x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Să descoperim secretele Umbrei!

Să descoperim secretele Umbrei!

de Romulus Popescu    |    12 Iul 2009   •   00:00
Să descoperim secretele Umbrei!
Sursa foto: MONICA JUMĂTATE /JURNALUL NAŢIONAL

La naştere, fiecare primeşte un nume şi un domeniu. Însă nimeni nu ştie ce nume poartă şi pe cât i se întinde domeniul. Totul ­trebuie să fie strict secret, închis într-o carte. Apoi ni se pun în braţe tot felul de cărţi. Noi trebuie să le citim şi să descoperim care-i cartea cu numele cel adevărat.



În timpul acesta, alături de noi, o pendulă uriaşă bate anul, însemnându-ne pe chip cât a trecut. Dar totul depinde de cât a fost de întors arcul pendulei fiecăruia. Dacă descoperim care ne este numele, pe când ni se întinde domeniul se află de la sine. Dar, încă o dată, să fim atenţi, proba asta este contra cronometru!

Omenirea nu a primit în dar Secretele Universului. Porţile cunoaşterii s-au deschis puţin câte puţin de-a lungul generaţiilor. Cheia Adevărului se află în taina omului, în misterul primordial al vieţii. Cercetând Omul, înţelegem Pământul şi apoi Universul. Microcosmosul uman se regăseşte multiplicat în macrocosmosul universal. Suntem o fărâmă de materie animată de scânteia spiritului.

Ceea ce se vede reprezintă numai 5% din tot ce există. Restul se află Dincolo de Vizibil. Ceea ce nu se vede coordonează ceea ce se vede prin pârghii nevăzute.

CURIOZITATEA
Universul parapsihologic se ocupă cu ceea ce se află dincolo de existenţa materială, pe care o dirijează. Fenomenele inexplicabile în parapsihologie sunt denumite paranormale, aceleaşi fenomene în religie fiind cunoscute ca minuni. Aici se ascund, de fapt, Adevărurile Supreme. Aceste fenomene sunt notate cu litera grecească psi, definind necunoscutul. Universul Psi este un domeniu controversat, aflat în conflict cu legile existenţei materiale, fiind privit de unii oameni cu scepticism, dar stârnind permanent curiozitatea chiar şi acestora.

Cunoaşterea Universului Psi de fiecare dintre noi ar putea duce la salvarea planetei de la distrugere, căci aici se află secretul continuării sau sfârşitului vieţii noastre.

De când se naşte, omul intră în lumea materială din jurul său şi încearcă să o desluşească. Foloseşte cele cinci simţuri ca punţi de legătură între universul său interior şi cel exterior. Cu ajutorul văzului, auzului, mirosului, gustului şi pipăitului, el percepe în spaţiu şi timp materia înconjurătoare pe care şi-o reprezintă în planul psihic conştient.

Dar viaţa materială este oare singura şi cea mai importantă? Iniţiaţii cunosc existenţa părţii invizibile a Uni­ver­sului, posibilitatea comunicării cu entităţile trecute din existenţa materială în lumea spirituală, precum şi posibilitatea folosirii adevăratelor forţe din natură.

INIŢIEREA
Acum, la început de mileniu, asistăm la o explozie informaţională legată de paranormal şi de un cât mai mare număr de persoane care îl practică. Aceste pagini scrise sub pecetea paranormalului reprezintă o uşă deschisă către universul parapsihologiei, al fenomenelor ciudate, pentru a face celor care doresc iniţierea într-un domeniu mai puţin cunoscut cu adevărat.

Dacă nu cunoaştem ceva nu înseamnă că nu există. Să ne acordăm această şansă a cunoaşterii, să descoperim secretele Umbrei, căci vom înţelege mai bine Lumina care o creează.

Oamenii au avut în ei calităţile care astăzi se numesc paranormale, dar le-au pierdut o dată cu depărtarea de natură, din cauza supercivilizaţiei. Aşadar, cei care astăzi sunt numiţi paranormali sunt de fapt oameni normali, iar paranormali sunt cei care au pierdut aceste puteri. Deci, se poate spune că normalul este paranormal.
Aşadar, închideţi ochii şi priviţi!

×
Subiecte în articol: paranormal