x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept

26 mai 1989

de Lavinia Betea    |    26 Mai 2009   •   00:00

La trei şedinţe a fost prezenţă activă Elena Ceauşescu în ziua de vineri, 26 mai 1989.



La prima dintre ele, în prezenţa lui Nicolae Ceauşescu, s-a rediscutat despre lacuri şi vopsele (orele 10:06-10:25). Într-o pauză de cinci minute, demnitarii care fuseseră convocaţi la ambele şedinţe s-au mutat în sala CPEx. Acolo, în "ca­dru lărgit", s-a dezbătut "Teze şi Directive" (orele 10:30-12:40). S-a vorbit despre documentele vi­ito­rului congres. Discuţiile vor fi avut în vedere, probabil, teorii şi concepte la modă în URSS. La Moscova continua reuniunea Sovietului Suprem ce îl realesese pe Mihail Gorbaciov preşedinte. Ceauşescu îl felicitase imediat, iar ziarele ro­mâneşti au publicat vineri, la loc vizibil,  telegrama de felicitare.

A treia şedinţă s-a ţinut la săliţă, fără Nicolae Ceauşescu. "Cadre şi sancţiuni - Vâlcea şi Bucureşti", cu Bobu şi Dăscălescu (orele 15:45-17:30), a notat şeful de cabinet Ion Neacşu. Acolo se va fi dez­l­ănţuit Tovarăşa, revărsându-şi epitetele asupra auditoriului pa­ralizat. Re­clamaţia că prima se­cretară a Comitetului judeţean de partid Vâlcea împreună cu alţi câţiva "tovarăşi cu răspunderi" îndrăz­ni­seră să-şi repartizeze apar­tamente îmbunătăţite într-un bloc nou construit se dovedise întemeiată. Iar criticile şi sanc­ţiunile abia începeau!

Printre şedinţe, Elena Ceau­şescu i-a chemat la ea în birou pe Ion Ursu, Silviu Curticeanu, Constantin Olteanu. Secretarul CC cu propaganda o informase probabil şi cum a decurs primirea dele­gaţiei Comitetului de radioteleviziune din RPD Coreeană. Gene­ralul Olteanu intrase la Cabinetul 2 în vreme ce acolo se afla Poliana Cristescu, cu vizita căreia Elena Ceauşescu îşi încheiase ziua la birou (17:34-18:30). Dacă pe fosta ei noră o primise la sfârşitul zilei, pe Nicu Ceauşescu îl avusese în birou la începutul ei (orele 9:20-9:50).

Poate că mezinul fusese înainte de sosirea ei la Cabinetul 1. Căci aceia care-l cunoşteau bine măr­tu­risesc că în obiceiurile demnitarului Nicu Ceauşescu nu intrau trezirile matinale. La biroul său de prim-secretar al CC al UTC nu ve­nise niciodată mai devreme de 11:00. Aprobări deosebite "de la partid" - ca prim al tineretului comunist şi apoi ca prim-secretar la Sibiu - obţinea însă zorind, de dimineaţă, la Cabinetul 1. Gră­bindu-se să-şi prindă tatăl încă singur în sediul CC, înainte de intrarea în funcţiune a Cabinetului 2.

×
Subiecte în articol: agenda