x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Război între Senat şi Guvern: Bârlădeanu versus Petre Roman

0
Autor: Lavinia Betea 08 Feb 2011 - 19:07
Război între Senat şi Guvern: Bârlădeanu versus Petre Roman Mihai Alexe/Agerpres

150840-mihai-alexe-agerpres-2920624.jpgCâteva zile după vacanţa de iarnă a parlamentarilor a izbucnit conflictul dintre preşedintele Senatului, Ale­xandru Bârlădeanu şi şeful Guvernu­lui, Petre Roman. Mocnea demult, dar ţara a văzut incendiul abia în şe­dinţa Senatului din 14 ia­nua­rie 1991. Amator şi diletant  în aplica­rea refor­mei, l-a caracterizat public Bâr­lădea­nu pe carismati­cul prim-ministru.

După ce „interesul consensului na­ţional” fusese lozinca electorală şi cuvântul de ordine în FSN, iată că înt­re liderii săi izbucnise gâlceava. Ascuns presei, dar sesizat deja de lide­rii opoziţiei se revela şi competiţia dintre primul-ministru şi preşedinte­le României. Cu referire la „lupta” aces­tora, liderul ţărănist Ion Raţiu consemna în însemnările sale zilnice din februarie 1991 că Petre Roman voia locul preşedintelui ţării. Iliescu ar fi „gata să-l sacrifice” şi ar reuşi da­că primul-ministru n-ar avea oa­me­nii lui peste tot. Mai ales în Securitate, notează Raţiu evitând ostentativ noul nume al instituţiei. „Pentru Ro­man n-are decât dispreţ: de unde să ştie el cum să conducă o ţară”, sintetiza Raţiu o conversaţie cu Ion Iliescu.

Public, mărul discordiei era reforma – liberalizarea preţurilor şi privatizarea economiei. În noiembrie 1990 fusese parţial aplicată măsura liberalizării preţurilor. Cea de-a doua etapă urma să se producă în 1 ia­nuarie 1991. Alexandru Bârlădeanu, pre­­şedintele Senatului, voia s-o în­târ­zie până la vară. Dar senatorii au vo­tat opţiunea primului-ministru de li­beralizare începând cu luna aprilie. Ime­diat ziarele şi parlamentarii au ocu­pat poziţii de război. Alexandru Bâr­lădeanu tocmai împlinise 80 de ani. Ca vârstă, primul ministru aproa­pe că semăna a nepot. De partea ti­ne­reţii  s-a situat cu aplomb şi septuagenarul Silviu Brucan.

Experimentatul agitator şi-a  lansat  canonada asupra bătrânilor „bolşevici”, deturnând dezbaterile din firescul termenilor şi teoriilor de economie în pamflet po­li­tic. „O luptă aprigă între «junii turci» reformatori, conştienţi că parti­dul are nevoie de o nouă forţă şi gru­pul marţienilor, bârlădenilor şi ştefan­gheor­ghienilor din Dealul Cotroceni­lor ce se agaţă cu disperare de poz­i­ţi­ile-arici ale nomenclaturii” a fost ver­dictul lui Brucan, bine primit de ci­ti­torii Adevărului din 19 martie 1991.

Trecuseră câţiva ani de la conflict când am vorbit cu Alexandru Bâr­lă­dea­nu despre el într-un lung interviu, reeditat în volumul „Partea lor de ade­văr” (Editura Compania, 2007). Exclus din Frontul Salvării Naţionale în 1991 din cauza acestor dispute, după ce în primăvara lui ’89 fusese dat afară din partidul comunist pe motiv de „scrisoarea celor şase”,  fostul politician trăia retras şi ocolit de presă într-un spaţios apartament dintr-un imobil la şosea.

Economist de şcoală veche – dar şi de şcoală sovietică – fusese printre puţinii ce  abordase pragmatic post-comunismul. Într-o etapă de debordant optimism românesc, am evocat împreună alte iluzii şi confuzii din vremuri ce le trăise. Asistent al profesorului Ghe­or­ghe Zane la catedra de econo­mi­e a Facultăţii de Drept ie­şene în 1937-1940, Bârlădeanu îşi pre­gătise aspirantura la Moscova în eco­nomie politică. Ocupase funcţii im­portante în coordonarea eco­no­miei etatizate şi planificate. Bâr­lă­dea­nu a fost apoi reprezentantul în CAER al politicii iniţiate de Gheor­ghiu-Dej de derusificare şi iniţiere a schimburilor economice cu pieţe des­chise. Modelul economiei din ţările cu regim comunist a fost calea sovieti­că.

Dar pentru trecerea de la socia­lism la societatea deschisă nu exista nici un model. Nici măcar teorii cu ba­z­ă ştiinţifică. În pofida ex­pe­rien­ţe­lor sale, Bârlădeanu refuza să se pro­nun­ţe asupra eco­nomiei româneşti de la mijlocul anilor ’90 pe baza infor­ma­ţiilor media. Trebuie să ai acces la cifrele care indică starea reală, spunea; şi-atunci totul e simplu pentru că şi în economia naţională ac­ţio­nezi după raţio­namentele bugetu­lui de familie: nu poţi sfârşi decât rău da­că vei cheltui mai mult decât veni­tu­rile.

