31 octombrie 1989

Marţi 31 octombrie 1989, prima primire la Cabinetul 2 a fost înre­gistrată la ora 8:55. Ultima şedinţă a Elenei Ceauşescu s-a încheiat la ora 20:55.

În această lungă zi, programul ei a fost monoton. Fiecare parte a zilei a început-o printr-o discuţie cu Silviu Curticeanu (între orele 8:55 - 9:06 şi  14:19 - 14:45). A avut şi o întrevedere cu Constantin Radu (orele 14:50 - 15:25).  

Restul programului Elenei Cea­u­şes­cu au fost trei şedinţe de lucru, la săliţă, cu Nicolae Ceauşescu între orele 9:40 şi 11:15; 11:40 şi 13:15;  17:25 şi 20:15. Toate cu aceeaşi temă - "Membri ai Comisiei de pro­puneri pentru Congres".

Toate se pregăteau aşadar la cel mai înalt nivel pentru funcţi­o­na­rea impecabilă a Congresului. De câteva săptămâni spaţiile zi­a­relor, radio-ului şi televiziunii fuseseră în­ghi­ţite de telegrame, adeziuni, ra­por­tări şi omagii aduse liderului su­prem de organizaţiile de partid. Cei aproape patru milioane de membri de partid încredinţaseră delegaţilor mandatul lor pentru realegerea lui Ceauşescu.

Peste nici două luni însă, cât ce s-a ridicat elicopterul pre­zidenţial, colosul partidului s-a autodizolvat. În zadar toate artificiale la care trudiseră Ceauşeştii. "Nu s-a exprimat de nicăieri nici cel mai timid protest, a comentat Dumitru Popescu în memoriile sale. Partidul avea un Secretariat, un Birou Permanent, un Comitet Politic Executiv, un Comitet Central. Nici o reacţie, nici un semn de viaţă. Paralizie gene­rală, mutism, inerţie. Nici măcar o or­ganizaţie judeţeană, mai neconformistă, mai ţâfnoasă n-a ieşit din rând, nu s-a zburlit, n-a făcut contestaţie.

Un asemenea mamut să plece capul sub secure ca o mâr­ţoa­gă jigărită? (...) Partidul n-a putut vorbi în clipa fatală, n-a putut pro­tes­ta, nu s-a putut opune, fiindcă după fuga lui Ceauşescu n-a mai avut nici un purtător de cuvânt, nici un cap responsabil activ (...). PCR nu avusese decât un singur lider, un singur patron, un singur stăpân. Şi când acesta şi-a luat tălpăşiţa a rămas ca un sat fără câini."