x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Aici Radio Europa Liberă Discursurile lui Fischer şi Olechowski

Discursurile lui Fischer şi Olechowski

13 Apr 2009   •   00:00

Oskar Fischer, ministrul de Ex­terne al RDG, a organizat un dineu în această seară, în onoarea par­te­nerilor săi din statele membre ale Pactului de la Varşovia. Au fost prezenţi la în­tâlnirea din Berlin de la Palatul Republicii şi alţi oficiali din RDG şi li­deri ai partidului.



Atmosfera a fost una prie­te­noa­să. Au participat membri ai Biroului Politic al Partidului Unităţii Socialiste (SED), precum Hermann Axen, Horst Doh­lus, Joachim Herrmann, Werner Jarowinsky, Günther Kleiber şi Egon Krenz; Gerhard Schuerer, membru candidat al Bi­ro­u­lui Politic al SED; dr Guenthe Maleuda, preşedinte al Consiliului de Stat, şi Manfred Flegel şi Horst Soelle, pre­şe­dinte al Consi­liului de miniştri. Am­ba­sadorii sta­te­lor membre ale trata­tului, acre­ditaţi în RDG, au acceptat la rândul lor invitaţia.

În timpul dineului, Oskar Fischer şi mi­nistrul de Externe al Poloniei, Tadeusz Olechowski, au ţinut cu­vân­tări. Cu ocazia toastului, Oskar

Fischer a spus că reuniunea de la Berlin a mi­niştrilor de Externe are loc într-un moment important, după în­che­ie­rea conferinţei CSCE de la Viena şi la începutul unor noi negocieri despre reducerea armelor conven­ţi­o­nale şi despre construirea unor relaţii de încredere şi a securităţii.

Este clar că programul de pace comun al ţărilor socialiste este consi­derat a fi fost încheiat cu succes. Acesta este realist şi deschis către orice măsură orientată către de­zarmare şi mai multă securitate şi, de asemenea, echilibrat. Oskar Fischer a spus că eforturile persistente ale statelor membre ale Pactului de la Varşovia şi mai ales iniţiativele îndrăzneţe ale URSS au dus la primele rezultate încurajatoare. Abilitatea de a face ur­mă­to­rul pas în direcţia dezarmării trebuie acum să concentreze toate eforturile. Este un drum pe care nimeni nu-l poate parcurge singur. Ministrul de Externe al RDG şi-a exprimat dorinţa ca statele NATO să devină parteneri de în­cre­de­re pe acest drum şi nu doar să fie în trecere pe la Viena sau în altă parte, ci să se implice într-un proces ra­pid de dezarmare. Miniştrii de Ex­terne pre­zenţi la miting au luat decizii res­ponsabile în acest sens şi deja au apro­bat documentele pentru paşii ur­mători.

Anul acesta, când vor fi săr­bă­to­riţi 75 de ani de la finalul primului răz­boi mondial şi 50 de ani de la sfârşitul celui de-al doilea război mon­dial, toa­te statele şi toţi oa­me­nii sunt obligaţi să afirme din nou dorinţa de pace.

Acest episod este semnificativ pentru Germania socialistă şi pentru ca­pi­tala sa, Berlin, care este un "oraş al păcii". Tadeusz Olechowski a punctat, din partea miniştrilor de Externe participanţi, interesul tuturor sta­te­lor din Pactul de la Varşovia de a ajunge rapid la înţelegeri care să ducă la scăderea semnificativă a armelor con­ven­ţi­o­nale, la redu­ce­rea pericolului unui atac-surpriză şi la consolidarea în­cre­de­rii reciproce. El a subliniat că deci­zii­le unilaterale ale statelor socialiste aliate de a-şi reduce armele con­ven­ţi­o­nale contribuie, fără îndoială, la apli­carea deciziilor de la Viena. Dis­cuţiile s-au încheiat cu un rezultat op­ti­mist. Se poate spune că primul pas pentru construcţia unei case co­mu­ne eu­ropene a fost făcut. Ministrul Olechowski spune că în­ceperea ne­go­ci­erilor privind ar­mele nucleare este un element ex­trem de important în acest proces. Ele vor completa şi vor spri­jini re­ducerea riscului unor con­frun­tări militare între cele două alianţe.

Cu referire la relaţiile dintre ţările socialiste, Tadeusz Olechowski a vorbit despre o nouă atmosferă de în­ţelegere. La 50 de ani de la în­ce­putul celui de-al doilea război mondial, reflecţiile asupra cursului şi consecinţelor celui mai teribil război trebuie să fie un reper constant şi o motivaţie pentru oameni de a-şi mări eforturile pentru construirea unei lumi fără război şi violenţă. Ta­deusz Olechowski şi-a exprimat profunda sa­tisfaţie că acest apel, care s-a născut la iniţiativa Po­lo­niei, prima victimă a Germaniei hitleriste, ră­su­nă astăzi din Berlin, capitala Germaniei socialiste.

Împreună cu mulţumirile adre­sa­te gazdelor, ministrul de Externe al Poloniei a adresat invitaţia ca ur­mătoarea întâlnire a miniştrilor de Ex­terne care fac parte din Tratatul de la Varşovia să fie ţinută în Polonia.
aprilie 1989
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu

×
Subiecte în articol: aici radio europa liberă olechowski