Ceauşescu şi liderii antireformişti

Faptul că Moscova a pierdut controlul asupra aliaţilor europeni şi im­pactul tot mai mare al reformelor par a-l face pe Ceauşescu să se orienteze spre întărirea legăturilor cu toţi adversarii reformei din lumea comunistă.

Ceremoniile organizate la 16 iunie 1989 pentru reînhumarea fostului prim-ministru maghiar Imre Nagy au reprezentat pentru conducerea Ro­mâ­niei, a Chinei, a Albaniei, a Cubei şi a Coreei de Nord încă un prilej pentru a-şi afirma atitudinea refractară faţă de reformele care au loc în Europa de Est şi în Uniunea Sovietică: au boicotat ceremoniile.

Absenţa lor suge­rează posibilitatea unei noi constelaţii în cadrul mişcării comuniste. Deşi, deocamdată, aceas­tă grupare nu are o doctrină distinctă şi un lider, mai mulţi dintre membrii săi proeminenţi, de exemplu, Nicolae Ceauşescu, folosesc un limbaj strident pentru a-şi apăra concepţia despre socialism. De nevoie, Ceau­şescu şi-a sporit nu­mă­rul contactelor cu omologii săi antire­for­mişti. În afara numitorului co­mun pe care îl reprezintă aversiu­nea faţă de refor­mă, văzută ca o ame­ninţare la adresa rolului de con­du­că­tor al partidului, apropierea lor s-ar pu­tea baza şi pe afinităţi personale. Ră­mâ­ne de văzut dacă acestea vor duce la construirea unei strategii an­ti­re­formiste coerente.


ALBANIA
Relaţiile Albaniei cu România se îmbunătăţesc în mod clar. Deşi în mod tacit implementează reforme interne, liderii albanezi au criticat recent politi­ca lui Gorbaciov legată de "lupta îm­potriva revizionismului mo­dern care nu se mai as­cun­de în spatele unei măşti şi care s-a ma­nifestat deschis într-o platformă capi­ta­listă". Exprimarea s-a apropiat cu mult de tonul obişnuit al lui Cea­u­şescu. A crescut numărul întrevede­rilor comerciale; iar primul-ministru, Ştefan Andrei, a fost de curând în Albania pentru a semna un protocol privind înfiinţarea primei comisii bilaterale de cooperare industrială, economică şi tehnică între cele două ţări.


CUBA
Ceauşescu îşi afirmă cu mult mai multă emfază opoziţia faţă de re­for­mă în comparaţie cu atitudinea afi­şată de Fidel Castro, de exemplu, care uneori a găsit cuvinte bune pentru conceptul de "perestroika", deşi a făcut acest lucru doar pentru a o cri­tica mai târziu. În timpul vizitei sale la Havana, în aprilie 1989, Gorbaciov a reuşit să îl convingă pe Castro să nu mai pună sub semnul întrebării fe­zabilitatea reformei. Cel puţin formal, antireformismul lui Castro se arată mai dispus decât cel al lui Ceauşescu, să menajeze sen­si­bi­li­tă­ţile Mosco­vei.

Această diferenţă de abordare nu pa­re însă a fi un obstacol pentru Bu­cu­reşti. Excelenta re­laţie dintre Ceau­şescu şi Fidel Castro a fost exem­plificată printr-o serie de me­­sa­je cordiale pe care cei doi le-au schimbat de la începutul acestui an: pri­mul, la 4 ianuarie, când Castro a pri­mit-o pe Lina Ci­o­­banu, membru al Comitetului Politic Executiv al CC al PCR; apoi, în martie, în timpul unei recepţii date de Ceauşescu pentru Severo Aguirre del Cristo, pre­şe­dintele Adunării Na­ţionale a Cubei; şi la 30 mai, la în­cheierea unei vizite de trei zile în România a unei delegaţii mili­tare cubaneze conduse de ge­­ne­ralul Rogelio Acevedo Gonzales, şeful di­rec­toratului politic al forţelor ar­mate cubaneze. În sfârşit, la 8 iunie, Castro l-a primit pe Emil Bobu, membru al Comitetului Politic Exe­cutiv şi se­cretar al CC, care a fost în Cuba ca parti­cipant la o întâlnire a secretari­lor CC pentru organizarea afacerilor la nivelul blocului comunist.


GERMANIA DE EST
Relaţia Ceauşescu - Erick Honecker, un alt antireformist proeminent, s-a îmbunătăţit semnificativ în ultima vreme şi sunt semne că ambii ur­mă­resc să îşi coordoneze politicile la o scară mai largă. Liderii est-ger­mani au lăudat România în august 1988 pentru "rezultatele sale im­pre­sionante în construirea so­ci­a­lis­mu­lui", iar în timpul vizitei de lucru oficiale în Germania de Est, în noiembrie 1988, Ceau­şes­cu a fost decorat (pentru a doua oa­ră) cu cel mai înalt ordin est-german, Or­dinul Marx. Vizita a reprezentat pentru presa din Ro­mâ­nia încă un pri­­lej de a teoretiza despre imposibili­ta­­tea de a aplica modelul reformei fă­ră a lua în considerare faptul că "circumstanţele sunt diferite de la o ţară la alta".

În ultimele luni, Ceauşescu şi Ho­ne­cker au avut un frecvent schimb de me­saje cu ocazia di­ver­se­lor vizite efec­tuate de oficialii lor. To­nul prietenesc al mesajelor a re­prezentat un ecou al preţuirii exprimate în martie 1989 de către ministrul Afacerilor Ex­terne, Dieter Lemke, care a anunţat o creştere a schimburilor industriale cu Ro­mâ­nia, din moment ce "ambele noastre ţări au o industrie puternică şi di­na­mi­că".

Ministrul român al Afa­ce­ri­lor Externe, Ion Totu, a abordat ace­laşi ton în timpul vizitei sale în Ber­linul de Est, la 12 aprilie, cu prilejul întâlnirii miniştrilor de Externe din ţările membre ale Pactului de la Varşovia. La puţin timp după aceea, Ceauşescu l- a primit la Bucureşti pe Hermann Axen, membru al bi­ro­u­lui politic al Partidului Social-Democrat German şi Secretar al CC. Discuţiile s-au axat pe aspecte economice şi tehnice. Axen a mai discutat des­pre relaţia dintre cele două partide cu Ion Stoian, Secretarul CC. Axen a fost condus la Braşov unde a avut ocazia să "se pună în temă cu privire la activitatea organizaţiilor locale de partid" din oraşul şi din judeţul unde au avut loc mişcări serioase ale muncitorilor, în noiembrie 1987.
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr. M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu