x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal PROFEȚII cutremurătoare. Ce a prezis Baba Vanga despre noul președinte al Statelor Unite

PROFEȚII cutremurătoare. Ce a prezis Baba Vanga despre noul președinte al Statelor Unite

10 Noi 2016   •   13:42
PROFEȚII cutremurătoare. Ce a prezis Baba Vanga despre noul președinte al Statelor Unite

Baba Vanga, celebra clarvăzătoare oarbă din Bulgaria, a făcut previziuni cutremurătoare despre următorul președinte al Statelor Unite. Prezicătoarea care a prevăzut atacurile din 11 septembrie 2001 ar fi spus că în America va începe un nou război civil și că nu va exista niciodată al 45-lea președinte SUA, după liderul de culoare.

Baba Vanga ar fi prezis că al 44-lea președinte al Americii va fi un lider de culoare, însă după ce mandatul lui Barack Obama se va încheia efectiv NU va mai exista un alt șef la Casa Albă.

Potrivit profeției înfricoșătoare, citate de Yahoo News, dar și de surse de notorietate gen Washington Post, țara va intra într-o criză teribilă în preajma predării mandatului de președinte și se va declanșa o divizare dură între statele din nord și cele din sud, caz similar Războiului Civil American.

Clarvăzătoarea oarbă din Bulgaria ar fi prezis chiar înainte să moară, la vârsta de 85 de ani și că anul 2016 "va aduce o invazie a extremiştilor musulmani" asupra Europei, iar continentul nostru se va confrunta cu atacuri chimice venite din partea "invadatorilor musulmani", potrivit realitatea.net.

În următoarea perioadă, continentul european ar putea ajunge "la sfârşitul existenţei sale", a mai spus Baba Vanga, potrivit Mirror.co.uk.

Mai concret, profeta cunoscută ca Nostradamus din Balcani le-ar fi spus apropiaţilor săi: "[Extremiştii] vor folosi un arsenal de arme chimice împotriva europenilor"

Baba Vanga a murit în 1996. Adepţii celebrei clarvăzătoare spun că profeţiile acesteia s-au împlinit până acum în proporţie de peste 85%. Baba Vanga ar fi prevestit cu exactitate atacurile din 2001 asupra New York-ului, tsunamiul din Japonia din 2004 şi ascensiunea islamismului.

Baba Vanga și România

În ce ne privește pe noi, românii, Baba Vanga are o predicție care a fost făcută cunoscută, conform dorinței ei, la 24 ianuarie 2005. Este vorba despre faptul că în România, atunci, avea să apară pe lume omul providențial, care are ca misiune salvarea țării, a continentului, poate și a lumii. Cine este acest om? Românii și lumea îl vor recunoaște la momentul potrivit. Deocamdată, spunea tot Baba Vanga, el va crește departe de baștina strămoșilor săi.

Spre "delectarea" şi "încântarea" sufletului, puteţi citi şi celelalte preziceri ale Babei Vanga, lectură plăcută!

2018 - China va deveni noua putere mondială
2023 - Orbita Pamântului se va schimba uşor
2025 - Europa va fi pustiită
2028 - Se va dezvolta o noua sursă de energie. Foametea nu va mai fi o problemă
2033 - Gheata de la Poli se va topi. Nivelul Oceanului Planetar va fi in continua crestere.
2046 - Clonarea va fi foarte accesibila.
2076 - Lumea va fi condusa din nou de comunisti.
2084 - Va avea loc renasterea naturii.
2088 - O noua boala va lovi planeta. Oamenii vor imbatrani in cateva secunde.
2097 - Boala va fi vindecata.
2100 - Soarele facut de mana omului va lumina partea intunecata a Planetei.
2111 - Oamenii vor deveni roboti
2125 - Ungaria va primi semnale din afara spatiului.
2154 - Animalele devin pe jumatate oameni
2167 - O noua religie
2170 - Mare seceta
2187 - Eruptia a doi vulcani este intrerupta cu succes.
2273 - Se va naste o noua rasa.
2288 - Se va reusi sa se calatoreasca prin timp. Se vor stabili noi contacte cu extraterestrii.
2291 - Soarele se raceste.
2304 - Misterul de pe Luna a fost descoperit
2371 - Seceta mare
2480 - Pamantul va fi in intuneric
3005 - Va fi razboi pe Marte
3797 - Nu va mai exista viata pe Terra. Insa oamenii vor reusi sa locuiasca pe alte planete din sistemul solar.

P.S. Dacă lista de mai sus nu este conformă cu propriile perspective în ceea ce priveşte viitorul propriu sau al umanităţii, puteţi contribui fără niciun fel de oprelişte!

×
Subiecte în articol: baba vanga predictii baba vanga