x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

27 mai 1989

0
Autor: Lavinia Betea 27 Mai 2009 - 00:00

Se vede că anul fusese greu şi pentru soţii Ceauşescu. Doi vârstnici care în orice comunitate umană n-ar mai fi contat ca forţă de muncă îşi asumaseră integral răspunderea unei ţări.



 Utopia proiectului funcţiona, paradoxal, de câţiva ani încoace. Bolovanul numit societate socialistă multilateral dezvoltată se rostogolea în virtutea unor resorturi şi meca­nisme (până în prezent, puţin cer­cetate) pe  făgaşul sfârşitului de secol al XX-lea.

Sâmbătă, 27 mai 1989, Elena Ceauşescu i-a primit pe Poliana Cristescu şi pe Constantin Mitea şi şi-a fixat chiar o şedinţă. Era a 13-a din acea săptămână! Cei doi Ceau­şescu îi "biciuiau" pe cei mari, sperând ca impulsul beşteliilor şi ameninţărilor să crească fulge­rător în coborâşul  pe scara socială.

Însăşi tema şedinţei de lucru din săliţă - probleme de cadre -, cu participarea lui Emil Bobu şi Constantin Radu (orele 12:35-13:23), sconta acelaşi efect. Starea continuă de mobilizare pe fronturile muncii, ca-n timp de război, se voia a fi indusă prin comanda şi controlul unor "cadre revoluţio­nare". În privinţa alegerii lor, soţii Ceauşescu ajunseseră la concluzii aparte vecinilor. Dacă la Moscova "com­petenţa" devenise cuvânt- che­­ie în promovare, iar discuţiile des­pre rolul intelectualilor şi spe­cia­liştilor animau dezbaterile din "ţările frăţeşti" europene, în Ro­mânia urmau a fi promovaţi doar "muncitorii la bază". Nici măcar propunerea de redactor-şef al unui ziar judeţean nu era confirmată de Tovarăşa dacă candida­tul nu începuse prin a face şcoala profesională şi nu fusese mai întâi muncitor într-o uzină. Dacă "se ridicase" de-acolo cu liceu la seral şi "Ştefan Gheorghiu" (ideal ar fi fost şi la "fără frecvenţă"!) era cu sorţi de izbândă. Obligatoriu şi familist, şi cu copii.

Dacă la vârf găseau candidaţi, greu îi aflau pentru "munca de jos". Astfel se ajunsese la situaţia "detaşării" unor "ambiţioase şi energice" activiste UTC sau sindicale din fabricile reşedinţei de judeţ la primării comunale. Mu­tau familia muncitoarei în blocul de specialişti din "noul centru ci­vic comunal" şi raportau înde­plinirea procentului de femei promovate. Iar cetăţenii o alegeau unanim pe necunoscuta anume venită. Căci aşa era... "centralismul democratic". Şi politica de cadre a Elenei Ceauşescu.       
Citeşte mai multe despre:   agenda

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de