x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu Agenda Elenei Ceauşescu: 10 martie 1989

Agenda Elenei Ceauşescu: 10 martie 1989

de Lavinia Betea    |    10 Mar 2009   •   00:00

Au început matinal primirile la Cabinetul 2 cu Poliana Cristescu (8:50-9:48). I se mărturisea, oare, fostei nurori despre grijile şi eforturile ei legate de boala şi slăbi­ciunea "tovarăşului", tot mai greu de mascat?



Diabetul lui se agrava. Iar ei i se părea că insulina l-ar transforma în­tr-un neputincios dependent. Re­­fu­za să-i mai consulte a doua oară pe medicii care-o recomandau. Ea rămăsese la credinţa de ţă­ran­că – cauzele tuturor bolilor sunt hrana nepotrivită, frigul şi "cel rău". Dar preoţi şi slujbe nu mai văzuse de la moartea tatălui şi a socrilor. Se făcea că nu observă posturile lui "mam’ mare" adusă din Petreşti să lo­cu­iască în curtea lor. Postea, uneori, şi Zoe, dar îşi lăsa fiica în toanele ei.

"Cel rău" pentru "tovarăşul" erau sovieticii... şi se păzeau de el cu Securitatea.

În privinţa hranei era însă strictă. Slă­biseră "tovarăşii" amân­doi mân­când "de regim". Ce mân­ca el în dieta pentru diabet mânca şi ea. Me­niul era făcut cu o zi înainte de doctor. Aşa se statorniciseră obice­iu­rile de pe vremea doctorului Schechter. Dimineaţa mâncau o fe­lie de şuncă sau salam cu o feliuţă de brânză sau caşcaval ori un ou. El bea o cană de ceai amestecat cu lapte, nici­odată cafea. Mâncau şi de amia­­ză împreună. Iar seara, înain­te de-a merge la "club", cinau puţin – o felie de brânză, un iaurt sau un pahar cu lapte; ori o felie de şuncă şi fructe. Dacă ei erau la regim, cei­lalţi români de ce n-ar fi?! Ba încă, după realizările raportate, reieşea că în programul de alimentaţie ra­ţio­nală, oricare cetă­ţean consuma zil­nic mai mult de­cât gramele apro­bate de doctori "tovarăşului": şi şuncă ori salam, şi brânză sau caşcaval...

În vârtejul planificat, ziua de vi­neri, 10 martie, a trecut repede: Silviu Curticeanu (şi dimineaţă, şi du­pă masă), Constantin Radu (de două ori), Constantin Olteanu, Emil Bobu, Nicolae Ibănescu, Ion Teoreanu şi Ion Stoian.

Şi două şedinţe, ambele la "să­li­ţă", cu Nicolae Ceauşescu: pro­ble­­­me externe (11:30-11:57) şi pre­ţurile externe ale produselor în 1989 (17:25-18:10).

×
Subiecte în articol: agenda