x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Scânteieri de viaţă

0
Autor: Florin Condurateanu 13 Sep 2009 - 00:00
Scânteieri de viaţă Arhiva Michaela Tonitza Iordache/

Într-o seară îl juca pe un barman bramburit şi furat poate de izul de alcool. A doua seară se îmbrăca în pielea lui Richard. A treia seară îl interpreta pe un actor la asfinţitul carierei, nevenindu-i să creadă că nu-l mai asaltează iubirea publicului.



Iar a patra seară schiţa graţios paşi de dans şi cânta fără voce, dar cu subtilitate într-un musical. "Adesea nici eu nu mai ştiu cine sunt." Cum se scutura de personajul jucat până la miezul nopţii pentru ca a doua zi să devină altă personalitate? "Întârzii după spectacol şi când nu mai rămâne în teatru decât femeia de serviciu şi nu mai arde decât un bec chior, mă duc pe scenă şi, în sala pustie, rostesc o replică din piesă. Apoi mă duc pe jos, pe străzile nopţii, până acasă, unde încep să învăţ rolul viitoarei premiere." Ştefan Iordache.

Superstiţiile
"Asta e, am şi eu superstiţiile mele! Uită-te, am vreo şase-şapte pisici în casă şi în curte. Şi tata iubea pisicile. Am moştenit de la el dragul de pisici. Şi cu toate astea mi-e teamă să-mi treacă prin faţă o pisică neagră când mă duc către teatru, aşa cum mă dau la o parte şi dacă mă intersectez pe trotuar cu un popă." Povestea că mai avea o superstiţie. Dacă i-a ieşit bine premiera unei piese se ducea să joace spectacolul respectiv mergând totdeauna pe trotuarul parcurs la spectacolul de debut. Ştefan Iordache.

Era bolnav de o modestie greu de explicat. Se supăra pe mine dacă îndrăzneam să-i spun Maestre. "Zi-mi, dom'le, Ştefane şi atât!" Îi spuneam că sunt uluit de cum a jucat în filmul "Ciuleandra", de cum a făcut o bijuterie din "Bietul Ioanide" şi "Glissando". "Da, da, dar mândria mea este  rolul din «Cel mai iubit dintre pământeni»". Ştefan Iordache. "Am copilărit în Rahova şi nu uit savoarea cartierului din acea vreme. Dar de-abia aşteptam să se dea vacanţa de la şcoală şi să mă duc la rude, vara, în zona Calafatului. Mă-ngrăşam acolo de atâta râs. Au oltenii o poftă de viaţă, un haz, o primăvară în felul de a fi cu care trec şi peste necazuri, încât nu poţi să nu-i iubeşti. Mă amuzam cu povestirile olteneşti până trebuia să mut o gaură la curea", Ştefan Iordache.

Talpă de român
Era foarte solicitat de mai toate teatrele să joace rolurile principale în diverse spectacole, dar după încheierea unei stagiuni se întâmpla să existe câte o pauză în contracte. Şi el ieşise la pensie. O pensie ridicol de mică. Dădea din mână a obidă: "Suntem obligaţi, eu şi Michaela, să mai vindem din tablourile ce i-au fost lăsate moştenire de Tonitza". Ştefan Iordache. Mai întotdeauna încheia emisiunile şi interviurile cu mine, cu o zicere tulburătoare: "Mi-am aranjat deja crucea în cimitirul comunei Gruiu. Vreau să fiu în pământ românesc, să crească iarbă românească peste mine, să calce peste mine talpă de român şi să zică atât: «Aici este Ştefan Iordache»".

Citeşte mai multe despre:   special
Serviciul de email marketing furnizat de