x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Scînteia Aici Radio Europa Liberă Mişcări independente din Polonia

Mişcări independente din Polonia

29 Mai 2009   •   00:00
Mişcări independente din Polonia
Sursa foto: Institutul Polonez din Bucureşti/

Radio România Liberă a realizat un studiu amplu al mişcărilor independente existente în anul 1989 în ţările din Europa de Est.



Alături de Lituania, Polonia este una dintre ţările estice în care s-au înfiinţat numeroase astfel de grupări socio-politice. Spre deosebire de Lituania şi Letonia, unde acest tip de organizaţii au fost înfiinţate, majoritatea, în anii 1988 şi 1989, se remarcă faptul că acest tip de organizaţii sunt mai longevive în Polonia, unde unele au existat încontinuu, din anul 1956.

Mişcarea Alternativa Socială (Ruch Spoleczenstwa Alternatyw­nego) a fost înfiinţată în iunie 1983 la Gdansk. Nu se cunoaşte componenţa mişcării. Îşi propune să înlăture Guvernul (este un grup independent anarhic). Nu au acţiuni specifice terorismului, dar sunt pregătiţi să se apere în caz că ar fi atacaţi. Liderii sunt anonimi. Publicaţia mişcării este Homek.

Cluburile Intelighenţia Catolică (Kluby Inteligencji Katolickiej) a fost înfiinţat după octombrie 1956. Erau mai mult de 50 de cluburi în 1980 şi 1981, dar au fost toate închise în timpul Legii marţiale; 48 dintre ele au fost activate de atunci. Se pare că au 16.500 de membri. Îşi propun să conducă şi să promoveze activitatea intelectuală pe linia învăţăturilor Bisericii Catolice. Lideri sunt: Andrzej Stelmachowski, Andrzej Wielowiejski, Tadeusz Mazowiecki şi Ryszard Bender.

Clubul Creştin Democrat (Klub Chrzescijansko Demokratyczny) a fost înfiinţat în septembrie 1988 la Varşovia ca parte a Societăţii din Varşovia pentru Promovarea Gândirii Catolice. A fost înre­gistrat oficial la 20 septembrie 1988. Se pare că are 28 de membri fondatori. Doreşte să promoveze gândirea catolică şi, eventual să formeze Partidul Creştin Democrat. Lider este Janusz Zablocki.

Comitetul Cetăţenilor (Komitet Obywatelski) a fost înfiinţat la 18 decembrie 1988 în Varşovia. Membrii săi sunt reprezentaţi de 128 de intelectuali proeminenţi şi activişti ai Solidarităţii. Îşi pro­pune să demonstreze sprijinul public pentru Lech Walesa şi să reprezinte pentru el un pol de expertiză în vederea negocierilor, dar şi să îi sprijine pe candidaţii Solidarităţii la alegerile din iunie 1989. Activitatea sa este condusă de 15 comisii care acoperă principalele arii de interes public. Liderii principali sunt preşedinţii celor 15 comisii: Tadeusz Mazowiecki, Bronislaw Geremek, Witold Trzeciakowski, Aleksander Paszynski, Andrzej Stelmachowski, Marek Edelman, Klemens Szaniawski, Henryk Samsonowicz, Andrzej Wajda, Adam Strzembosz, Jan Rosner, Zofia Kuratowska, Jerzy Regulski, Stefan Kozlowski şi Adam Czartoryski.

Clubul în Serviciul Independenţei (Klub Sluzby Niepodleglosci) a fost înfiinţat la 27 septembrie 1981. Nu se cunoaşte componenţa mişcării. Îşi propune să dezvolte programe care vor duce la suveranitatea Poloniei şi la câştigarea unor drepturi civile de bază, doreşte să pregătească societatea pentru alegeri libere şi să dezvolte independenţa educaţiei. Liderii sunt Wojciech Ziembinski şi Seweryn Jaworski.

Comitetul Culturii Independente (Komitet Kultury Niezaleznej) a fost înfiinţat în decembrie 1982, la Varşovia, Cracov, Vroclav, Poznan şi Lodz. Nu se cunoaşte componenţa. Îşi propune să sprijine activităţile culturale independente, precum publicaţiile culturale, expoziţiile organizate independent, grupurile artistice. Nu se cunosc liderii. Publică Kultura Niezalezna.

Comitetul pentru protejarea drepturilor pensionarilor şi ale persoanelor cu dizabilităţi (Komitety Obrony Prow Embeytow, Rencistow I Niepelnosprawnych) a fost înfiinţat la 14 mai 1985 la Katowice (un alt comitet există în prezent la Varşovia). Are zece membri. Îşi propune să formuleze "problemele vârstnicilor, ale celor bolnavi, ale celor cu dizabilităţi şi ale persoanelor cu han­dicap". Lideri sunt Kazimiersz Busz, Pawel Gross, Jan Matysek, Antoni Posieczek, Rajmund Radecki, Henryk Wojtala, Wladyslaw Zakrewski, Hanna Czyzewska, Ewa Dolatowska şi Grzegory Syrek.

Confederaţia pentru o Polonie Independentă (Konfederacja Polski Niepodleglej or KPN) a fost înfiinţată în septembrie 1979; are filiale în Varşovia, Lublin, Lodz, Cracovia şi Vroclav. Nu se cunoaşte componenţa. Vrea să lupte pentru libertatea şi independenţa Poloniei şi să "înlăture prin mijloace paşnice dictatura PUWP". Printre lideri se numără Leszek Moczulski (Pre­şedinte), Krysztof Krol, Zygmunt Lenyk, Adam Slomka. Scoate publicaţiile: Droga - Wolnosc Niepodleglosc, Gazeta Polska, Contra Wolna Polska.

Convenţia Veteranilor Mişcării Ţărăneşti Solidaritatea (Konvent Seniorow Ruchu Ludowego Solidarnosc) a fost înfiinţată la 23 noiembrie 1986 la Varşovia. Are nouă membri fondatori şi un număr neprecizat de membri. Îşi propune să îi mobilizeze pe ţărani să se apere împotriva exploatării de autorităţi şi, eventual, să reînvie partidul ţărănesc. Printre lideri se află Michal Bartoszcze, Adam Bien, Hanna Choraznya, Stanislaw Janisz, Josef Marcinkowski.
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu

×