x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Martor al coşmarului din închisorile româneşti

0
26 Noi 2009 - 00:00
Florian Russu are 33 de ani, "o vârstă mistică", cum îi place lui să precizeze. La gât poartă o icoană cu Sfânta Fe­cioa­ră. Dar nu i-a fost de prea mult folos. Închis de trei ori, Florian Russu, unul dintre rarii opozanţi cunoscuţi de România, a fost în sfârşit "alungat" din ţara sa şi a ajuns la 11 septembrie 1989 la Paris, în exil forţat.

"Ăsta e pa­şa­portul tău, şi acum valea." Când, la 3 aprilie 1988, ofiţerul de Securitate i-a sugerat să părăsească ţara, Florian Russu a refuzat să se resemneze. Mili­tant al Partidului Naţional Ţărănesc, una dintre principalele formaţiuni de dinainte de război şi din care un mic nucleu a supravieţuit în mod clandestin, el crede că se mai poate face ceva. Tată al unei fetiţe de 11 ani, el se teme că nu o va mai revedea vreodată.

A fost arestat la 12 martie într-un parc din Bucureşti unde avea o în­tâlnire clandestină. Practic, Florian Ru­ssu a căzut într-o capcană. După ares­tarea lui Radu Filipescu, un opo­zant care, asemenea lui, a acceptat să vorbească în faţa camerelor Antenne 2, el se ascundea încă din decembrie 1987. Acuzat de înaltă trădare, Russu risca de data aceasta între douăzeci de ani de închisoare şi pedeapsa capitală. Pe 10 iulie, el a fost din nou convocat la Securitate. "Nu pleci încă", i-a aruncat ofiţerul în timp ce îi înmâna paşaportul. Astfel, ei au vrut să-l împiedice să participe la Conferinţa pe tema drepturilor omului organizată la sfârşitul lui august la Cracovia şi unde el fusese invitat. Florian Russu şi-a recuperat paşaportul la 25 august şi, pus în faţa unei "alegeri", el ho­tă­răş­te să plece. Povestea sa ilustrează di­ficultatea, ba chiar imposibilitatea de a întreprinde o acţiune oarecare în Ro­mânia. "Necazurile" sale au început la sfârşitul anilor '70, după ce tatăl său a emigrat în Franţa. Profesor de mu­zică, Russu şi-a pierdut postul de la li­ceu. El vegetat apoi în slujbe mărunte, a muncit pe şantiere de unde a fost con­cediat în mod repetat.

Catolic şi alergic la comunişti, la 14 ani refuză să adere la organizaţiile comuniste de tineret. Îl descoperă pe Soljeniţân în franceză, devorează cărţi de istorie dintre cele două războaie mondiale, studiază Constituţia şi Codul penal român, ca şi Declaraţia drepturilor omului. "Nu ajută la nimic să strigăm Jos Ceauşescu. Trebuie să ne pregătim." În 1982, Florian Russu este arestat pentru posesie de hârtii ale partidului său şi face un an şi trei luni de închisoare. Episoadele sale car­cerale şi mărturiile pe care le adu­nă îi vor permite să redacteze un ra­port asupra situaţiei din închisorile ro­mâneşti, raport care va fi difuzat în Vest. Autorul povesteşte mai ales coş­ma­rul deţinuţilor din "filtrul Bă­nea­sa", un centru construit la 60 m sub pă­mânt. Prizonierii nu ies niciodată din celula lor, unde fac lucrări de ma­ro­chinărie la lumina unor becuri de 15 waţi şi unde mâncarea este ser­vită pe o bandă rulantă. La Poarta Al­bă, de­ţi­nuţii sunt trambalaţi pe ba­curi-în­chisori prin Delta Dunării şi îşi pe­trec ziua tăind trestie, scufundaţi în apă.

Florian Russu a mai iniţiat, împreună cu alţi opozanţi, redactarea unui ziar, Arado (iniţialele Asociaţiei ro­mâ­ne pentru drepturile omului). Au apă­rut paisprezece numere, un adevărat re­cord în mijlocul represiunii. A trebuit să fabrice manual caractere de ti­parniţă. Publicată în cel puţin o sută de exemplare, Arado (în realitate o foaie volantă) a fost apoi pusă în pli­cu­ri şi strecurată în cutiile de scrisori. Du­pă un an, maşina de tipărit a fost con­fiscată.

Russu consideră că e "de datoria lui" să acţioneze "măcar pentru a le arăta tinerilor că oamenii încă îndrăznesc să se opună". Acest bărbat care zâm­beşte cu uşurinţă se ţine tare. Vorbeşte des­pre isprăvile lui fără ifose, adesea cu umor. Într-o clădire a Securităţii de la Bucureşti, un robot, de fapt un braţ telescopic reglabil -, este însărcinat să lo­vească deţinuţii. "S-au lenevit", comentează el ironic.
Arhiva Open Society (Budapesta), Institutul de Cercetare al Radio Europa Liberă, Secţia română
Traducere din limba franceză de Eliza Dumitrescu
Citeşte mai multe despre:   aici radio europa liberă

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de