x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu 4 noiembrie 1989

4 noiembrie 1989

de Lavinia Betea    |    04 Noi 2009   •   00:00

Muncitorii erau convocaţi la zile şi ore suplimentare de lucru pentru a raporta depăşirea sarcinilor de plan de dragul Congresului şi al secretarului general, iar în vârful puterii se depăşeau limitele imaginaţiei la capitolul şedinţe. S-au dus şi sâmbetele scurte şi duminicile libere ale Elenei Ceauşescu!

Sâmbătă, 4 noiembrie, soţii Cea­uşescu au avut două şedinţe cu aceeaşi temă - "o parte din membrii Comisiei de propuneri" -, prima între orele 12:30 şi 13:20, iar a doua între orele 17:05-18:45. Duminică s-au reîntâlnit, pe aceeaşi temă, de două ori în aceeaşi "săliţă" (orele 9:05-13:00 şi 18:16-19:55). Cine a fost prezent, în ce scop, ce-au discutat - greu de aflat, deoarece la asemenea şedinţe nu s-a admis prezenţa ste­nografilor, nici nu s-au redactat procese-verbale. La sfârşitul primei săptămâni de noiembrie, în agenda "Tovarăşei" a fost consemnată încă o şedinţă: duminică după-amiaza (orele 14:40-16:00) cu Silviu Curti­cea­nu. Nu ştim dacă a fost o şedinţă în doi ori nu, căci, în memoriile sale, fostul secretar al Cancelariei CC nu a lăsat să transpară această fostă strânsă colaborare cu Elena Cea­u­şes­cu. Sâmbătă şi duminică au fost implicit zile lungi de lucru pentru toţi membrii CPEx şi funcţionarii de la CC. În ceea ce-o priveşte pe Elena Ceauşescu, în pauzele dintre şedinţe s-a întreţinut îndelung, în biroul ei, cu colaboratorii cei mai apropiaţi din sectoarele ce şi le asumase drept "răspundere nemijlocită". Astfel, sâmbătă dimineaţa i-a primit pe Constantin Radu (orele 9:10-9:20), Ion Totu (10:06 -10:10) şi iarăşi Constantin Radu împreună cu Emil Bobu (orele 10:35 -11:16).

Dacă sâmbătă îşi focalizase aten­ţia pe cadre, duminică a fost rândul propagandei. S-a întâlnit cu Constantin Mitea (16:20-17:00) şi Constantin Olteanu (17:40-18:00). Ori poate discutase cu aceştia doi "relaţii internaţionale". Căci în noiembrie, Agerpresul în­toc­mi­se pentru Cea­uşescu o sinteză des­pre poziţia celorlalte partide comuniste din ţările frăţeşti privind propriul lor viitor. Iar secretarul cu propaganda Olteanu fusese "rotit" în poziţia de secretar al CC cu relaţiile inter­na­ţi­o­na­le.

×
Subiecte în articol: agenda elenei ceauşescu