x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Nicolae Ceauşescu şi licenţele militare sovietice

0
14 Mar 2009 - 00:00

În primăvara anului 1989, armata şi industria românească de apărare erau subordonate complet lui Nicolae Ceauşescu, situaţia fiind în concordanţă cu intenţiile exprimate public de liderul PCR în anul 1969. "Comanda Forţelor Armate nu poate fi exercitată de nici un organ din afară – declara atunci Nicolae Ceauşescu; acesta constituie un atribut suveran al conducerii partidului şi statului nostru". Practic, la momentul respectiv, stalinismul de tip ceauşist se contura ca o soluţie salvatoare pentru poporul român, în condiţiile amplificării presiunilor politice, economice şi mi­litare ale Moscovei asupra regimului de la Bucureşti.



Cu toate că relaţiile cu URSS erau tensionate, Nicolae Ceauşescu a fost de acord cu importarea de licenţe mi­li­tare sovietice pentru industria ro­mâ­­nească de apărare şi utilizarea lor pentru fabricarea de armament, mu­ni­ţii şi tehnică de luptă. Produsele respective au fost destinate atât ar­matei române, cât şi exportului în sta­tele membre ale Organizaţiei Trata­tului de la Varşovia (în special în URSS şi RDG), precum şi în alte ţări. Auto­rităţile de la Bucureşti au încercat astfel să reducă deficitul înregistrat în schimburile comerciale cu URSS şi să obţină fonduri valutare pentru dezvoltarea economiei naţionale.

Din documentele româneşti existente în arhive se cunoaşte faptul că o serie de discuţii între cele două părţi au avut loc atât la 29 mai 1970 la Moscova, între Ion Gheorghe Maurer şi Aleksei Kosîghin, cât şi în perioada 20-24 octombrie 1970, tot în capitala URSS, între reprezentanţii Comitete­lor de Stat ale Planificării din cele două state. În cursul tratativelor, re­pre­zentanţii URSS şi-au exprimat acordul de principiu pentru furni­zarea documentaţiei tehnice necesare fabricării în România, sub licenţă sovietică, a transportorului blindat BTR-60 PB (TAB-71), a buldozerului de tanc BTU-55, a rachetei antitanc dirijate "Maliutka", a mitralierelor cal. 7,62 mm tip PKS şi PKT, a mitralierei cal. 14,5 mm tip KPVT, a tunului "GROM" cu ţeavă lisă (aruncătorul de gre­nade antitanc SPG-9 D) şi a muniţiei folosite de acesta etc.

Livrarea documentelor respective urma să fie realizată într-un interval de 2-12 luni (în funcţie de complexitatea produsului solicitat). România trebuia să plătească doar cheltuielile făcute de partea sovietică pentru multiplicarea documentaţiei. Autorităţile române puteau utiliza în mod gratuit licenţele de fabricaţie primite, dar nu aveau dreptul să exporte "produsele fabricate după documentaţie sovietică în ţările socialiste din afara Tra­tatului de la Varşovia şi nici în ţă­rile în curs de dezvoltare, în înzestra­rea ar­matelor cărora se află tehnică si­mi­lară (...) pentru fiecare caz în parte ur­mează ca partea română să-i so­licite (Uniunii Sovietice – n.r.) acordul".

Pentru a compensa dezechilibrul care exista între cele două ţări în privinţa livrărilor de tehnică militară, autorităţile sovietice au acceptat să cumpere din România produse în valoare de 119,5 milioane de ruble (echivalentul a 797 de milioane de lei valută): piese de schimb pentru tancurile T-55 şi PT-76 B, 200 de milioane de cartuşe cal. 7,62 mm, precum şi piese de schimb pentru avioanele MIG-21, Il-28, MIG-17 şi pentru moto­rul de aviaţie VK-1.

De asemenea, partea sovietică a acceptat să acorde consultaţii, astfel încât inginerii români să cunoască în detaliu utilajele şi materialele necesare pentru organizarea producţiei în România. Totodată, Moscova a precizat că, până la punerea la punct a fabricaţiei produselor respective în România, URSS urma să livreze ma­terialele şi produsele de completare necesare părţii române doar în mă­sura posibilităţilor. În raportul co­mun al generalilor Constantin Şan­dru şi Vasile Ionel, întocmit la 29 oc­tom­brie 1970, s-a menţionat faptul că sovieticii puteau invoca în orice mo­ment clauza respectivă, "deoa­rece oricând refuzul va putea fi argumentat prin lipsa posibilită­ţilor".

