Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
"Vizitatorii domeniului orwellian al lui Ceauşescu află că e de ajuns să fii străin ca să ajungi la închisoare. La ani distanţă de entuziasmul libertăţii ce se revarsă în alte părţi ale Estului", scria Tira Shubart într-un reportaj apărut în World Monitor, în octombrie 1989.
Redăm în continuare reportajul realizat de jurnalistă şi păstrat în arhivele Institutului de Cercetare al Radio Europa Liberă, de la Budapesta.
"Magazinul de carne era gol. Tăvile expuse în vitrine nu conţineau altceva decât dâre uscate de sânge de la carnea care s-a vândut odată. Cei doi măcelari, în halatele lor albe, sprijină tejgheaua plictisiţi şi ursuzi. De-a lungul pereţilor, atârnând de cârligele de carne, vreo duzină de picioare de porc; românii le spun «patrioţi», pentru că sunt singurele părţi din porc care nu părăsesc ţara.
Cirezile de vaci şi oi care pasc pajiştile de o frumuseţe ce-ţi taie respiraţia, ale României, sunt aproape în totalitate exportate. Carnea a devenit o amintire în majoritatea căminelor, fiind tăiate de asemenea multe alte alimente de bază. Ouăle sunt un fel de monedă de schimb, uneori trec prin câteva zeci de tranzacţii înainte de a fi mâncate, efectiv. Ziariştii vestici şi oamenii de afaceri care se cazează în hotelurile din Bucureşti descriu cum românii, în frigul năprasnic al iernii, se uită prin ferestrele restaurantelor la mesele unde oameni cu dolari şi mărci germane îşi consumă meniul bogat. Ţara care cândva a fost cunoscută drept grânarul Balcanilor exportă acum 90% din produsele sale alimentare, în vreme ce cetăţenii săi trebuie să-şi planifice statul la cozile care încep înainte să se crape de ziuă.
Piaţa din micuţul oraş Deva oferă ocazii sărăcăcioase pentru oamenii care vor să-şi suplimenteze raţiile minuscule. Într-un spaţiu gol din spatele rândului de blocuri cu apartamente sărăcăcioase, ţăranii vând legume aduse din satele învecinate. Oferta de mâncare nu e cine ştie ce: câteva căpăţâni de salată verde, câteva legături de verdeaţă, grămezi de usturoi şi o grămadă de ridichii. Ridichiile sunt de un roşu strălucitor, sunt atrăgătoare, sunt singura pată de culoare în oraşul gri.
În apropiere, într-un papuc, un cetăţean expune o oaie de vânzare. Un grup s-a format şi priveşte animalul expus: e festinul rar al vreunuia mai bogat. După tocmeli furioase, un bărbat cu o înfăţişare destul de dubioasă fixează preţul şi îşi aruncă pe după umeri biata oaie behăitoare. Poate e un bişniţar sau are rude afară care i-au trimis cafea sau pachete de Kent ce au o valoare monetară aproape mitică în societatea românească. Merge mândru, cărând animalul care se zbate şi priviri invidioase îl urmează de-a lungul străzii.
O rumoare izbucneşte în zona tarabelor cu legume şi un bărbat foarte grăbit spune când se abate special pe lângă noi: «Securitate, Securitate!» şi o ia pe o stradă lăturalnică tocmai când apare Poliţia. Maşina care a livrat oaia cea grasă a dispărut şi ea. Ţăranii şi femeile se uită preocupaţi la legume, dar ridichiile nu sunt o problemă aşa de serioasă precum vânzarea de oi la negru.
Dar Poliţia e interesată, iată, de o specie şi mai rară: străinii. Ne conduc la secţia de Poliţie: prima din alte arestări similiare de-a lungul vizitei noastre în România. Delictul nostru: posesia unei camere de filmat. Suntem ziarişti cărora fiindu-le interzis să intre în ţară pe calea oficială au decis să pătrundă ca turişti. Autorităţile sunt iritate de acoperirea mediatică ostilă a ţării şi fac tot ce le stă în putinţă să oprească pe oricine cred ei că ar putea depăşi linia care desparte turismul obişnuit de jurnalism.
Ghinionul nostru este că foarte puţini turişti adevăraţi ajung într-un loc ca Deva zilele astea. La secţie ni se vorbeşte răstit, dar nu ne agresează şi suportăm cele câteva ore obişnuite de amânare poliţienească şi rutina intimidărilor înainte să ni se permită să plecăm. Pentru noi, ca ziarişti, e o latură a profesiei; ce fac în aceste cazuri turiştii adevăraţi, e greu de spus.
Cât despre românii obişnuiţi, ei sunt îngroziţi de puterea nelimitată pe care Poliţia o are asupra vieţilor lor. Se crede că România are cea mai multă Poliţie secretă, raportat la populaţia sa, dintre toate ţările din Europa de Est. Chiar şi bărbatul care ne-a avertizat discret în piaţă a încălcat legea: fiecare român care vorbeşte cu un străin trebuie să raporteze acest lucru la Securitate în cel mult 24 de ore."
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, Secţia română
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu
