În România se acutizează disidenţa culturală şi religioasă

Pachetul cu cărţi şi scrisori care a ajuns la postul Radio Europa Liberă, la 25 octombrie 1989, a stârnit un mare entuziasm în redacţie.

Iată cum vorbea  despre acest episod chiar unul dintre realizatorii emisiunii din 26 oc­tom­brie 1989, N.C. Munteanu: "Sunt zile când crezi că singurul lucru care-ţi mai rămâne de făcut e să mori. Şi exact atunci se întâmplă ceva care te sileşte să înduri totul şi să mergi mai departe. O asemenea zi am trăit ieri. Prin Nestor Rateş şi printr-un coleg american ne-a ajuns la redacţie un plic voluminos şi două cărţi de versuri, una în două exemplare. Cărţile se numesc «Exil interior» şi «Hamlet şi gardianul». Numele autorului este Ioan Viştea, un pseudonim după cum ne anunţă chiar el. Pe ultima copertă a «exilului interior» stă scris: samizdat, tiraj de 500 de exemplare. Un tiraj prea mic, drept care autorul a consi­derat că Europa Liberă ar fi o cale mai potrivită pentru a ajunge la cititori. După primele cinci poezii citite, cole­gul meu, Emil Hurezeanu, şi el poet, a spus doar atât: Ion Viştea e un poet".

În continuare au fost difuzate pe post fragmente din două scrisori ale poetului, una nedatată, cealaltă din primăvara lui 1989. Redăm câteva fragmente.
"Am convingerea că poporul nostru, pe care regimul doar îşi închipuie că poate să-l conducă, cu o mentalitate de vechil, este capabil şi poate pe cale să-şi depăşească reflexivitatea, oralitatea ca simplă supapă a revoltei şi a indignării. Cred, în pofida clişeelor confecţionate «la minut», în camerele obscure ale ideologiei, că el, în scurt timp, va fi în stare să for­ţe­ze realitatea, în aşa fel încât această «gaură neagră» din istoria patriei noastre, să rămână un fenomen izolat. Doresc pe această cale să-mi ex­prim adeziunea la Apelul doamnei Cor­nea şi să mă consideraţi cosemnatar al acestuia, alături de via simpatie ce o resimt în faţa acestui destin de excepţie, asumat cu înaltă pro­bi­tate şi ţinută morală. Aceleaşi sentimente, pentru scriitorul Dan Patrescu şi ceilalţi disidenţi care, fiecare în parte şi toţi laolaltă, prin luciditate şi curaj, prin sesizare cu promptitudine şi acuitate a anomaliilor, a aberaţiei  şi ri­dicolului exercitat la nivel înalt - din pă­cate cu consecinţe incalculabile şi pe termen lung - fac dovada adevăra­tu­­lui patriotism sub imperativele că­ruia intelighenţia română înţelege să «se mişte», să dea semne din ce în ce mai pregnante că-şi merită numele."

N.C. Munteanu, redă, în continuare, fragmente dintr-o a doua scrisoarea poetului, datată mai 1989: "În răstimpul celor două fragmente ale scrisorii, aici jandarmii literaturii (dar nu nu­mai ai ei, ci ai firescului, ai stării normale, cei care ar fi în stare să inventeze chiar şi delictul de respiraţie) şi-au mai dat o dată în petec. Nu mai e o sur­pri­ză că au făcut-o, tot aşa cum nu-i o sur­priză că li s-a părut amară de tot pi­lula adevărului şi demistificării, de data asta vis-a-vis de numele lui Mir­cea Dinescu. Poate pentru că suntem de o vârstă, poate pentru că l-am sim­ţit ca pe un mare poet, ştiam că nu­me­le lui Mircea Dinescu nu-i compatibil cu tăcerea, cu impostura, oroarea, la­şi­tatea. Aş putea spune că aşteptam din moment în moment ca seismele interioare de care a fost zguduit să prefigureze odată prăpastia care la su­prafaţă părea că e numai pentru unii, o neliniştitoare falie. Ruptura s-a produs spre cinstea şi lauda lui Mircea Dinescu cu atât mai mult cu cât nu putea fi tocmai el cel care să-şi facă iluzii şi să nu se aştepte la felul de reac­ţii ce caracterizează şi singulari­zea­ză dictatura actuală din România.

Cu cel din urmă exemplu, devine din ce în ce mai clar pentru toată lu­mea că regimul a ales, pentru tot res­tul zilelor sale, cartea represiunii, a bru­talităţii şi arbitrariului, iar alergia sa în faţa dialogului, alternativei constructive, a introspecţiei lucide în be­ne­fi­ciul schimbării îl autodemască. Parcă am trăi, într-o anumită parte a Eu­ropei deceniului patru, unde atâtea şi atâtea condeie strălucite ale umani­tă­ţii sunt hărţuite şi suferă rigorile ciu­mei brune şi unde un Mann, un Zweig, un Brecht tocmai se pregătesc să-şi facă bagajele să plece. Zi de zi aş­tept să văd la televizor cum mulţimea adunată în Piaţa Republicii, recrutată din cei mai înverşunaţi, mai îm­pă­ti­miţi duşmani ai literaturii, sub privi­rile grandioase ale pantofarului gene­ral al partidului, dă foc cărţilor lui Mir­cea Dinescu, Ana Blandiana, Dorin Tudoran, Aurel Dragoş Munteanu, Bujor Nedelcovici, Damian Necula etc, etc.

