Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Florian Russu are 33 de ani, "o vârstă mistică", cum îi place lui să precizeze. La gât poartă o icoană cu Sfânta Fecioară. Dar nu i-a fost de prea mult folos. Închis de trei ori, Florian Russu, unul dintre rarii opozanţi cunoscuţi de România, a fost în sfârşit "alungat" din ţara sa şi a ajuns la 11 septembrie 1989 la Paris, în exil forţat.
"Ăsta e paşaportul tău, şi acum valea." Când, la 3 aprilie 1988, ofiţerul de Securitate i-a sugerat să părăsească ţara, Florian Russu a refuzat să se resemneze. Militant al Partidului Naţional Ţărănesc, una dintre principalele formaţiuni de dinainte de război şi din care un mic nucleu a supravieţuit în mod clandestin, el crede că se mai poate face ceva. Tată al unei fetiţe de 11 ani, el se teme că nu o va mai revedea vreodată.
A fost arestat la 12 martie într-un parc din Bucureşti unde avea o întâlnire clandestină. Practic, Florian Russu a căzut într-o capcană. După arestarea lui Radu Filipescu, un opozant care, asemenea lui, a acceptat să vorbească în faţa camerelor Antenne 2, el se ascundea încă din decembrie 1987. Acuzat de înaltă trădare, Russu risca de data aceasta între douăzeci de ani de închisoare şi pedeapsa capitală. Pe 10 iulie, el a fost din nou convocat la Securitate. "Nu pleci încă", i-a aruncat ofiţerul în timp ce îi înmâna paşaportul. Astfel, ei au vrut să-l împiedice să participe la Conferinţa pe tema drepturilor omului organizată la sfârşitul lui august la Cracovia şi unde el fusese invitat. Florian Russu şi-a recuperat paşaportul la 25 august şi, pus în faţa unei "alegeri", el hotărăşte să plece. Povestea sa ilustrează dificultatea, ba chiar imposibilitatea de a întreprinde o acţiune oarecare în România. "Necazurile" sale au început la sfârşitul anilor '70, după ce tatăl său a emigrat în Franţa. Profesor de muzică, Russu şi-a pierdut postul de la liceu. El vegetat apoi în slujbe mărunte, a muncit pe şantiere de unde a fost concediat în mod repetat.
Catolic şi alergic la comunişti, la 14 ani refuză să adere la organizaţiile comuniste de tineret. Îl descoperă pe Soljeniţân în franceză, devorează cărţi de istorie dintre cele două războaie mondiale, studiază Constituţia şi Codul penal român, ca şi Declaraţia drepturilor omului. "Nu ajută la nimic să strigăm Jos Ceauşescu. Trebuie să ne pregătim." În 1982, Florian Russu este arestat pentru posesie de hârtii ale partidului său şi face un an şi trei luni de închisoare. Episoadele sale carcerale şi mărturiile pe care le adună îi vor permite să redacteze un raport asupra situaţiei din închisorile româneşti, raport care va fi difuzat în Vest. Autorul povesteşte mai ales coşmarul deţinuţilor din "filtrul Băneasa", un centru construit la 60 m sub pământ. Prizonierii nu ies niciodată din celula lor, unde fac lucrări de marochinărie la lumina unor becuri de 15 waţi şi unde mâncarea este servită pe o bandă rulantă. La Poarta Albă, deţinuţii sunt trambalaţi pe bacuri-închisori prin Delta Dunării şi îşi petrec ziua tăind trestie, scufundaţi în apă.
Florian Russu a mai iniţiat, împreună cu alţi opozanţi, redactarea unui ziar, Arado (iniţialele Asociaţiei române pentru drepturile omului). Au apărut paisprezece numere, un adevărat record în mijlocul represiunii. A trebuit să fabrice manual caractere de tiparniţă. Publicată în cel puţin o sută de exemplare, Arado (în realitate o foaie volantă) a fost apoi pusă în plicuri şi strecurată în cutiile de scrisori. După un an, maşina de tipărit a fost confiscată.
Russu consideră că e "de datoria lui" să acţioneze "măcar pentru a le arăta tinerilor că oamenii încă îndrăznesc să se opună". Acest bărbat care zâmbeşte cu uşurinţă se ţine tare. Vorbeşte despre isprăvile lui fără ifose, adesea cu umor. Într-o clădire a Securităţii de la Bucureşti, un robot, de fapt un braţ telescopic reglabil -, este însărcinat să lovească deţinuţii. "S-au lenevit", comentează el ironic.
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, Secţia română
Traducere din limba franceză de Eliza Dumitrescu