Capacitatea redusă a industriei româneşti de apărare de a realiza într-un interval scurt de timp elementele necesare fluxurilor de fa­bricaţie a asigurat dreptul autorită­ţi­lor de la Moscova de a interveni asupra cantităţilor şi a calităţii produselor militare româneşti realizate sub licenţă sovietică. De exemplu, într-un document emis în luna oc­tombrie 1970, partea sovietică a precizat: "Ţinând seama de volumul mare şi greutăţile în fabricarea ma­şinii de luptă BMP-1, industria URSS poate să participe într-o măsură minimă la fabricarea acesteia în RSR, participare care, plecând de la posibilităţile existente, s-ar limita la transmiterea către RSR a documentaţiei tehnice de licenţă şi la acordarea consultaţiilor necesare specialiştilor români în URSS şi RSR, fără a livra produse de completare,
subansambluri şi piese.

În legătură cu aceasta, ar fi oportun ca partea română să analizeze problema eficienţei tehnico-econo­mice a organizării fabricării maşinii BMP-1 în RSR, plecând de la necesităţile proprii în astfel de maşini şi exportul lor posibil în alte ţări participante la Tratatul de la Varşovia, având în vedere faptul că partea sovietică îşi va acoperi necesarul de maşini BMP-1 din producţie proprie şi din importuri din RS Cehoslovacia.

În cazul când partea română va hotărî să organizeze în RSR fabricarea elicopterului greu de transport, industria URSS va putea acorda doar un ajutor limitat în fabricarea acestui elicopter prin transmiterea către RSR a documentaţiei tehnice de licenţă şi prin acordarea consultaţiilor necesare specialiştilor români în URSS şi RSR, fără livrarea produselor de completare, a subansamblurilor şi a pieselor.

Asupra problemei privind transmiterea documentaţiei tehnice de fabricaţie a maşinii BMP-1 şi a elicopterului se va reveni ulterior, după luarea hotărârii de către partea ro­mână privind fabricarea lor în RSR".

Licenţele care s-au acordat Ro­mâ­niei la 29 octombrie 1970 au fost transmise fără plată de URSS – cu excepţia sumei cheltuite de sovie­tici pentru multiplicarea, pregătirea şi transportul documentaţiei respective în România. Concomitent, autorităţile de la Bucureşti au avut "dreptul de a intra în cooperare în producţie cu oricare din ţările participante la Tratatul de la Varşovia, precum şi de a vinde tehnica respectivă acestor ţări". Această ultimă pre­vedere a impus o obligaţie pentru statul român: obţinerea de fiecare dată a acordului URSS, atunci când autorităţile de la Bucureşti doreau să exporte produse militare româneşti (realizate sub licenţă sovietică) în statele socialiste care nu erau membre ale Organizaţiei Tratatului de la Varşovia, precum şi în ţările în curs de dezvoltare.

Dependenţa României de produsele de completare sovietice şi controlul pe care îl exercita URSS asu­pra exporturilor militare româ­neşti l-au determinat pe Nicolae Ceauşescu să solicite găsirea unor modalităţi de eludare a prevederilor nefavorabile României existente în diferite documente. De exemplu, în şedinţa Prezidiului Permanent al CC al PCR din ziua de 16 noiembrie 1970 s-a stabilit să fie luate "măsuri pentru modernizarea transportorului blindat (BTR-60 PB, cunoscut şi sub denumirea de TAB-71,) pe baza do­cumentaţiei tehnice de fabricaţie realizate în RS România, creându-se astfel condiţiile pentru livrarea lui la export fără a mai fi necesar acordul părţii sovietice".

