Religii şi parapsihologie

În mine stau un progresist şi un conservator. Cu mintea sunt progresist, caut iscoditor să fac noi descoperiri. Cu sufletul sunt conservator, îl port mereu frumos şi curat ca pe un suflet de copil, cu credinţa în Dumnezeu. Însă trebuie mare atenţie căci, dacă greşesc, mă trezesc băgat cu spiritul în tribunal, la Judecata de Apoi.

Există Dumnezeu? Este întrebarea care a trecut, poate, prin mintea fiecărui om. Cum arată El? Este o persoană reală? În Biblie scrie că Dumnezeu a creat omul după chipul şi asemănarea (înfăţişarea) Lui. Dar nu se referă la chipul material ca formă, cu ochi, nas, gură, ci la elementele din care se compune el din punct de vedere al conştientului.

În oricare dintre marile religii se vorbeşte despre un Dumnezeu propriu care, de fapt, este acelaşi al tutu­ror, doar numele şi interpretarea Lui fiind diferite.

Minunile din religie sunt, de fapt, fenomene pa­ranormale. Expunând, pe scurt, câteva dintre prin­cipalele religii, să interpretăm câteva dintre aceste mi­nuni prin prisma parapsihologiei.
Iudaismul este una dintre religiile importante care îşi au originea în antichitate. Bazele lui au fost puse de Moise, de unde el a luat şi denumirea de religie mozaică. Creştimismul şi islamismul au preluat o parte importantă din iudaism. În Vechiul Testament din Bi­blie, aşa cum îl numesc creştinii, se regăseşte şi istoria poporului evreu. Scrierea acestuia se consideră a fi fost inspirată din Duhul Sfânt. În limba greacă Biblia înseamnă "cărţile", în ele găsindu-se legile lui Moise. Aceste cărţi cuprind:
- Facerea, în care este vorba despre crearea de către Dumnezeu a omului, a lumii, despre viaţa pri­milor oameni în Rai, căderea lor în păcat, izgonirea acestora din Rai, potopul lui Noe, despre patriarhii Avraam, Isaac, Iacov, Iosif şi fraţii săi, precum şi despre aşezarea evreilor în Egipt.
- Ieşirea, unde este descrisă viaţa lui Moise, eli­berarea evreilor din Egipt şi apariţia celor 10 porunci ale lui Dumnezeu.
- Leviticul, care cuprinde legislaţii religioase.
- Numerii, în care se găseşte istoria evreilor după ieşirea lor din Egipt, până la cucerirea Palestinei (Ţara Canaanului).
- Deuteronomul, cu alte legislaţii religioase.

Un al doilea grup de cărţi biblice este alcătuit din cărţi istorice, imnuri religioase, pilde.

Al treilea grup conţine cărţile profeţilor. Semnul legământului de credinţă al evreilor cu Divinitatea a fost şi este actul circumciziei, adică pruncii de parte bărbătească trebuie să fie tăiaţi împrejur. Dumnezeu este numit de lumea evreiască Iahve. Marile evenimente istorice ulterioare apariţiei Bibliei, legate de poporul evreu, se regăsesc scrise în ea cu exactitate. Din punct de vedere al parapsihologiei, profeţii care au prevăzut viitorul erau persoane cu calităţi paranormale, premonitorii.

Iudaismul este o religie legată în totalitate de viaţa pământeană, fără legătură cu viaţa de după moarte. Nu înseamnă că nu există credinţa în existenţa spiritului după moarte, cu care recunoaşte că se poate comunica. Dar acest spirit ajuns acolo va aştepta Judecata de Apoi, care-l va trimite în Rai sau în Iad după faptele sale.

