere la care ajungem dupa ce a inceput si de la care plecam inainte sa se termine.

Luptam,
Luptam sa castigam prezentul neincetat,
Sa-l aruncam in viitor.
Luptam cu viata si cu moartea,
Luptam cu noi cand suntem noi,
Luptam cu noi cand suntem voi,
Luptam, luptam, luptam fara sfarsit,
Si nimeni nu mai stie de unde s-a pornit,
Dar stim ca vom ajunge tot acolo,
Si-atunci, cu toti, luptam ca sa aflam.
Dincolo de realitate exista un labirint misterios al universului unor fenomene inexplicabile, numite paranormale. Vreti sa-l vedeti? Inchideti ochii si priviti!
Adevaratele simturi sunt ascunse in noi. Cele cinci simturi cu care percepem materia reprezinta partea unui aisberg ce se afla deasupra apei, celelalte noua parti ale sale fiind ascunse in apa. Ce pacat ca folosim numai ce se vede! Pe langa cata frumusete trecem cu sufletul in noapte.
Secretele Universului nu au fost daruite omenirii. Cunoasterea este rodul atator generatii. Cheia Adevarului se afla in taina omului, in misterul primordial al vietii. Cercetand omul, intelegem Pamantul si apoi Universul. Microcosmosul uman are coordonatele macrocosmosului universal.

Cand ne aflam in fata unui aparat necunoscut, mai intai cercetam cartea sa tehnica. Orice creatie este insotita de un mod de intrebuintare. Creatorul fiintei umane nu a lasat insa nici un astfel de manual. Omul a fost nevoit sa-si conceapa singur 'cartea sa tehnica' si nici pana in prezent nu a reusit sa o termine.

Omul, aici pe Pamint, are doua moduri de viata distincte. Primul mod este legat de viata din afara sa, cu toate activitatile pe care le desfasoara in societatea din care face parte. Al doilea este legat de viata interioara, pe care o traieste in sinele sau. Prima este o viata materiala, iar cea de-a doua este una virtuala, ele fiind legate una de alta, dar nici una dintre ele nu se poate desfasura fara energie. Omul este copilul Universului si tot ce se intampla in el este in corelatie cu fortele si energiile universale.

Am fost bolnavi! Bolnavi de viata, din care cauza am dat in nastere cu totii. Dar boala asta zace inca in noi. Si e molipsitoare. Insa, sa stiti ca-i trecatoare. Noi o tratam cu timp. Luam cate-o zi pe fiecare zi. Cine ia mai multe zile pe zi risca sa nu se mai faca bine in veci si poate deveni nemuritor. Daca se ia mai putin de-o zi pe zi, s-ar putea ca tratamentul sa nu-si faca deloc efectul si moartea sa vina mai curand, inainte de-a muri. Sa oferim aceasta boala, mai departe, cu dedicatie.

De cand ne nastem incepem sa scriem Cartea Vietii noastre, pagina cu pagina. Fiecare o scrie cu propriul sau stilou. Insa nimeni nu stie cata cerneala are in rezervor. Si scrie, si scrie, si scrie. Cateodata i se strica penita si trebuie s-o repare. Pe la cate un spital. Caci nu toti stiu sa scrie atent si sa aiba grija de penite.
Dupa ce se termina cerneala, cartea este inchisa si asezata intr-un raft, putand fi citita, apoi, de altii. Dar, mare atentie cum scriem pentru a merita sa fim cititi. Este un proverb care spune: 'Cum iti asterni, asa dormi!'. Inca din copilarie, cum ne ingrijim de sanatate si o intretinem, asa o avem toata viata.

Omul alearga pe autostrada cunoasterii cu o viteza din ce in ce mai mare, fara restrictii legate de viteza. Pe doua benzi de circulatie. Una cu descoperiri in beneficiul umanitatii si alta indreptata catre distrugerea ei, constient sau nu. Oricum, cercetam viata ca pe o stiinta, dar este o arta sa stim s-o traim.