Nu ştiu dacă numai asta ar lipsi, ca trimiterea să fie clară. Îmi pare şi fără această demenţă că-i de ajuns spre a demonstra mizeria morală în care se complac, starea ruşinoasă de troglodiţi puşi pe harţă, pe zgomotoasa gâl­cea­vă cu lumea, cu realităţile ei şi cu bunul simţ. Asta în vreme ce Europa îşi acordă la unison strunele solidari­tă­ţii cu cauza poporului român, pe un re­gistru ce merge de la indignare la compasiune într-un fără precedent, admirabil, stenic efort."
La Radio Europa Liberă s-a difuzat şi un raport al Keston College despre ultimele evenimente legate de László Tökés şi despre întreaga evoluţie a cazului său.

"Un tribunal românesc a hotărât ca László Tökés, pastorul maghiar reformat din Timişoara să îşi părăsească locuinţa în maximum opt zile. Acest verdict, dat la 20 octombrie, pune capăt procedurilor de evacuare a lui Tökés, în vârstă de 37 de ani, proceduri  care au fost iniţiate de episcopul său, László Papp din Oradea. De când s-a dat verdictul Tökés s-a mutat în în­că­perile din interiorul clădirii bisericii şi a ţinut acolo predica din duminica de 22 octombrie. Bela Sepsi care l-a vizitat recent pe pastor se află acum la terapie intensivă la spitalul central din Ti­mi­şoara cu răni grave în zona cra­niului. După ce s-a ordonat să fie mu­tat pe un alt post, Sepsi a fost arestat, la 15 oc­tom­brie, sub acuzaţia de po­sesie ilegală de valută. Poliţia se­cre­tă i-a pus aceşti bani în locuinţă. După revenirea de la interogatorii prezenta răni.

Superiorii reformaţi din Timişoara s-au aflat sub o presiune severă exer­ci­tată de poliţia secretă pentru a-i de­ter­mina să renunţe la sprijinul lor pentru pastorul Tökés. La 14 septembrie, superiorul Erno Ujvarossy, care l-a susţinut public pe Tökés a fost găsit mort. Membrii congregaţiei i-au scris episcopului László Papp o scrisoare de sprijin faţă de Tökés iar la 26 mai o de­legaţie a mers să-l întâlnească pe episcop care însă a refuzat să îi primească. Tökés a fost avertizat public că viaţa mul­tor membri din congregaţia sa es­te în pericol din cauză că îl susţin pe el.

Episcopul Papp, care l-a acuzat pe Tökés de «violarea legilor bisericii şi ale statului» a ordonat transferul său în satul Mineu, la 1 aprilie. Tökés a refuzat să se supună. El este de multă vreme un critic al conducerii bisericii sale, pe care o acuză de colaborare cu autorităţile române împotriva ade­vă­ra­telor interese ale bisericii. Conflictul său cu autorităţile bisericii datează de la începutul anilor 1980, când a scris mai multe articole de tip samizadat despre gravele nereguli din viaţa bi­se­ricii reformate din România. El a mai criticat în mod explicit planurile de sistematizare ale guvernului, într-un interviu pentru televiziunea ma­ghia­ră, la 24 iulie. Pe când slujea în Dej, în centrul Transilvaniei, el a fost de­mis de către episcopul Clujului, Gyula Nagy. Acelaşi episcop l-a dat afară pe tatăl lui László, Istvan Tökés, din postul de ajutor de episcop şi de profesor de teologie la Academia Protestantă din Cluj. În sprijinul lui Tökés au mai venit 17 proeminenţi in­te­lectuali tran­sil­vă­neni, inclusiv tatăl său, care au semnat o scrisoare des­chi­să, în favoarea sa, la 27 septembrie. Bi­serica reforma­tă din Ungaria a în­cer­cat recent să in­ter­vină, Prezidiul său i-a trimis epi­s­co­pului Papp o tele­gra­mă, la 3 oc­tom­brie, şi l-a îndemnat pe acesta să îl spri­jine pe Tökés. Consiliul pentru pro­blemele naţio­na­li­tă­ţi­lor al guver­nu­lui maghiar a redactat o declaraţie prin care se afirmă că pro­ce­durile în­treprinse împotriva lui Tökés sunt în con­tr­a­dic­ţie cu Tratatul de la Helsinki cu privire la drepturile omului."  
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, secţia română
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu