x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro RIO 2016 RIO 2016 - Gimnastică artistică: Marian Drăgulescu, în finala de la sărituri; Andrei Muntean, calificat la paralele

RIO 2016 - Gimnastică artistică: Marian Drăgulescu, în finala de la sărituri; Andrei Muntean, calificat la paralele

07 Aug 2016   •   06:42
RIO 2016 - Gimnastică artistică: Marian Drăgulescu, în finala de la sărituri; Andrei Muntean, calificat la paralele
Sursa foto: Christian Silva/Intact Images

Sportivul român Marian Drăgulescu (35 ani) s-a calificat, sâmbătă, în finala de la sărituri în concursul de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro, în timp ce Andrei Muntean va evolua în finala de la paralele.

''Veteranul'' Marian Drăgulescu a avut o medie de 15,283 puncte, după ce a fost notat cu 15,133 pentru prima săritură şi cu 15,433 pentru a doua. El a fost devansat de nord-coreeanul Ri Se Gwang (15,433), de rusul Denis Abliazin (15,416), de japonezul Kenzo Shirai (15,283) şi de ucraineanul Igor Radivilov (15,283). Muntean a ocupat locul 13 în calificările la acest aparat, cu 14.483 (14,633, respectiv 14,333). Finala la sărituri va avea loc luni.

La paralele, Andrei Vasile Muntean a ocupat locul 9 şi a prins finala cu nota 15,466, fiind ultimul gimnast calificat (în faţa sa au fost trei chinezi, dar numai doi reprezentanţi ai unei ţări se pot califica în finală la acelaşi aparat). Muntean a avut aceeaşi notă ca şi Kohei Uchimura (Japonia) şi germanul Marcel Nguyen, dar aceştia nu au prins finala de marţi.

La sol, Muntean a ocupat locul 53 (13,733), iar Drăgulescu, după două ratări, a terminat pe 67, cu 12,800.

Andrei Muntean a fost notat la cal cu mânere doar cu 12,500 (locul 67), la inele cu 13,700 (locul 55), iar la bară fixă cu 13,833 (49), Drăgulescu fiind penultimul (71), cu 12,166.

La individual compus, unde s-au calificat în finală primii 24, dar nu mai mulţi de doi de ţară, Andrei Muntean a ocupat doar locul 36, cu un total de 83,865 puncte.

Pe echipe, China a ocupat primul loc în calificări, urmată de SUA la mică distanţă şi de Rusia.

Clasament calificări pe echipe:
1. China 270,461 puncte
2. SUA 270,405
3. Rusia 269,612
4. Japonia 269,294
5. Marea Britanie 268,670
6. Brazilia 268,078
7. Ucraina 263,002
8. Germania 261,518

www.agerpres.ro

 

×
Subiecte în articol: marian dragulescu