Inotam in valtoarea vietii, luptandu-ne cu valurile cat necazul. Suntem atenti sa nu ne inecam si nu vedem adevarul de langa noi. Avem norocul sa ne mai aprinda cineva, din cand in cand, cate o lumanare, sa ne lumineze calea. Dar sunt atatia care cauta intunericul, caci lumina ii orbeste.

Exista unii care alearga toata viata ca nu cumva sa-i prinda inteligenta. Acestia se feresc sa se scalde in cunoastere de frica sa nu se umple de intelepciune. Cand venim pe lume ne imbolnavim de moarte. Dar cu cat stim mai bine cu ce pastile de cunoastere sa ne tratam in viata, cu atat zilele noastre petrecute pe Pamant sunt mai numeroase.

Pentru rezultatele excelente, obtinute la serviciu, am fost evidentiat in mod festiv in fata colegilor. Apoi, am fost introdus intr-o colivie amenajata special si depus la vedere, ca la gradina zoologica, pentru a fi dat ca exemplu. Pentru rezultatele deosebite obtinute in viata de familie am fost felicitat si introdus in alta colivie, depus la vedere, fiind dat ca exemplu. Cum fac un pas in stanga sau in dreapta sunt bagat in cate o colivie. Nu se mai poate, asta nu-i viata, vreau sa mai fiu si eu liber.
Poftiti, va rog! Jocurile sunt facute! – se aude o voce din Univers. Dumneavoasta, daca vedeti ca pierdeti mereu, de ce nu schimbati numarul de joc? Insistati pe aceeasi soarta. Incercati, va rog, sa va retrageti cativa pasi in istorie si sa priviti de acolo. Nu vedeti de umbra aceea? Pai, este umbra dumneavoastra, iar umbra va ajuta sa zariti lumina! Bine, atunci luati binoclul meu si priviti! Nu, nu, va rog! Dar de ce v-ati sinucis? Nu era nevoie.In cazul asta, sunteti liber, puteti pleca! Urmatorul, va rog!

Daca piciorul tau nu lasa nici o urma pe unde trece, daca mana ta lasa o urma ciudata de forma unei talpi care striveste totul cand calca, trebuie sa-ti dea de gandit. Invata sa lasi, in urma, o urma care sa copieze forma unui gand sublim. Atunci, urma ta va exista chiar fara a fi vizibila. In acel moment spiritul tau fericit iti va spune: 'In sfarsit te-am regasit, de cand te caut!'.

M-am nascut copac. Asa se facea in vis. Si am crescut, acoperind viata cu ramurile mele dornice de caldura si lumina Soarelui. Radacinile mi se impleteau cu oasele Pamantului, ascultand in taina soapta lor prin vesnicii. Astfel, m-am ri­di­cat curat si drept, cautand cu privirea spre cat mai inaltul Cerului, imbratisand razele Soarelui Etern. De la o vreme, roadele au inceput usor sa ma acopere. Atunci au aparut si pietrele, zbar­naind, una cate una, prin dreptul meu.

Observ ca a inceput sa-mi creasca binisor mintea. Nu mai are loc si da pe afara de-a binelea. Creste vertiginos. Iar un ajutor substantial il primesc din viata de familie. Cum? Nu intelegeti? Pai, procesul asta de crestere, popular, se numeste cucui. Nu, nu ma compatimiti, nu vorbesc in numele meu.

Spune te iubesc! Te rog, spune te iubesc! Mai, spune te iubesc! Ma, tu n-auzi? Spune te iubesc! Ba, spui sau nu?! Zice si ii pune capul pe esafod. Ridica apoi barda si... si... si... intr-un tarziu, cu glasul tremurand si cu lacrimi in ochi, zise: 'Te iubeeesc!'. Dar barda, care isi incepuse deja drumul, a facut 'harst'.
– Dar, de ce a murit?, intreaba un trecator, vazand cortegiul.
– Nu stiu, dar a murit fericit, spunand 'Te iubesc!'.

Cat traim, luptam cu totii pentru un loc de veci cat mai in fata. Asa-i omul, cat este in viata se gandeste la moarte. Teorema inversa inca nu a fost demonstrata.