Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 17 decembrie 1989, Radio Europa Liberă difuza două scrisori primite de la români care protestau împotriva condiţiilor din ţară.
Prima scrisoare descria starea de tensiune extraordinară care domnea în România în acele zile.
"În ultimul timp, evenimentele din Europa răsăriteană au evoluat neaşteptat de repede în direcţia bună a eliberării. Către drepturi care păreau de mult îngropate, ca dreptul la alegeri libere şi celelalte pe care dumneavostră le ştiţi mai bine ca mine.
În ţara noastră este o stare de tensiune generală, pluteşte o frică peste toţi, toată lumea aşteaptă să răbufnească undeva, dar este greu să se poată organiza ceva, aproape imposibil, oamenii nu mai au încredere unii în alţii, Securitatea şi Armata sunt împânzite pe tot cuprinsul ţării. În oraşe nu se poate sta de vorbă în grupuri de 4-5 persoane, fiindcă imediat apare un tovarăş şi spune "circulaţi".
Unii sunt urmăriţi la serviciu şi la locuinţe, alţii care au maşini sunt avertizaţi de accidente de circulaţie. Suntem criticaţi că nu mai avem curaj să întreprindem ceva, aşa cum au făcut vecinii noştri, dar condiţiile nu sunt asemănătoare. La unguri, de exemplu, s-a început de sus în jos. La noi, cei de sus, sunt aşa cum se ştie, roboţi care aplaudă şi zic "să trăiţi", iar cei care ar avea curajul să deschidă gura sunt şantajaţi. Corupţia i-a prins pe toţi în Ghiara Ceauşismului. La polonezi s-a început cu 10 ani în urmă şi ei au avut în sprijin "Biserica" şi pe urmă şi în conducere au fost oameni care au fost alături de popor.
În Germania răsăriteană a răbufnit tot datorită faptului că în conducere au fost câţiva care au înţeles că nu se mai poate continua cu minciunile, mai ales după ce Gorbaciov le-a spus că reformele trebuie să înceapă şi că sunt inevitabile.
La cehi, situaţia a fost tot cam aşa; disidenţii au fost mai liberi, iar primul-ministru a fost pentru reforme. La fel s-a procedat şi în Bulgaria. Deci fiecare a avut o portiţă, dar la noi, unde este portiţa? Încercări au fost, de ce să mâniem pe Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte de sindicatul SLOMR, greva de la Lupeni, Braşov şi celelalte de proporţii mai mici la care se mai adaugă şi încercările disidenţilor de la Casa Scânteii cu manifeste sau Radu Filipescu şi atâţia alţii. Ca să nu mai pomenesc de Doina Cornea, care cred că pentru faptele ce le-a făcut aţi citat-o prea de multe ori la postul dumneavoastră de radio.
Cred că nu s-a făcut tot ce trebuia pentru ceilalţi disidenţi care zac în închisori sau care au dispărut şi familiile lor suferă fără să aibă ajutor. Dumneavoastră de la REL ar trebui să relataţi în transmisiuni aceste cazuri de disidenţi. De asemenea, celelalte organizaţii din lumea liberă care se ocupă cu drepturile omului ar trebui să facă mereu presiuni cu ocazia tuturor întrunirilor şefilor de state pentru punerea în libertate a deţinuţilor politici din ţară. Să se facă totul pentru ca Ceauşescu să fie silit să accepte democratizarea ţării. Să se facă alegeri libere pentru ca şi ţara noastră să poată să urmeze cursul democratizării la fel ca celelalte ţări vecine. Dacă se vor face toate acestea, cred că oamenii noştri vor deveni mai curajoşi, altfel au frică că Dictatorul va ordona să tragă în mulţime ca şi la chinezi."
A urmat difuzarea celei de-a doua scrisori, datată 30 noiembrie '89, şi semnată "un român desţărat". Redăm în continuare fragmente.
