x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Paranormal Telepatia

Telepatia

de Romulus Popescu, parapsiholog    |    27 Ian 2009   •   00:00

Messing era, în noiembrie 1939, un emigrant polonez evreu cu deosebite calităţi extrasenzoriale, îndeosebi telepatice, care s-a refugiat în URSS înfricoşat de teroarea nazistă din Polonia. Pentru a-i verifica facultăţile parapsihologice, Stalin l-a pus în faţa unor încercări aproape imposibile. Cu ajutorul capacităţilor sale trebuia să-i reuşească un furt de 100.000 de ruble de la Gosbank, din Moscova.



Ajuns în faţa ghişeului din bancă, Messing a scos dintr-un carnet o foaie albă de hârtie pe care i-a întins-o casierului. Apoi, a transmis mental acestuia să-i aducă uriaşa sumă, timp în care şi-a deschis geanta, pe care a aşezat-o în faţa lui. Casierul a privit hârtia, a deschis fişetul şi a numărat 100.000 de ruble, bani pe care i-a dat apoi lui Messing. Acesta, mulţumind, a plecat cu geanta plină, prezentându-se la omul lui Stalin trimis pentru a supraveghea experimentul. Mai târziu, Messing s-a întors la bancă şi a predat banii casierului care-i dăduse. Acesta tulburat, privind din nou hârtia albă, pe care o primise mai înainte, şi-a pierdut cunoştinţa în urma unei crize cardiace. Stalin, uimit, l-a mai supus pe Messing şi altor încercări. Astfel, l-a închis pe acesta într-o încăpere din Kremlin, ordonând gărzilor să nu-i dea voie să plece. El, după ce a ieşit, fără să fie oprit, s-a întors pentru a saluta paznicii. Intrigat, Stalin l-a supus unui alt test. De această dată, Messing trebuia să pătrundă în biroul lui Stalin, reuşind să treacă de gărzile de la intrare, care primiseră ordin să nu-i permită accesul. Stăpân pe el, acesta s-a apropiat de birou, a trecut pe lângă gărzi, care s-au retras respectoase, iar uşa i-a fost deschisă de persoana de serviciu. Stalin, stupefiat, s-a trezit cu Messing în încăpere, care i-a explicat cum a reuşit: "Am sugerat mental gărzilor şi slujbaşilor că sunt Beria, şeful poliţiei secrete sovietice", persoana care intra de obicei nestingherită la Stalin.

Cunoscut cu Einstein, Freud şi Ghandi, Messing era căutat de oamenii lui Hitler, care acorda o recompensă de 200.000 de mărci celui care va da informaţii ce vor putea duce la prinderea lui. În 1937, Messing previzionase că Adolf Hitler va muri dacă va pleca cu armatele spre est. Mai mult chiar, în 1943, el a afirmat că războiul se va încheia în mai 1945.

UN FENOMEN PE ÎNŢELESUL NOSTRU
Pe înţelesul tuturor, telepatia este fenomenul prin care se pot transmite gânduri la distanţă. De-a lungul timpului, aceasta a fost cunoscută şi sub alte denumiri: Ch. Richet îi spunea criptestezie, L. Vasiliev o denumea sugestie ideatoare la distanţă, alţii o numeau telestezie, biocomunicaţie, transmisiune percepută la distanţă, radiocomunicaţie biologică, transfer de informaţie biologică etc. Denumirea de telepatie a fost propusă de Frederic W.H. Myers şi provine din limba greacă (tele=departe şi pathos=simţire).

MOMENTE EXTREME
Un sondaj Gallup făcut în 1990 a dus la concluzia că 25% din oameni au simţit personal existenţa telepatiei. Aceasta se manifestă în special în momente extreme ale vieţii, însă în majoritatea cazurilor se manifestă între persoane apropiate sau cunoscute. Părerea mea este că aceasta se manifestă incredibil de des, dar este foarte greu de probat între persoane necunoscute. În plus, multe dintre gândurile noastre nu sunt ale noastre, ci ne sunt transmise printr-o reţea nevăzută de gânduri venite din eter, de la persoane cu care intrăm în rezonanţă bioinformaţională. Au fost făcute studii care visau transmiterea emoţiilor sub formă telepatică, folosind un aparat cunoscut sub numele de pletismograf. Acesta măsura volumul de sânge din deget în momentul dilatării sau constricţiei vaselor de sânge în clipele emoţiei. În lucrarea "Telepathic Impresions", Ian Stevenson, în urma cercetărilor, a stabilit că 69,4% din telepatie se manifestă în familie, 28,1% între cunoştinte, iar 2,5% între străini. În fenomenul telepatic există un emiţător şi un receptor, spre deosebire de clarviziune, unde nu există un emiţător fizic.

