x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

30 martie 1989

0
Autor: Lavinia Betea 30 Mar 2009 - 00:00

După cei care sunt chemaţi la Ca­binetul 2 poţi să-ţi închipui preo­cupările Elenei Ceauşescu consemnate în acea zi între orele 9:10-18:15.



La primă oră - şeful Direcţiei a V-a, generalul Marin Neagoe (9:10-9:16).

Pe parcursul zilei, din biroul ei au intrat şi au ieşit Emil Bobu (de patru ori), Silviu Curticeanu (de trei ori), Constantin Olteanu (de două ori) şi Constantin Radu. L-a primit (pentru trei minute) şi pe un anume Si­miceanu. Cu Bobu şi cu Radu  a prezidat şi o şedinţă (la săliţă) cu probleme de cadre (11:45-12:50).

Majoritatea demnitarilor din 1989 au rămas necunoscuţi românilor. Simpli figuranţi la plenarele şi congresele partidului, cuvântarea nimă­nui nu putea să se individualizeze. Biografiile lor prezentate în rare împrejurări nu depăşeau clişeul admis. Dosarele de cadre erau secrete, iar viaţa privată închisă în cartierul Primăverii. Prea bine nu se cunoşteau nici între ei.

"Dar cine îşi poate prevedea soarta?", cum scrie şi Dumitru Popescu amintindu-şi că a stat o vreme în aceeaşi celulă cu Constantin Radu, cel chemat în martie 1989 aproape zilnic la Cabinetul 2. "În închisoare mi-a spus - scrie D. Popescu în memoriile sale -, fără nici un complex (...) că în adolescenţă a fost căruţaş şi apoi om de serviciu la organizaţia de bază din sediul căminului cultural. După un timp l-au trimis să frecventeze cursuri scurte şi apoi l-au angajat în activul de partid raional. Aşa a pornit în viaţă. Nu ştiu ce studii a acumulat până la urmă, prin ce trepte a trecut, ştiu doar că în final a funcţionat o vreme ca primar general al Capitalei, iar răstur­narea l-a găsit în postul de secretar al Comitetului Central cu cadrele (...) C.R. se etalase ca un om simplu, clocotind de energie, înzestrat cu o uriaşă dispoziţie şi pricepere de a râde sonor. M-am întrebat cu ce şi-a cucerit el superiorii. Probabil cu hărnicia, curajul de a se azvârli în aventurile muncii, o impresie de un devotament nemăr­ginit şi, deasupra tuturor, cred, acest râs impetuos, vast şi irezistibil..."
Citeşte mai multe despre:   agenda

Ştiri din .ro















PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de