x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu 7 noiembrie 1989

7 noiembrie 1989

de Lavinia Betea    |    07 Noi 2009   •   00:00

Ai crede după filele zilei de 7 no­iembrie 1989 din agenda Ca­binetului 2, că şi la Tovarăşa era sărbătoare. Dar măreaţa şi glorioasa victorie a revoluţiei bol­şevice nu se mai aniversa la Bucureşti după Declaraţia din aprilie 1964 altfel decât prin simpozioane, expoziţii şi conferinţe. Trecuse de mult vremea paradei militare, a Arlusului, declar­aţii­lor de veşnică dragoste şi recu­noştinţă faţă de măreaţa Uniune şi conducătorii ei. Să aminteşti de ele era, în 1989, o blasfemie la Bucureşti.    

O zi fără nici o şedinţă era însă o raritate pentru programul Ceauşeştilor din ultimele luni.

La 10:05 în biroul Tovarăşei a venit Poliana Cristescu. "Discutau şi ele aşa ca între femei", opinează demnitarii care frec­ventau Cabinetul 2 despre aceste dese vizite ale fostei nurori. Pe parcursul anului 1989, şeful de cabinet al Elenei Ceauşescu nu a avut niciodată prilejul să consemneze vizita  ginerelui, a fiicei Zoia ori a fiului mai mare, Va­lentin. La începutul anului divorţase şi Valentin Ceauşescu de Iordana Borilă. Soţii Ceau­şescu nu se bucuraseră de căsătoria lor. Îl descurajaseră şi pe Nicu, fiul cel mic, să se însoare cu Donca Niculescu-Mizil. Dacă ei "combăteau", în şedinţe, ten­dinţele de prietenie şi  colegialitate între componenţii CPEx, cu atât mai puţin doreau în­cuscriri cu foşti ori actuali înalţi activişti. Nu-şi imaginaseră însă divorţuri în familia lor. Nici Nicu, nici Valentin nu ţinuseră seama de Codul eticii şi echităţii socia­liste, sperietoarea activiş­tilor sătui de neveste.    

După 35 de minute de discuţii cu fosta noră, următorul interlo­cutor al Elenei Ceauşescu a fost ge­neralul Iulian Vlad. Aproape o oră şi jumătate, şeful Securităţii a vorbit între patru ochi cu To­va­răşa (orele 10:40 - 12:03). Să-i fi cerut ea, personal, informaţii despre tulburările din Germania de Est, Cehoslovacia şi Bulgaria?

Au venit apoi, împreună, Bobu, Curticeanu şi Constantin Radu. După amiaza l-a reţinut îndelung pe Constantin Radu (între orele 16:00 şi 17:05). Cu Silviu Curti­ceanu, la orele 18:46, s-a înche­iat programul ei de birou.

×
Subiecte în articol: agenda elenei ceauşescu