Iudaismul a dezvoltat ideea că poporul evreu este po­porul ales al lui Dumnezeu. Încălcarea poruncilor Domnului reprezintă păcate care sunt cauza su­fe­rinţelor acestui popor, aceste suferinţe constituind pe­deapsa Divinităţii. Însă se crede că va veni vremea când Iahve va ierta poporul evreu şi-l va înălţa mai sus de­cât toate popoarele. Sunt multe întâmplări din po­veştile biblice care nu pot fi explicate decât prin prisma fenomenelor paranormale. De exemplu, Moise co­munica pe Muntele Sinai cu Dumnezeu, care-i spune să-şi ia poporul şi să meargă în Ţara Canaanului. Exodul acesta a durat, conform Bibliei, 40 de ani, timp în care evreii au fost hrăniţi cu mană cerească. Cuvântul mană în ebraică provine din  man-hu, care înseamnă "Ce-i asta?". În fiecare dimineaţă mana cădea din cer, pentru a fi consumată în aceeaşi zi, căci până a doua zi se altera. Vinerea cădea din cer o porţie dublă, hrană care nu se altera nici ziua următoare, a Sabatului, când nu primeau mană, această zi fiind zi de odihnă. Dar ea cădea numai în locurile unde se găseau triburile de evrei. Singura explicaţie a acestui fenomen este că mana pica din cer, fiind materializată de către entităţi spirituale superioare.

Într-o teorie s-a lansat ideea că evreii ar fi trăit pe o altă planetă. Ei ar fi fost supuşi judecăţii Divinităţii, du­­pă ciclul lor parcurs pe acea planetă şi ar fi fost tri­mişi într-un nou ciclu de reîncarnări pe Terra, pentru evo­luţie spirituală. Începutul evenimentelor descrise de Biblie este plasat acum 6.000 de ani, când primii evrei ar fi fost reîncarnaţi pe Pământ. Este posibil ca aceşti primi oameni să fi fost Adam şi Eva. Dar pe pla­ne­ta noastră mai erau oameni, conform descoperirilor ar­­heologice. Dacă se consideră că acum 6.000 de ani a în­ceput istoria poporului evreu, afirmaţiile din Bi­blie, în ceea ce priveşte Geneza, sunt justificate. Iisus Hris­tos nu este considerat de evrei ca fiind fiul lui Dum­ne­zeu, chiar dacă el a fost evreu şi acest popor aş­tepta un Mesia. Din considerentul că Iisus n-ar fi ade­vă­ratul trimis al lui Dumnezeu, l-au condamnat pentru a fi răstignit, atunci când Pilat din Pont, ca guverna­tor al Romei în Palestina, a vrut sa-l graţieze. Astăzi, po­po­rul evreu încă îl aşteaptă pe acel trimis al lui Dumnezeu.

După cataclismul care a dus la dispariţia Atlantidei, evoluţia spirituală a lumii noastre a cuprins mai mul­te etape: epoca Indiei străvechi, a Persiei străvechi, Egip­to-Caldeana, Greco-Latină, a Evului Mediu, cea Mo­­dernă şi Epoca derulată în prezent, cea Contempo­ra­nă. După ciclul de 7 epoci au loc transformări majore ale vieţii pământene, care anunţă trecerea către un nou ciclu.

Budhismul este o altă religie monoteistă, cu un rol im­portant în istoria poporului Asiei. Originea ei este incertă. Budhiştii din sud plasează începuturile acestei religii spre sfârşitul secolului VI i.Hr. Se pare că Buddha s-a născut în Nepal, aproximatv în anul 490 i.Hr. Filosofia budhistă cuprinde patru adevăruri su­pre­me: teoria suferinţei, a cauzelor suferinţelor, a ur­mării suferinţelor şi căile de urmare ale suferinţelor. În­treaga viaţă materială este o suferinţă, iar cauza su­ferinţei este ataşamentul de această viaţă, dorinţa fier­binte de a exista, ceea ce duce la reîncarnare. Calea de a ajunge la perfecţiune, adică la Nirvana, este compusă din opt drumuri: credinţa dreaptă, hotărârea dreaptă, cuvântul drept, fapta dreaptă, modul de viaţă drept, dorinţele drepte, gândurile drepte şi contemplarea dreaptă. Reîncarnările succesive duc spiri­tul la perfecţiune. Budhismul promovează ideea reîncarnării şi nu numai în om, ci şi în animale sau plan­te, dar trecerea la starea de spirit pur (sfânt) se face numai după naşterea ca om. Tibetul este locul de dezvoltare supremă a Budhismului. Prin yoga, practicată în India, se ajunge la declanşări ale fenomenelor paranormale până la posibilitatea desprinderii corpului astral de cel fizic, toate acestea putând fi posibile prin accesul comunicării cu subconştientul. Astfel, cu această ocazie, fenomenele parapsihologice sunt la ele acasă.
Creştinismul, cea de-a treia religie monoteistă, este în prezent cea mai răspândită religie de pe Pământ. Însă, acesta este împărţit în mai multe curente şi secte. Întemeietorul creştinismului este Iisus Hristos, considerat Fiul lui Dumnezeu. Învăţătura lui a fost răspândită în omenire de discipolii săi, apostolii. Baza acestei religii este Noul Testament din Biblie. El cuprinde:
- Cele patru evanghelii atribuite lui Matei, Marcu, Luca şi Ioan. Aici se găseşte viata lui Iisus, predicţiile Sale, minunile Lui, răstignirea şi Învierea Sa.
- Faptele apostolilor, care cuprind povestiri despre primii propăvăduitori ai creştinismului.
- Epistolele apostolilor către comunităţi creştine.
- Apocalipsa sau revelaţia Sfantului Ioan Teologul.