"Domnule Ceauşescu,
Îmi cer scuze de a vă deranja prin prezenta epistolă, şi mai ales de a vă deranja pe această cale, pe care o urâţi atât de mult. Experienţa m-a învăţat însă că nu există alte căi de a lua legătura cu dumneavostră în România fiind, v-am scris mai multe scrisori, prin care vă atrăgeam atenţia asupra a ceea ce se întâmpla în acea vreme în ţară. Atunci am avut curajul de a-mi pune semnătura pe scrisorile pe care vi le-am trimis. Acum, nu mai are nici un rost să-mi dau numele. Oricum, nu contează prea mult. La scrisorile pe care vi le-am trimis în acest deceniu n-am primit nici un răspuns scris. În schimb, am primit numeroase vizite de la indivizi dintre cei mai dubioşi şi respingători, care m-au ameninţat până şi cu moartea. Ştiam bine ce se ascunde în capul vizitatorilor mei, aşa că mi-am luat măsuri de precauţie; sunt departe de ei; sunt în străinătăţi, unde încerc să uit de teroriştii care mi-au bătut la uşă la orele cele mai nepotrivite doar pentru a-mi face zile amare în propria-mi ţară. Credeţi că pot să-i uit? Nici vorbă!
Cum i-aş putea uita pe cei care mi-au promis, pe un ton de superioritate infantilă, că "oasele mele vor putrezi în Dunărea dacă mă voi apropia de frontieră?". Cum i-aş putea uita pe cei care, fără nici un motiv, mi-au oferit numeroase nopţi de teroare în subsolurile clădirii miliţiei din oraşul în care am trăit, şi care m-au invitat de atâtea ori la "discuţii amicale", care au avut loc în zilele de Crăciun şi de Paşti, când locul meu, atunci, era într-o biserică? Cum i-aş putea uita pe cei care mi-au ameninţat familia, în cazul în care eu voi părăsi România? Nu, nu se poate uita aşa uşor teroarea în care am trăit ultimii ani în ţara căreia îi aparţin.
Nu pot uita cozile imense la care am fost nevoit să stau pentru a-mi achiziţiona pâinea cea de fiecare zi, în raţii fixate de indivizi care n-au nici cea mai vagă idee despre ceea ce înseamnă "alimentaţie raţională şi sănătoasă" - expresie mult vehiculată de cei în mâinile cărora stă puterea la Bucureşti. Nu pot uita frigul pe care l-am răbdat ierni de-a rândul într-un apartament neîncălzit, din ordine venite de la aceeaşi putere. Nu voi uita niciodată mijloacele de transport în comun din România anilor '80, în care se călătoreşte la nivelul transportului de animale. Nu voi uita că am fost nevoit să citesc la lumânare şi să ascult radioul cu tranzistori pentru care am cumpărat baterii la negru, deoarece cei care vă înconjoară au ordonat întreruperea curentului electric. Multe nu pot uita, domnule preşedinte. Nu pot uita cu câtă plăcere urmăream programele televiziunilor maghiară, iugoslavă, slovacă, bulgară sau sovietică (atunci când aveam curent electric). Nu pot uita cu câtă invidie citeam publicaţiile străine introduse clandestin în ţară. Mă întrebam atunci de ce ei au şi noi n-avem? De ce acolo se poate şi la noi nu?
Adevărul este că şi la noi s-ar putea. Dar... Sunt convins că şi poporul român îşi va scrie odată istoria adevărată, compromisă de "personalităţi" ca şi cea căreia mă adresez. Aţi dori să n-o fac, probabil. În acest caz există doar o şansă: să călcaţi pe urmele tovarăşilor şi vecinilor de care v-aţi izolat complet. Urmaţi exemplele date de Kádár, Honeker şi Jivkov. Atunci, poate, vă voi scrie o scrisoare prin care să vă mulţumesc că aţi încetat distrugerea poporului căruia aparţinem, şi d-voastră, pe tronul de la Bucureşti, şi eu, în exil. Aţi adunat destui bani de pe urma poporului român. Folosiţi-i şi uitaţi de tron. Căderea de pe el ar putea fi abruptă. Mai bine coborâţi-vă singur şi lăsaţi pe cineva competent să călăuzească destinele poporului român. Lăsaţi-i pe români să se bucure de viaţă, şi bucuraţi-vă de viaţă. Sunteţi bătrân şi bolnav. Poporul român are nevoie de o minte tânără şi ageră. Epoca dictatorilor se stinge, şi se pare că sunteţi ultimul pe listă. Sfârşitul e aproape!
Un român desţărat."
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română
