x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

16 noiembrie 1989

0
Autor: Lavinia Betea 16 Noi 2009 - 00:00
Au mai rămas puţine zile până la începerea Congresului al XIV-lea. Organizarea manifestărilor publice a fost cel puţin dublată de pregătirile de culise. Elena Ceauşescu urma să stea mult în prezidiu.

Ceasuri întregi, lu­crările din plenul Congresului s-au transmis în direct la televiziune. În program - primiri şi recepţii cu foto­grafii şi relatări în presa străină. Dacă Agerpresul nu difuza şi nu aviza fotografii neretuşate, reporterii stră­ini vânau amănuntele compromi­ţătoare.

Ca oricare femeie, Elena Ceau­şescu trebuie să-şi fi pregătit din vre­me ţi­nu­tele. Un sfat va fi cerut şi Po­lianei Cris­tescu, pe care a întâlnit-o joi, 16 no­iembrie 1989, de două ori: la prima oră (între 9:16 şi 9:30) şi alte câteva minute după-amiaza, înaintea înce­pe­rii şedinţei CPEx.

Din anturajul Elenei Ceauşescu n-au apărut relatări despre pregătiri­le "primei tovarăşe" a ţării înaintea unor evenimente unde era cap de afiş. Că s-ar fi coafat şi cosmetizat săp­tă­mânal la Paris, s-a dovedit ştire falsă.

Printre ofiţerii Direcţiei a V-a se păstra însă în '89 legenda măgăriţei dăruite de soţia lui Maurer. Măgăriţa apăruse în primul sau al doilea an de după în­scăunarea lui Ceauşescu la putere. Iar prietena care-i era pe-atunci Lilica Maurer şi-a permis gluma acelui cadou. Să se-mbăieze în laptele ei precum împărătesele romane!

Chiar dacă Tovarăşa a făcut pre­gă­tiri speciale de imagine şi ţinută pentru Congres, între atâtea întâlniri şi şedinţe pregătitoare nu i-a rămas multă vreme. Între orele 10:00 şi 12:18 s-a ţinut o şedinţă de lucru cu Nicolae Ceau­şescu în săliţa de lângă Cabinetul 2. După-amiază, în biroul ei a convorbit cu Bobu şi Curticeanu (15:55-17:15) şi 10 minute cu Constantin Mitea. Ultimul punct din programul zilei a fost o scurtă şedinţă CPEx (orele 17:55-18:20).
Citeşte mai multe despre:   agenda elenei ceauşescu

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de