x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Agenda Elenei Ceauşescu Agenda Elenei Ceauşescu: 4 martie 1989

Agenda Elenei Ceauşescu: 4 martie 1989

de Lavinia Betea    |    04 Mar 2009   •   00:00

"Zi scurtă" de sâmbătă. La 8:55 (zece minute) l-a chemat pe "finanţistul" Ibănescu.



Timp lung a vorbit cu Ştefan Andrei (9:10 – 10:10). În complicatele relaţii de export şi credite ale României, cuplul Ceauşescu avea încredere în experienţa şi cunoştinţele de diplomat ale actualului viceprim-ministru al Guvernului.

Trei sferturi de ceas l-a reţinut şi pe Iulian Vlad (10:10 – 10:55). În dorinţa ei permanentă de "no­u­tăţi", după ce asculta înregistrările din casele demnitarilor cerute, avea nevoie şi de lămuriri. O neliniştea, oare, "cenaclul" din casa de la Comana a lui Gogu Rădulescu? Mai puţin scriitorii şi artiştii invitaţi în casa demnitarului, cât legăturile lui Gogu "la sovietici", mai de demult "studiate". Amicul lui Gogu, Ilia Constantinovski – ilegalist al PCdR stabilit din 1940 în URSS –, menţinuse relaţii prieteneşti şi cu tovarăşii din tinereţe cu răspunderi în cultură, Leonte Răutu şi Petre Năvodaru. Membru al uniunii scriitorilor sovietici (1955), Constantinovski reuşise la Moscova un bun renume de scenarist şi scriitor cu vederi progresiste. După ce publicase într-o trilogie autobiografică multe date despre mişcarea comunistă interbelică românească, îl prezentase sovieticilor şi pe Caragiale. De când cu "perestroika" lui Gorbaciov, Constantinovski călătorea des şi la Paris. O vizita şi pe Monica Lovinescu! Legături şi informaţii periculoase, de vreme ce amândoi Ceau­şeştii nu-l scoteau pe Gorbaciov din "aventurier în slujba imperialismului"…

Se interesase, desigur, la gene­ralul Vlad şi de mersul anchetei "spionului" Mircea Răceanu.

O lungă întrevedere a avut apoi Elena Ceauşescu şi cu Emil Bobu. Să fi fost o continuare a discuţiilor cu şeful Securităţii?

Puţin timp i-a mai rămas după aceea pentru vizita Polianei Cris­tescu (11:55 – 12:15). Dacă nu cumva au plecat de la birou împreună. Căci Poliana a fost frecvent invitată şi la reşedinţele soţilor Ceauşescu. Fosta soacră şi noră se întâlneau deseori "la cafea" şi acasă.

×
Subiecte în articol: agenda