x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu Agenda Elenei Ceauşescu: 30 ianuarie 1989

Agenda Elenei Ceauşescu: 30 ianuarie 1989

de Lavinia Betea    |    30 Ian 2009   •   00:00

O lungă discuţie (10:15-10:45) cu Petre Constantin. Ne putem închipui că în aşteptarea evenimentului,  directorul general al Televiziunii Române nu dormise liniştit noaptea.



A urmat, pentru cinci minute, Ilie Văduva, înalt consilier pe pro­bleme economice. Ca dosar de cadre, Văduva era protagonistul unui episod ce-ar fi trebuit să-l elimine din galeria apropiaţilor lui Ceuşescu. În vara anului precedent, CPEx-ul hotărâse să-l elibereze din funcţia de ministru al Comerţului Exterior şi Cooperării Economice Internaţionale. Decizia specifica "încălcarea gravă a legilor ţării şi abuz de putere, pentru superficia­litatea şi lipsa de răspundere cu care a aprobat încheierea contractelor cu firma KIMICA-Liechestein, pri­vind depozitarea unor mari cantităţi de reziduuri chimice şi petrochimice în Portul Liber Sulina". Şi-a menţinut însă funcţia de membru al CC până la desfiinţarea lui iar la finele lui 1988 fusese promovat şi secretar de stat!

De doua ori agenda Elenei Ceau­şescu îl menţionează în acea zi pe Iu­lian Vlad. Între cele două în­tâl­niri (11:35 – 12:20) ieşise pentru două minute. Ne putem închipui – având în vedere "alegerea liber­tăţii" de către ofiţerul de Securitate Liviu Turcu – că n-a fost zi uşoară nici pentru generalul Vlad.

Prima parte a zilei s-a încheiat după convorbirea cu primul-mi­nis­tru Constantin Dăscălescu. După masă – Curticeanu, Ion Radu şi I.M. Nicolae. Până la 17:50 – când Elena Ceauşescu şi-a încheiat programul –, avusese mai multe prilejuri să-şi exprime judecăţile privindu-i pe subalterni. Preluase – în opinia fostului secretar cu propaganda Dumitru Popescu – convingerea tovarăşului  că "în această ţară, în acest partid, numai el poate gândi, numai lui îi sunt lucrurile clare, numai el dispune de forţa de a judeca o chestiune atât de complexă ca trecerea la comunism în România". Ceilalţi erau doar executanţi excelând în calităţi negative. Pe care Elena Ceauşescu le reproşa foarte direct ("calificativele ei erau tâmpit, prost, mincinos, lipsit de competenţă, indolent").

×
Subiecte în articol: agenda