OPINIILE SPECIALIŞTILOR
Rex Stanford, psiholog la St. John’s University din New York, sugerează că fenomenele psi sunt implicate în actele cotidiene la nivelul subconştientului. Acesta scanează permanent mediul pentru culegerea de informaţii legate de nevoile personale, acest lucru realizându-se fără un efort conştient şi fără a conştientiza fenomenul. Frederic Myers, un cercetător britanic în domeniul parapsihologiei, a dezvoltat ideea de niveluri multiple ale conştiinţei, fapt ce se regăseşte şi la filosofiile orientale. El consideră că există un Eu conştient, preocupat de acţiunile zilnice, şi un Eu al subconştientului, aflat în alt nivel, subliminal, care are acces şi la gândirea altor indivizi. Carl G. Jung, psihiatru şi psihanalist elveţian, susţine că din subconştient comunicările vin sub formă de simboluri: de exemplu, în vis apare un accident de tren, iar în realitate va fi un crah la bursă.
Edgar Cayce, un Nostradamus al primei jumătăţi a secolului al XX-lea, american, a dezvoltat ideea că prin creştere spirituală se intensifică posibilitatea de comunicare prin telepatie, considerând-o, astfel, a fi o consecinţă a conştiinţei spirituale şi nu doar a contactului minte-minte.

CARACTERISTICI
Prin cercetare, s-au stabilit caracteristicile fenomenului telepatic. Astfel, acesta are un caracter bioinformaţional, fiind un atribut fundamental al lumii vii. El are în desfăşurarea sa patru etape: elaborarea, transmiterea, recepţionarea şi prelucrarea informaţiei. Un al doilea caracter este extrasenzorialitatea, adică producerea fenomenului în afara celor cinci simţuri. Al treilea caracter s-a profilat a fi intercerebralitatea, fenomenul producându-se între organismele cerebrale. Un ultim caracter este bipolaritatea, fenomenul producându-se între un emiţător şi un receptor. În telepatia denumită gamma se manifestă în principal aptitudinile receptorului, iar în telepatia kappa, aptitudinile principale sunt ale emitentului. Telepatia se pune în evidenţă între oameni, oameni şi animale, între animale sau chiar între plante. Au fost realizate experimente interesante care au pus în evidenţă cele afirmate.

LA ANIMALE, LA PLANTE, LA OAMENI
Pentru a întări încrederea în cele spuse, vă descriu în continuare câteva dintre ele. Astfel, o femelă cobai a fost conectată la un electroencefalograf, iar puiul acesteia, aflat la distanţă, a fost omorât. În momentul acestei acţiuni asupra puiului, la mamă s-au pus în evidenţă pe electroencefalogramă modificări ale undelor creierului, ce anunţau existenţa unor furtuni emoţionale. În lumea plantelor, experimentul a fost realizat astfel: două plante identice au fost conectate la aparate ce pot măsura nivelul biocurenţilor acestora. Cercetătorul, cu o foarfecă în mână, s-a gândit să-i taie uneia dintre plante o frunză. În acel moment, aparatul a înregistrat o variaţie a nivelului biocurenţilor plantei. Apoi, chiar i-a fost tăiată o frunză, suferiţa traducându-se prin variaţia biocurenţilor ei, dar şi prin variaţia biocurenţilor celei de-a doua plante, care a "suferit" alături de prima.

La oameni, telepatia se manifestă în stare de veghe, de somn sau de hipnoză. După conjunctură, ea se pune în evidenţă spontan sau poate fi provocată. Au fost făcute cercetări care au studiat coordonatele principale ale fenomenului telepatic: acumularea de date probatorii ce atesta existenţa lui, apoi studierea comparativă a naturii şi caracteristicilor de manifestare a acestuia pentru a fi apoi elaborată teoria explicativă a telepatiei într-un mod cât mai verosimil. Prin aceste cercetări s-au conturat cinci valenţe ale fenomenului: fizică, informaţională, neurofiziologică, neurocibernetică şi psihică.
Mă opresc aici cu partea teoretică şi continuu să dau câteva sfaturi legate de experimente ce pot evidenţia prezenţa telepatiei şi dezvoltarea capacităţilor de comunicare cu ajutorul ei.

ÎNCREDERE
Înainte de a face orice experiment este foarte importantă încrederea în existenţa fenomenului. Un prim experiment se poate realiza între două persoane cunoscute, care la momente precise să-şi noteze activitatea desfăşurată de cealaltă persoană, fără o comunicare directă între ele, o perioadă de 20 de zile. Începătorii au rezultate mai bune dacă încearcă să comunice mai întâi senzaţii gustative (provocate de o lămâie, o bomboană) sau senzaţia de foame. Apoi, se pot folosi obiecte, cifre, litere, simboluri sau o imagine selectată dintr-un ansamblu de cinci. Se recomandă literele B, A, Z, O, W şi cifrele 4, 5, 6,7, 8. Să presupunem că se alege un obiect, de exemplu, un pix. Acesta se vizualizează clar, fiind reprezentat mental, apoi folosind şi simtul tactil se încearcă proiectarea imaginii pixului către receptor. Durata emisiei nu trebuie să fie mai lungă de 1,5 minute. Receptorul nu trebuie să forţeze defilarea obiectelor prin minte. Dacă "pâlpâie" imagini pe ecranul minţii, va aştepta până ce una dintre ele se va stabiliza. Va descrie impresiile avute, care vor fi apoi comparate cu obiectul-ţintă. Dacă apar primele eşecuri nu înseamnă că trebuie să renunţaţi la experiment. În viaţă, dacă am renunţa uşor la ce-i greu, nu am mai învăţa nici să scriem şi nici să citim.
Vă urez succes în cazul în care doriţi să vă dezvoltaţi capacităţile telepatice.

×
Subiecte în articol: între paranormal messing telepatia