Cele patru evanghelii şi Apocalipsa, considerate de Biserica Creştină revelaţie divină de la Duhul Sfânt, pot fi considerate fenomene paranormale de percepţie extrasenzorială. Naşterea lui Hristos (în greacă însemnând Unsul) a fost anunţată de foarte mulţi prooroci. Prin minunile pe care le-a făcut, Iisus poate fi considerat cel mai dotat pământean în ceea ce priveşte capacităţile paranormale. Prin răstignire el s-a jertfit pentru iertarea păcatelor omenirii. După sa­crificiu, Hristos a înviat, lăsând mormântul gol, pentru a ne arăta că moartea nu există. Este vorba despre spirit care este veşnic. Dar pentru a demonstra acest adevăr, a dematerializat trupul. Apariţia Lui, după aceea, s-a făcut tot prin puterea spiritului Său, de a realiza materializarea corpului fizic. Toma Necredinciosul, care n-a crezut în învierea lui Mesia, până nu l-a atins, îi reprezintă pe sceptici.

De-a lungul istoriei au apărut foarte multe erezii şi secte religioase, în sânul credinţei creştine, unele ducând la adevărate lupte de stradă între partizanii acestora.

Creştinismul are ca principiu de bază Trinitatea, formată din Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Sfântul Duh. O paralelă făcută între acest principiu şi corpul uman dezvăluie că: Tatăl reprezintă spiritul (corpul astral), Fiul reprezintă corpul fizic, iar Duhul Sfânt reprezintă sufletul (corpul eteric).

Creştinismul afirmă că spiritul există, deoarece dă indicii asupra evoluţiei lui, rămânând la ideea că acesta va aştepta Judecata de Apoi pentru a ajunge în Rai sau Iad. Acest lucru se desprinde din Biblia care a ajuns la noi, dar până în al II-lea Conciliu de la Constantinopol, din anul 553, în Biblie exista noţiunea de reîncarnare a spiritului pentru evoluţie. Atunci a fost exclus din Biblie cuvântul reîncarnare, dar acest fenomen se regăseşte implicit în textele biblice.
În secolele III - IV d.Hr. s-a produs scindarea Imperiului Roman, ceea ce a dus şi la scindarea Bisericii în una de apus şi cealaltă de răsărit. În anul 476, declinul şi apoi dispariţia puterii imperiale din apus a dus la creşterea autorităţii episcopului de Roma care a luat numele de Papă. Ruptura totală dintre cele două bi­serici s-a produs, însă, în anul 1054.

Biserica catolică se bazează pe filosofia nestoriană, evidenţiind mai mult partea din viaţa lui Iisus, cu suferinţele sale până la răstignire. Biserica ortodoxă se bazează pe filosofia capadociană, care evidenţiază, în primul rând, transcendenţa spirituală, care este superioară existenţei materiale.

Diferenţa dintre liturghia ortodoxă şi cea catolică este că la prima Domnul se face prezent cu trupul şi sângele său prin chemarea Duhului Sfânt, iar la a doua prin cuvintele: "Luaţi, mâncaţi, beţi dintru acesta toţi!", deci nu se afirmă o acţiune făcută direct de Duhul Sfânt.

