x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro RIO 2016 RIO 2016. Monica Niculescu, în turul al doilea la simplu

RIO 2016. Monica Niculescu, în turul al doilea la simplu

06 Aug 2016   •   22:32
RIO 2016. Monica Niculescu, în turul al doilea la simplu
Sursa foto: frt.ro

Jucătoarea română de tenis Monica Niculescu s-a calificat, sâmbătă, în runda a doua a probei de simplu din cadrul Jocurilor Olimpice de la Rio de Janeiro, după ce a dispus cu 6-2, 6-3 de Veronica Cepede Royg (Paraguay).

Niculescu (28 ani, 56 WTA) s-a impus într-o oră și 28 de minute în fața unei adversare de 24 de ani mai slab cotate (124 WTA).

Monica a reușit 3 ași, a avut 17 ''winners'' și a comis 26 de erori neforțate, în timp ce jucătoarea sud-americană a avut 16 lovituri direct câștigătoare și a făcut 36 de erori neforțate.

Niculescu a fost condusă în ambele seturi cu 1-0, dar apoi a revenit și a preluat controlul, desprinzându-se la 4-1, respectiv 3-1, iar apoi nu a mai avut probleme prea mari.

În turul al doilea, Niculescu o va înfrunta pe învingătoarea dintre rusoaica Svetlana Kuznețova (31 ani, 10 WTA), a opta favorită, și chinezoaica Qiang Wang.

Irina Begu va juca în primul tur cu japoneza Nao Hibino, într-un meci programat tot sâmbătă.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: monica niculescu