x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

29 mai 1989

0
Autor: Lavinia Betea 29 Mai 2009 - 00:00

Furfurolul, metacrilatul şi încă nu ştiu ce alt produs chimic complex - fără urme într-o memorie normală ca a mea după studiul bisăptămânal al chimiei în şapte ani şcolari consecutivi - au fost tema primei şedinţe de lucru cu Nicolae Ceauşescu ("la săliţă", orele 10:30-11:05). Se subînţelege că "academiciana" îi şezuse alături.



Ca şi cum nu i-ar fi fost de ajuns a­ceastă plonjare în universul unei ştiin­ţe pe care n-o studiase formal ni­ciodată, după-amiază, tematica unei a doua şedinţe prezidate de Nicolae Ceauşescu a fost în acelaşi domeniu ("balanţa coloranţi", orele 17:10-18:20).

Cum proceda?! Căci de la el învă­ţase, desigur, şi "savanta" după ce şi-o asociase la putere. Prea târziu devenit cri­tic - ca să mai aibă alt efect decât al restituirii -, Dumitru Popescu a descris astfel maniera lui Ceauşescu de-a ţine hăţurile pe drum necunoscut: "Planifica şedinţele în mici interstiţii ale programului propriu şi uneori ele nu durau nici o jumătate de oră. Răsfoia plictisit stufoasele materiale, puţin gheboşat asupra lor, parcă mai mult ca să-şi ascundă faţa acră decât pentru a căuta ceva în ele, şi spunea «Da» - cu­vântul servind ca formulă de des­chi­dere a discuţiei. Dacă nu vorbea nimeni, după câteva minute de tăcere, ce ar fi vrut să fie rezonanţa gândirii sale, dădea un verdict ambiguu: «Să se citească şi în colectivul respectiv şi să fim informaţi». Sau: «Să se mai ceară şi avizul secţiei cutare». Dacă se emitea o cât de mică obiecţie, se lega de ea şi amâna materialul, cerând revederea lui de autori în lumina ultimelor do­cumente de partid. Se întâmpla să dea şi aviz, adăugând o recomandare cu valoare generală, punând apoi raportul în teancul materialelor «rezolvate». Cerceta absent feţele celor din jur, se ridica şi pleca fără un cuvânt, lăsând cancelaria să strângă mapele."

Dar ea? Ce făcea ea?! Putem presu­pune, după notaţiile agendei, că uneori pleca împreună cu el, după şe­din­ţă, la Cabinetul 1. Alteori, după metoda învăţată de la Tovarăşul (în fapt, stilul lui Stalin, imitat de toţi discipolii puterii lui), îşi chema subalternii, unul câte unul, la Cabinetul 2. Rar câte doi. Luni, 29 mai 1989, cu excepţia vizitei matinale a Polianei Cristescu, îi solicitase pe Gheorghe Oprea, I.M. Nicolae, Maria Ionescu, Iulian Vlad, Silviu Curticeanu, Vasile Nicolcioiu şi Ion Stoian.
Citeşte mai multe despre:   agenda

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de