Doctrina catolică despre purgatorii, adoptată la Conciliul din Florenţa, din anul 1439, susţine că sufletele păcătoşilor se purifică, arzând în flăcări pentru a putea ajunge în Rai, durata sufletului în purgatoriu depinzând de rugile Bisericii.

Puterea de a face minuni, prezentă de-a lungul istoriei creştinismului la persoanele declarate sfinte, este puterea de acces a acestora la fenomene extrasenzoriale, psihokinezice sau de legătură cu lumea de dincolo.

Islamul este o religie monoteistă importantă, apărută în urma celorlalte descrise până acum şi datând din secolul al VII-lea, născută fiind în lumea arabă. Fondatorul religiei musulmane este Mahomed, un arab din Mecca. Orfan fiind, el a fost crescut de bunicul său şi apoi de un unchi. A avut 11 soţii. La vârsta de 40 de ani, Mahomed a auzit în deşert vocea Îngerului Gabriel. La 47 de ani au apărut revelaţiile.

Doctrina musulmană spune că prima casă a lui Allah, construită de Adam, a fost distrusă în timpul potopului lui Noe. Abraham şi Izmail au reconstruit-o ulterior la Mecca. Zidurile sale au fost făcute din pia­tră neagră, căzută din cer, fiind trimise de Îngerul Ga­briel lui Abraham. De atunci, Mecca a devenit locul spre care se întorc musulmanii în timpul rugăciunilor. Coranul, cartea sfântă a musulmanilor, cuprinde re­velaţiile lui Mahomed, venite direct de la Dumnezeu. Surse istorice arată că el n-ar fi fost ştiutor de carte şi că n-ar fi scris personal nimic. Din în­sem­nările pro­venite de la el a fost alcătuit în anul 650, în timpul domniei lui Osman, o culegere numită Cora­nul (Citire). Se spune că această carte ar fi fost dictată profetului de Arhanghelul Gabriel. Coranul este împărţit în 114 capitole (surse) şi cuprinde proslăviri aduse lui Allah, creatorul lumii şi-al Pământului. Allah al musulmanilor este unul şi acelaşi cu Dumnezeu din celelalte religii. Şi la islamişti este susţinută ideea existenţei spiritului după moarte, iar cei păcătoşi vor fi trimişi în Gheena, cum este numit la ei Iadul. Literatura religioasă musulmană conţine învăţături şi minuni înfăptuite de Mohamed. El a trăit între anii 570-632 la Mecca şi Medina, fiind cel mai mare profet trimis de Dumnezeu pe Pământ. Sunt menţionaţi în aceste scrieri şi alţi profeţi, dar consideraţi mai mici, cum ar fi Adam, Noe, Avraam, Moise, Iisus.

Islamul crede în spirite bune şi rele, iar în cea din urmă zi, morţii vor învia şi vor primi pedeapsa după faptele lor, unii ajungând în Rai, iar alţii vor arde în focul Gheenei. Este susţinută afirmaţia că Allah a stabilit destinul fiecăruia, dinainte. Rugăciunile musulmanilor se fac obligatoriu de cinci ori pe zi, la ore fixate, după ce s-a făcut curăţirea prin spălare. Se ţine un post anual, în luna a 10-a (Ramadanul), se plăteşte un impozit pentru săraci şi se face pelerinajul la Mecca, măcar o dată în viaţă. Musulmanii au şi obiceiuri comune evreilor: circumcizia, este interzisă carnea de porc şi consumul de alcool. Este promovat războiul sfânt, în numele credinţei. Timp de 8 luni pe an se poartă război împotriva necredincioşilor, care trebu­ie exterminaţi şi averea lor luată ca pradă. Nu există credinţa în reîncarnare, dar acest lucru contrazice afirmaţia că profeţii sunt trimişii lui Dumnezeu. De unde vin aceştia dacă ei sunt spirite superioare venite din lumea astrală?

Religiile şi parapsihologia se poate afirma că au aceiaşi origine, ambele fiind fondate de oameni iniţiaţi. În religie, însă, se spune "crede şi nu cer­ceta", iar în parapsihologie se cercetează pentru a crede.