Certurile cu Petre Roman şi cu Adrian Severin, asistentul primului-ministru pentru reformă s-au înteţit pe două direcţii, povestea Bârlă­dea­nu: „Prima s-a datorat tendinţei lui Ro­man de a subordona Parlamentul Gu­vernului. Că în acea perioadă se purta ca un ucenic dictator este vizi­bil şi din proclamarea sa ca «lider na­ţional». Cum atunci nu aveam Constituţie şi nu era clar definit rolul Parlamentului, această tendinţă a Execu­ti­vului de a subordona Legislativul pu­tea fi împiedicată doar prin asemenea atitudini categorice, care în presa ma­nipulată erau prezentate drept conflicte între vechi şi nou, etichetate ca o formă a luptei anticomuniste. Iar diferenţa de vârstă dintre mine şi Ro­man uşura intenţiile... (...) Cine-a avut dreptate se vede doar mai târ­ziu, de multe ori când protagoniştii disputelor nu mai există. Legea priva­­ti­zării a fost, de asemenea, motiv de dis­pute cu «junii turci», cum îi nu­meş­te Brucan. (...) Am avertizat în Par­lament că privatizarea e un butoi cu miere de care se vor lipi multe muş­te. Roman şi locotenentul său, Se­verin (...), împreună cu experţii străini care le-au pregătit proiectul de lege priveau privatizarea ca un scop în sine: ideologic, politic, propagandistic. Am criticat proiectul de lege, deşi nu eram în opoziţie (...) ca de pildă critica creării celor şase ma­muţi, cum am denumit eu FPS şi FPP-urile, sau a faptului că FPS era scos din subordinea Executivului, împreună cu administrarea fondurilor respective – lucru pe care nu l-am întâlnit în nici o privatizare făcută în ţările vestice. Eu priveam privatizarea ca unul din instrumentele principale pentru trecerea la o altă for­maţiune socială şi economică, dar fo­losit în primul rând pentru motive de eficienţă economică. (...) Nu s-a pus frâu corupţiei pe care o ademenea butoiul cu miere, s-a creat o pe­pinieră de rechini în economie, în faţa muritorilor de rând care nici nu prea ştiau ce se întâmplă, nici nu aveau instituţii menite să-i protejeze. «Cine nu se descurcă să piară» era slo­ganul după care Severin îşi pro­punea să dirijeze economia. Este interesant de recitit dezbaterile parla­­mentare din momentele respective. N-aş fi putut crede că economia Ro­­mâniei poate merge mai prost ca în timpul lui Ceauşescu şi iată că mi-a fost dat să văd că se poate!”

 

Economie fără economişti şi costuri de multe ori mai mari ca preţul de vânzare
Referindu-se la liberalizarea preţurilor şi privatizările de acum 20 de ani, Alexandru Bârlădeanu opina: „Nu era o competiţie cinstită între masa celor ce nu cunoşteau, încă nu pricepeau aceste legi şi mafia celor care urmăreau să le folosească în interesul lor (...) Nici Roman, nici Severin nu aveau un bagaj de cunoştinţe sau o experienţă economică. Altfel şi-ar fi dat seama cât de aberant era să introduci liberalizarea preţurilor într-o economie lipsită de concurenţă.”

Biografiilor celor amintiţi îi susţin afirmaţia. Petre Roman era absol­vent al Liceului de Informatică din Bucureşti (1963) şi al Institutului Politehnic Bucureşti, Facultatea de Energetică (1968). Şi-a susţinut doctoratul în mecanica fluidelor în Franţa (1974). În 22 decembrie 1989 era lector universitar la Politehnica din Bucureşti. Lector universitar, dar la Academia „Şte­fan Gheorghiu”, era la revoluţie şi Adrian Severin. Licenţiat al Fa­cultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti (1978) şi doctor în drept (1986), primul său loc de muncă a fost Institutul român de consulting Bucureşti (1979-1986), pe funcţia de jurisconsult. Primele semne ale liberalizării preţurilor i-a speriat pe managerii întreprinderilor de stat. La Întreprinderea de Sere Arad, bunăoară, firmă făcută pentru export după politica lui Ceauşescu, noul director Macedon Sferdian declara în presa locală încă din ia­nuarie 1991 că firma merge spre faliment. Preţul „liberalizat” al energiei termice crescuse de patru ori, al foliei de polietilenă de cinci ori, iar al sticlei ... de 11 ori! Dar pe piaţă, verdeţurile şi legumele serelor arădene nu puteau fi vândute altfel decât la preţurile vechi.

Citeşte mai multe despre:   acum 20 de ani
Serviciul de email marketing furnizat de