Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 18 august 1989, Subcomisia ONU pentru Prevenirea Discriminării şi pentru Protecţia Minorităţilor a publicat raportul despre drepturile omului şi despre atitudinea tinerilor, raport scris de expertul român Dumitru Mazilu. Subcomisia este parte a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului, care, la rândul său, ţine de Consiliul Social şi Economic al ONU.
Raportul a fost însoţit de o anexă în care Mazilu trasa situaţia României în termeni specifici. Principalul document mai include o critică severă a realităţilor româneşti. Iniţial, raportul a fost solicitat de subcomisie în 1985 şi încercările autorităţilor române de a îl împiedica pe Mazilu să îşi predea raportul au culminat cu dezbateri şi cu proteste la cea de-a 40-a sesiune a subcomisiei, în 1988. Totuşi, prezentarea raportului fusese amânată până în 1987 din cauza unei "crize financiare".
Cum Mazilu nu a reuşit să predea raportul la termenul deja amânat, discuţia a fost lăsată pentru cea de-a 40-a sesiune. Între timp, Mazilu l-a informat pe Perez de Cuellar că autorităţile române nu îi permit să ajungă la Geneva pentru a-şi preda raportul. Scrisorile în care Mazilu vorbeşte despre modul în care este persecutat au ajuns, totuşi, în Vest, şi, prin urmare, ONU a refuzat să accepte explicaţiile oficialităţilor române cum că raportorul ar fi bolnav şi deci incapabil să meargă la Geneva.
Prin urmare, cazul lui Mazilu a ajuns la Curtea Internaţională de Justiţie de la Haga, căreia ONU i-a cerut să vegheze ca Mazilu să se bucure de imunitate diplomatică şi de privilegii atâta vreme cât este raportor special. Acest lucru explic - aparent, decizia ONU de a publica un raport ce conţine un limbaj neobişnuit de critic în comparaţie cu standardele ONU. ONU nu a dezvăluit cum a reuşit Mazilu, în ciuda permanentelor hărţuieli, să îşi trimită raportul.
TE SUPUI SAU MORI
Într-o scrisoare separată, scrisă de mână, în engleză, Mazilu a furnizat alte detalii cu privire la persecutarea sa. Aceasta a început după refuzul său de a se supune intrucţiunilor de a înceta să mai scrie raportul. "Consider că e de datoria mea", a scris Mazilu, "să vă informez că din 1986 sunt captiv, trăiesc sub o teroare fără precedent, iar viaţa soţiei mele şi a fiului meu sunt în pericol". Mazilu a spus că autorităţile "au luat orice măsură posibilă pentru a mă opri din redactarea şi expedierea acestui raport".
El a adăugat că a trăit "ca un ostatic în propria mea ţară", că i-a fost luat paşaportul, iar telefonul i-a fost tăiat, iar accesul la Centrul de Informare ONU de la Bucureşti i-a fost "blocat de poliţişti şi maşini de poliţie". El şi familia lui au fost urmăriţi de "mai mult de 30 de poliţişti zi şi noapte", iar hărţuirea a devenit "şi mai agresivă" după discutarea, anul trecut, a cazului său la subcomisia ONU şi după adoptarea de subcomisie a unei rezoluţii cu privire la raportul său.
Mazilu a spus că poliţistul care l-a urmărit l-a ameninţat că îl va omorî şi a "afirmat că are aprobarea conducătorilor lor" de a face acest lucru "cât de curând posibil". Mai mult, a primit scrisori de ameninţare care îl sfătuiau să "asculte ori altfel vei muri". "Ipocrizia, a mărturisit Mazilu, a devenit formula obişnuită de guvernare în ţări precum România." "Autorităţile din aceste ţări, a spus el, îşi mint constant poporul şi tentativele de a demasca impostorii sunt înnăbuşite cu o violenţă şi o brutalitate care sunt greu de descris. Tinerii din România, a adăugat el, condamnă vehement aceste deprinderi şi cer garanţii că nu se vor mai repeta."
Mazilu a spus că tinerii români se întreabă cum, într-o ţară în care "civilizaţia a atins culmi de neimaginat, un întreg popor să poată fi terorizat", în timp ce "tiranii criminali" sunt glorificaţi "printr-un cult de o vulgaritate dezgustătoare". Ei vor să ştie cum de societatea poate "permite câtorva tirani să îşi exproprieze pe propriul popor... să le transforme casele în moloz... să le distrugă vieţile... să le zdrobească personalităţile".
Mai mult, tânăra generaţie vrea să ştie "Cum a fost posibil să se ajungă în situaţia ca o persoană să fie lipsită de dreptul la hrană, la încălzirea casei în iernile aprige în care bătrâniilor şi copiilor li se neagă chiar şi dreptul de a supravieţui. Nici măcar într-o lume de coşmar nu pare posibil să se audă despre lucrurile care se întâmplă în România de astăzi - copiii nou-născuţi nu pot fi înregistraţi în primele trei sau patru săptămâni (pentru a reduce rata oficială a mortalităţii infantile), iar bătrânilor li se refuză asistanţa în caz de nevoie, dacă au ajuns la vârsta de 60 de ani...".
Adevărul nu mai poate fi negat, a spus Mazilu, şi a mers până la a demostra că actuala conducere a ţării este de vină pentru situaţia prezentă. România a plonjat în plin "dezastru economic" din cauza politicii "dictatorilor" şi "tiranilor". "Într-o societate modernă, în care ştiinţa şi tehnologia au atins un nivel atât de ridicat, este de neimaginat că un individ, care a reuşit să ajungă în vârful ierarhiei sociale poate să dicteze înfiinţarea de mari unităţi economice, să le fixeze parametri de operare, să le traseze un program de activitate fără să aibă cea mai mică specializare în economie.
Orice persoană raţională înţelege că acesta este un act de nebunie... Numai prin dictat economic a fost posibil să se pună pe picioare întreprinderi petrochimice gigantice în România fără a li se asigura materia primă necesară şi fără a ţine cont de cererile pieţei... În fiecare lună, Ministerul de Finanţe este forţat să scoată bani din piatră seacă pentru a prelungi agonia colosului economic care este alimentat cu preţul înfometării a milioane de oameni, doar pentru ca «geniul» tiranului care a dictat instalarea acestuia să nu fie pus sub semnul întrebării."
Michael Shafir
Radio Europa Liberă (München) - Raport al secţiei de cercetare, condusă de dr M. Shafir. Document din "Arhiva 1989", Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca
Traducere din limba engleză de Eliza Dumitrescu