Totodată, pentru a micşora deficitul înregistrat în balanţa de plăţi externe a României, Nicolae Ceau­şescu a solicitat la sfârşitul anului 1970 reducerea importurilor de teh­nică militară în perioada 1971-1975. În consecinţă, generalul Ion Ioniţă a propus la 28 ianuarie 1971 scoaterea din planurile de achiziţii a nume­roase produse care ar fi fost importate din URSS, Polonia şi Cehoslovacia: 42 de tancuri T-55, 76 de tractoare de artilerie şenilate, 150 de obuziere cal. 122 mm, 76 de tunuri cal. 130 mm, 10 autocamioane TATRA, 29 de avioane de interceptare MIG-21 MF, două avioane MIG-21 US (dublă co­mandă), patru avioane L-39 (de şcoa­lă), trei avioane de transport An-24, două elicoptere de transport, 30 de motoare pentru avioanele MIG-21, 14 staţii de radiolocaţie P-12 MP etc.

În opinia noastră, informaţia res­pec­tivă a ajuns la Moscova şi reacţia autorităţilor sovietice apare ca o consecinţă la măsurile adoptate la Bucu­reşti. Aceasta s-a concretizat sub forma impunerii unor noi condiţii restrictive la acordarea de licenţe pentru produsele speciale care ur­mau să fie fabricate în România. Totodată, URSS a adoptat măsuri de coordonare mai strictă a producţiei de armament, muniţii şi tehnică de luptă la nivelul Comisiei CAER pentru industria de apărare. Astfel, la 28 iulie 1972, Moscova a înştiinţat gu­ver­nul de la Bucureşti despre hotă­rârea guvernului URSS "de a transmite licenţele cu plată (începând cu data de 1 ianuarie 1973) şi de a percepe (o) redevenţă (de până la 10% din valoarea exportului, cu plata în valută,) pentru exporturile (Româ­niei) în alte ţări decât în statele participante la Tratatul de la Varşovia, RP Mongolă, RD Vietnam şi Republica Cuba".

În mod evident, Nicolae Ceau­şescu a fost nemulţumit de faptul că sovieticii nu mai doreau să respecte o decizie adoptată în anul 1949 la cea de-a doua Sesiune a CAER – prin care "licenţele şi documentaţia tehnică s-au transmis gratuit, ţara primitoare având obligaţia să plătească cheltuielile pentru pregătirea şi transmiterea documentaţiei (copie­re, multiplicare, expediere etc.)".

Hotărârea din iulie 1972 a guvernului Uniunii Sovietice a fost anali­zată atent la Bucureşti şi, la 5 oc­tombrie 1972, generalul de armată Ion Ioniţă a trimis un raport lui Nicolae Ceauşescu, în care a precizat: "Deşi pentru documentaţia primită «gratuit» (din URSS) până în prezent s-au plătit sume însemnate, care de­pă­şesc cheltuielile legate de pregă­tirea şi transmiterea ei, trecerea la noul sistem este mult mai dezavantajos (sic!) pentru noi şi va avea ca urmare o creştere a efortului valutar; hotărârea guvernului sovietic de a pretinde redevenţe pentru unele exporturi în terţe ţări implică controlul asupra volumului şi con­di­ţiilor de export al tehnicii militare fabricate (în România) după licenţă sovietică".

Colaborarea între cele două părţi a continuat pe anumite paliere, dar s-a blocat în unele situaţii ca urmare a neînţelegerilor privind plata redevenţelor pentru licenţele acordate României de URSS. De exemplu, în volumul său de memorii, generalul de armată Anatoli I. Gribkov – şef al Statului Major al Forţelor Armate Unite în perioada 1976-1989 – a afirmat că "guvernul român a solicitat (autorităţilor sovietice) să i se vândă licenţa pentru fabricarea tancului T-72 şi a avionului de vânătoare MIG-23, dar a urmat un refuz politicos (din partea URSS), fapt care a fă­cut ca partea română să se înde­păr­teze şi mai mult (de Moscova). Ro­mânia a fost nevoită să realizeze, în cooperare cu Iugoslavia, propriul său avion (de vânătoare-bombardament) IAR-93 şi un tanc mijlociu (versiunea românească a tancului sovietic T-55 – n.r.). Proiectarea şi începerea noii pro­ducţii au costat foarte mult România".
Lt. col. dr Petre OPRIŞ
Citeşte mai multe despre:   special,   romania,   nicolae,   partea,   nicolae ceausescu,   sovietică,   sovietice,   URSS,   licenţele,   documentaţiei,   fabricarea,   documenta

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de